Soluții pentru producătorii agricoli din fermele mici și mijlocii

Soluții pentru producătorii agricoli din fermele mici și mijlocii; agricultorii, fermierii, dacă sunt ajutați. continuă să producă; stiri agricole

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, a lansat, luni, prima dezbatere a „Food Hubs, Good Food”, intitulată „Perspective europene”

Click pe imagine pentru a te inscrie!

„Am organizat acest eveniment pentru că în ultimele două luni am văzut că există inițiative locale care nu știu unele de celelalte. Lucrurile astea trebuie puse cap la cap. Până să vorbim de legislație și de ce face guvernul, e important să punem în legătură pe cei care au deja idei, care au inițiative pentru ca să capete consistență și să fie mai vizibile pentru cei care caută alimente sănătoase”, a explicat Dacian Cioloș inițierea acestei sesiuni de dezbateri prin care își propune să găsească soluții pentru a veni în ajutorul producătorilor agricoli din fermele mici și mijlocii, dar și al consumatorilor care sunt în căutarea unor alternative economice durabile.

„S-a dovedit în aceste zile că agricultorii, fermierii, dacă sunt ajutați. continuă să producă. Important e acum să învățăm din lecțiile acestei crize și, dincolo de elementul-surpriză, au apărut și oportunități noi. Vă spuneam de acest context în care în societate sunt tot mai multe întrebări legat de calitatea, de sursa hranei, de modul în care fermierii o produc, de faptul că fermele mici, în această perioadă de criză, s-au regăsit în centrul atenției pentru că foarte mulți consumatori s-au reorientat spre producția locală, cea mai la îndemână, proaspătă.

Totodată au apărut și elemente noi legate de tehnologia digitală, de platforme internet – multe platforme internet, dezvoltate în acești ani, au fost activate, reactivate sau chiar dezvoltate în aceste ultime săptămâni. Multe business-uri de distribuție alimentară au apărut, relații directe dintre restauratori și producători care s-au amplificat în această perioadă pentru că cererea de hrană prin comandă directă și prin produse locale s-a dezvoltat foarte mult.

Există posibilitatea să asigurăm aprovizionarea consumatorilor cu produse sănătoase, dar e important să punem lucrurile și în context. Spuneam că la nivel european de ceva vreme deja există o preocupare pentru a moderniza economia europeană, a o face mai durabilă în perspectiva modului în care afectează resursele naturale, a impactului asupra schimbărilor climatice. Comisia Europeană are deja prioritatea cheie pentru următorul mandat «Pactul Verde».

Sunt convins că, dacă jucăm inteligent, exact criza aceasta poate să fie acceleratorul unui proces pe care l-am început, acela de a schimba din temelii economia europeană și, deci, agricultura, care poate să fie un jucător central din acest punct de vedere și anume a folosi exact aceste dificultăți, pe care trebuie să le depășim, ca sursă a procesului de transformare a agriculturii, a sistemului alimentar.

Comisia Europeană tocmai ce a propus două strategii, una «De la fermă la furculiță», care are exact acest obiectiv de a vedea în ce fel consumatorii împreună cu producătorii pot să se asigure nu doar că aprovizionăm piața cu alimente de calitate și sănătoase, dar că o facem fără să avem un impact negativ asupra mediului, deci agricultura să fie o soluție, dar în același timp să arătăm că aceste sisteme de agricultură locală, care s-au dezvoltat în aceste ultime luni, pot să fie o soluție dacă susținem fermierii mici și dacă introducând și tehnologiile moderne, digitalul putem folosi aceste noi tehnologii pentru a scurta lanțul”, a declarat liderul PLUS.

Întrebat în ce măsură consideră că UE este capabilă să transforme această experiență a pandemiei de COVID-19 în ceva bun, Dacian Cioloș a răspuns: „Depinde foarte mult de capacitatea pe care o să o avem să construim pe experiențe care există deja, care au fost marginale multă vreme, pe care nu le-am considerat viabile, pentru că am judecat lucrurile printr-o altă paradigmă. Dacă introducem acum în noua paradigmă, dincolo de elementul economic, productivitatea și elementul acesta legat de sănătatea consumatorului, cât de sănătoasă e hrana, nu doar cât de multă e, cum o producem pentru ca fertilitatea solului să nu fie distrusă, pentru ca biodiversitatea să fie menținută, pentru ca cei care produc să poată să trăiască din munca și din activitatea lor.

Dacă ne uităm în jur, în istoria recentă a UE, vedem că modele de agricultură care până acum nu au fost considerate sustenabile din punct de vedere economic devin, pentru că se schimbă și comportamentul nostru ca și consumatori. Ăsta este subiectul pe care ne-am propus să îl dezbatem în aceste cinci zile, să vedem cum facem pentru ca ceea ce par declarații politice și angajamente politice să le putem traduce în practică prin soluții concrete, vorbim de sistemul alimentar, de sistemul alimentar local, de calitate, de cum folosim tehnologiile digitale, aceste platforme internet care vor schimba complet raportul și relația dintre producător și consumator pentru că pot să scurteze mult lanțul alimentar, pot să asigure o transparență așa cum nu am avut întotdeauna până acum, pot să arate consumatorului de unde vine producția, pot să asigure producătorul că are acces la o paletă largă de consumatori.

Noi vorbim de o piață comună, o piață europeană, cred că e important să se înțeleagă că piețele locale, în cazul produselor alimentare, fac parte din piața comună. Stimulând piețele locale, consumul de produse de sezon, scurtând atunci când e posibil transportul la distanțe foarte lungi a unor alimente care pot fi produse local, toate acestea fac parte din această nouă paradigmă în care producem european, dar o facem punând în valoare și potențialul local, punând în valoare tradițiile. Relația dintre producătorul agricol și patronii de restaurante este, iar, o altă soluție pentru a promova diversitatea culinară și pentru a promova produsele de calitate și produsele locale”.

Întrebat, totodată, care este sectorul cel mai afectat în acest momente și ce soluții ar exista, liderul Renew Europe a replicat: „Dacă ne uităm la nivel general, sunt sectoare care răspund mai greu prin specificul lor la o scădere bruscă a consumului, cum ar fi sectorul de creștere a animalelor. Pe termen scurt e important să ajutăm acești producători care, în cazul în care le scad vânzările pentru că au apărut aceste restricții, să poată să își mențină activitatea și, pe termen mediu, trebuie să căutăm soluțiile prin care să îi reconectăm la alte tipuri de piețe pe care, până acum, probabil că le-au ignorat”.

Related posts

Leave a Comment