Despre Radu nu putem decât să-l cităm: „Îmi place să privesc și să ascult animalele când mănâncă liniștite iarbă sau fân. Fie pe pășune, fie pe stabulație. Este ceva desprins din altă lume. Nu degeaba Dumnezeu și-a trimis Fiul să se nască într-o iesle„.
Cum a început totul?
Radu Husau: În 1990 după desființarea CAP-ului, bunica mea din Rastolt, comuna Buciumi, jud. Salaj, a primit inapoi terenurile confiscate de comuniști. A mai primit 2 vaci și 8 oi pentru cei 2 cai și uneltele care i-au fost confiscate la colectivizarea forțată. In 1991, când eu aveam 14 ani, parinții au cumpărat un tractor nou UTB 640 DTC cu credit de la Banca Agricolă care a fost un ajutor neprețuit.
Locuiam în Zalău, și lucram terenul aflat la 25 km împreună cu cei doi frați ai mei și părinții în weekend și în vacanțe. Tatăl meu fiind de profesie inginer agronom a avut cunoștințele tehnologice de ultima oră din acea vreme ( cultivam hibrizi Pioneer în gradina casei de prin 1985) așa că producțiile erau foarte bune. Mama, de profesie educatoare, a iubit foarte mult satul și pământul pentru care la colectivizare tatăl ei murise. Așa că am trăit într-un amestec de pasiune și de știință in tainele agriculturii. Pe de o parte foloseam hibrizi performanți și soiuri bine adaptate cu performanțe notabile in cultura mare, iar pe de altă parte făceam unele munci, cum ar fi creșterea animalelor și strângerea fânului complet manual, ca in anii tinereții bunicilor mei. Am ramas tot cu 2 vaci, numărul oilor a crescut până la un maxim de 40.
În anul 2000, am absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din Cluj Napoca, iar în acel an fiind ocupat si cu proiectul de diplomă, fiind și angajat am rupt legatura cu agricultura, părinții mei, înaintând în varsta, au rămas singuri si lucrau suprafețe tot mai mici. Frații mei erau și ei angajați în Cluj Napoca.
În 2011, lucram în IT la o companie româno-olandeză, și împreună cu fratele meu care este inginer mecanic și sora mea, farmacistă, am hotărât să reînviem gospodăria din Rastolt chiar dacă locuiam toți în Cluj. Părinții, înaintând în vârstă, au vândut animalele. Am vândut și bătrânul UTB 640 DTC la exact 20 de ani și am luat un tractor Massey Ferguson mai puternic, second hand din Franța.
În 2013 am renunțat complet la statutul de angajat în compania romano-olandeză, am mai cumparat încă un tractor si utilajele necesare culturii de cereale, achizitionate second hand. Am arendat teren în sat pe lânga terenul care îl avem în proprietate.
Care au fost primele dificultăți pe care le-ai întâmpinat?
Radu: În 2011, față de 1990, terenul era nelucrat de mulți ani și de aici au apărut și dificultățile și oportunitățile. Primele dificultăți au fost dăunătorii. Întâi viermele sârmă care în primul an a produs pagube mari la porumb. Apoi, fiind disponibile tratamente pentru sămânță, problema s-a rezolvat.
Apoi, din cauza înmulțirii mistreților, au aparut si daunele produse la cultura de porumb. Până în momentul în care am înconjurat parcelele cu gard electric nu am găsit rezolvare. Toate instituțiile statului, implicate în problema mistreților, parcă aveau rolul de a descuraja fermierii.
Creșterea animalelor nu este un sector ușor. Cum faci față dificultăților?
Radu: În 2015, după câțiva ani de studiu al sectorului de bovine pentru carne, am decis să adaugăm sectorul zootehnic micuței noastre ferme.
Am ales rasa Salers, o rasă deosebit de rezistentă și productivă în același timp. Asta ne-a ajutat să trecem mai ușor peste dificultățile create fie din cauze naturale, fie de lipsa noastra de pregătire în domeniu. Este o rasa care necesita intervenție minimă din partea omului, având o rusticitate și o putere de adaptare deosebită.
