„Începând cu data de 25.11.2020 vom demara plata” pentru fermierii afectați de pandemie

"Începând cu data de 25.11.2020 vom demara plata" pentru fermierii afectați de pandemie; s-au depus cereri într-un număr de 122.986; stiri agricole

Adrian Oros s-a referit, în conferința de presă de astazi, si la schemele de sprijin pentru fermierii afectați de pandemia de COVID-19; plățile vor demara din data de 25 noiembrie. “Măsura 21 care este finanțată din bani europeni – pentru această măsură s-au depus cereri într-un număr de 122.986. În această perioadă se verifică, se face controlul administrativ la 5% dintre aceste cereri, iar din 25 noiembrie banii vor intra în conturile fermierilor. Click pe imagine pentru a te inscrie! Pentru sectorul bovin, la această măsură sunt depuse 44.960 de…

Read More

Fermierii pot beneficia de despăgubiri și pentru culturile de primăvară dacă le-au intors pe cele păioase sau de rapiță

Oros a explicat la Buzău cum vor fi cheluiţi banii primiţi prin rectificare; vor fi finalizate şi plăţile privind subvenţiile către fermieri; stiri agricole

Intr-o scurta conferinta de presa sustinuta astazi, 11 noiembrie, domnul Adrian Oros, referindu-se la situațiile în care o suprafață calamitată figurează atât cu culturi de toamnă, cât și cu culturi de primăvară, a facut urmatoarele precizari: Click pe imagine pentru a te inscrie! “Noi vom încerca să îi despăgubim pe toți cei care au încercat anul acesta, în ciuda vicisitudinilor vremii, să facă agricultură. Dacă ei au întors cultura, au fost anunțate acele comisii, nu au recoltat, dacă într-adevăr nu au recoltat nimic, și apoi au reînființat altă cultură și…

Read More

Piața semințelor de floarea-soarelui și rapiță

Piața semințelor de floarea-soarelui și rapiță–nivel național, regional, global; acestea își mențin atractivitatea din punct de vedere al prețurilor. stiri

Piața semințelor de floarea-soarelui – nivel național, regional, global Pe piața din România, acestea își mențin atractivitatea din punct de vedere al prețurilor. Nu există un recul al pieței, cererea există în continuare. Cotațiile se situează între 490-495 USD/tonă CPT unități de procesare și 500-505 USD/tonă în portul Constanța. Diferența între cele două destinații este dată de diferența logistica. Suportul vine din complexul ulei de palmier și soia. Cotațiile uleiului de palmier se mențin pe un trend pozitiv din cauza estimării negative de producție cu o cerere de 1,6 milioane…

Read More

Raport piața cerealelor – Porumb – 11 noiembrie

Raport piața cerealelor – Porumb – 11 noiembrie; Piața porumbului – nivel național, regional, global; EVOLUȚIE PREȚ EURONEXT; stiri agricole

Piața porumbului – nivel național, regional, global În țara noastră, recoltatul continuă în Vest-Nord Vest, ca și în nordul Moldovei. Acest ritm este însă unul lent din cauza precipitațiilor și a condițiilor de calitate. Punctăm aici recoltarea de marfă umedă, cu un procent 17% și chiar mai sus, care din cauza transportului direct către port este susceptibilă de apariție a micotoxinelor, fapt care poate influența calitatea omogenă  vaselor la descărcarea în destinații. Prețul porumbului s-a redus din motivele expuse in „Raport piața cerealelor – Grâu – 11 noiembrie”, ajungând la…

Read More

Raport piața cerealelor – Grâu – 11 noiembrie

Valoarea plăților directe poate urca la 215 euro/ha/an, dar și scădea la 120 euro; 500 milioane de euro anual, sumă pe care România va trebui să o cheltuie

Analiză context piață actual Există patru factori cumulați care au făcut ca prețurile grâului și ale porumbului să coboare față de nivelurile de acum 9-10 zile, și anume: Alegerile din SUA au generat un sentiment de așteptare generală. Toată lumea privește și încearcă să ghicească, cum va influența victoria a democraților, perspectivele viitoare ale piețelor în termen de cerere și ofertă, conturate de politicile sau noile politici ale câștigătorului de la Casa Albă. Teama de lockdown a făcut ca cererea să scadă. Rând pe rând, multe țări europene și de pe alte…

Read More