Încăpățânarea și perseverența ajută mult în zootehnia din România. Am întâmpinat multă vreme o opozitie de neînțeles, din partea autorităților din România cu privire la Registrul Genealogic al rasei Salers în România și implicit la accesul la subvenția “mare” SCZ. An după an, din 2016 până în 2021, mă invitau să renunș la această rasă. Da, pot spune cu mâna pe inima că în România este nevoie de o doză mai mica sau mai mare de “nebunie” să începi și să menții o actvitate în sectorul zootehnic.
Pasiunea pentru agricultură, dragostea pentru animale, dorința de independență sunt caracteristici absolut necesare în această activitate. Am lucrat peste 10 ani în IT, am văzut cum se fac banii în alte domenii decât zootehnia. Dacă o faci doar pentru bani, nu reziști. Trebuie ceva mai mult decât matematica care iți arată la finalul anului că ai un profit consistent.
Spre deosebire de un angajat cu un venit bun, care și-a facut o casă, o mașină și ceva economii – și cu asta se poate declara împlinit material, pentru un fermier (chiar dacă încasează mai mulți bani) împlinirea din punct de vedere material vine (eventual) doar după câteva generații. Sunt utilaje extrem de scumpe care trebuie achizitionate, reparate și amortizate, adăposturi de dimensiuni mari care trebuie construite si întreținute, animale care trebuie îngrijite și selectate zi după zi și an după an.
Și atunci trebuie să alegi calea pe care vrei să o urmezi și să iți asumi modul de viață.
Câte animale ai?
Radu: Am inceput in 2016 cu 10 vițele și un taur din rasa Salers, iar azi avem 31 de animale, toate rasă pură Salers.
Cum asiguri baza furajeră?
Radu: Bovinele din rasa Salers sunt animale lipsite de pretenții. Din luna mai până în noiembrie stau afară pe pășune. Din noiembrie până în mai sunt pe stabulație.
În perioada de stabulație le hrănim exclusiv cu fân, consumul de fân fiind in medie 5% din greutatea corporală a unui animal.
Tatal meu, inginer agronom a lucrat la ceea ce pe vremea comunismului se numea IJIEP (Intreprinderea de Industrializare și exploatare a pajiștilor,) iar sfaturile si biblioteca dânsului ne-au fost de un real folos în înființarea culturilor furajere în teren arabil. Avem terenuri însămânțate cu amestec de graminee și leguminoase pe care le exploatăm prin cosit și pășunat sau pășunat și cosit. De pe aceste terenuri obținem suficient furaj calitativ și cantitativ pentru animalele noastre. Fiind într-o zonă cu teren acid, suprafata disponibilă pentru lucernă este redusă.
Care este relația cu medicul veterinar?
Radu: Neavând niciunul dintre noi o pregătire în zootehnie, relația cu medical veterinar este deosebit de importantă. Din fericire, atât medical veterniar de circumscripție, cât și tehnicianul sunt oameni bine pregătiți și pasionați de meseria pe care o practică. Orice problemă apare se străduiesc să o rezolve ca și cum ar fi animalele lor. Din acest punct de vedere, e perfect!
Unde îți vinzi produsele?
Radu: Fiind la început, cu un efectiv destul de mic, desfacerea diferă de la an la an. Femelele le păstrăm în fermă, iar tăurașii îi vindem atât la îngrășătorii, cât și la abator sau pentru reproducție.
Sunt suficiente veniturile obținute din creșterea vacilor sau ai și altă activitate?
Radu: La numărul actual de animale, veniturile nu sunt suficiente. Împreună cu fratele meu avem o firma de service pentru utilaje terasiere. Datorită specificului bovinelor pentru carne din rasa Salers, putem să desfășuram și această activitate in paralel, chiar dacă presupune deplasări frecvente prin țară. Sora mea, care este farmacistă, susține și ea financiar dezvoltarea fermei.
Pentru că în România este mai ușor să accesezi un credit de nevoi personale decât un credit de investiții pe firmă, este foarte util să ai un angajat intre asociați.
Care ar trebui să fie profitul pe vacă pentru a fi mulțumit?
Radu: Venitul brut pe cap de vacă ar trebui să fie 1000 EUR. Un vițel/an de 350 kg vândut la 2 EUR/kg și o subvenție de 300 de EUR. Asta este rețeta succesului din punctul meu de vedere. Sau fără subvenții, cu un preț de vânzare mai mare.
Pentru o familie, 30 de vaci, cu un venit brut de 30.000 EUR/an plus subvențiile pe teren și timpul liber aferent ar fi un motiv de mulțumire și o reușită financiară.
Care sunt planurile și ambițiile tale pentru viitorul apropiat?
Radu: Planul de la început era să creștem efectivul până la 100-120 de vaci mamă și să începem și vânzarea directă la consumatorul de carne. Din păcate, din ceea ce se discută pe la Bruxelles, în momentul de față sectorul de creștere a bovinelor este considerat dăunator și se dorește eliminarea lui. Așa că nu ne mai facem planuri, ci luăm fiecare zi așa cum vine. Întotdeauna există alternative.
Ești ministrul agriculturii pentru o zi. Care ar fi primele măsuri pe care le-ai lua, ținând cont de experiența personală?
Radu: Aș începe ziua prin a-mi scrie demisia! Sunt atâtea probleme rămase nerezolvate din 1990 încoace, atâtea grupuri de interese cu influență nefastă, încât cred că niciun ministru nu va putea face vreodată ordine in jungla aceasta.
Dar aș încerca să construiesc acea rețea invizibilă care ține o fermă în viață. Și în centrul rețelei trebuie să fie sistemul bancar. În momentul de față, sistemul bancar din România este ostil fermierilor. Singurul “ajutor” este că îți oferă în avans subvenția cu o dobândă semnificativă, deși riscul este ZERO. Am avut credite luate pentru achiziția de utilaje și sunt o povară pentru fermieri. Dar nu știu dacă băncile răspund la apelul ministrului agriculturii sau ministrul agriculturii răspunde la apelul băncilor.
În 1991, când părinții au luat un tractor românesc nou de la UTB l-au luat cu credit de la Banca Agricolă. Acum nu mai există nici UTB, nici Banca Agricolă.
În 1992, am vândut un vițel la centrul de colectare din comună, la 5 km de fermă. Fără stresul că nu vom primi banii. Cu banii incasați pe un singur vițel, am cumpărat o grapă cu discuri nouă, de la Mecanica Ceahlau. În condițiile acestea puteai vedea un viitor în agricultură.
Acum nu mai există centre de colectare în comune.
Cred că cele mai importante două probleme sunt finanțarea (sau mai degrabă lipsa ei) și piața de desfacere accesibilă și micului fermier.
Povestește-ne despre rolul tău în fermă. Ce îți place cel mai mult și ce te obosește?
Radu: Împreună cu fratele meu sunt tractorist, mecanic, tehnolog, îngrijitor de animale, reprezentant legal, negociator, vânzător, paznic. Toate pe rând, ce este nevoie la un moment dat. Suntem o fermă de familie, fără angajați, și vrem să rămânem așa, deci trebuie să facem tot ceea ce este necesar.
Îmi place să privesc și să ascult animalele când mănâncă liniștite iarbă sau fân. Fie pe pășune, fie pe stabulație. Este ceva desprins din altă lume. Nu degeaba Dumnezeu și-a trimis Fiul să se nască într-o iesle.
Cel mai obositor lucru este să vezi furturile sau distrugerile intenționate făcute de oameni.
Cum te relaxezi?
Radu: Sâmbăta ne odihnim, nu lucrăm deloc. Nici in timpul fânului. Așa că am cel puțin o zi în care să stau cu familia sau să mă desprind de alergarea de fiecare zi.
În restul zilelor, când sunt pe câmp, în natură, am mereu ocazia să găsesc ceva frumos, sus pe cer sau jos pe pamânt care să mă asigure că sunt pe drumul care trebuie.
Cui lași ferma?
Radu: În momentul de față, cu acest “pact verde” utopic care a prins atât de bine în bula de la Bruxelles cred că vom fi obligați să renunțăm “voluntar” la fermele de creștere a animalelor. O penalizare pentru activitățile de creștere a bovinelor sub forma unei taxe a cărnii de vită ar insemna dispariția fermelor de bovine pentru carne.
Foto Radu Husau
