Jumătate din mierea importată în UE este falsificată Jumătate din mierea importată în UE este suspectată de falsificare, în special prin adăugarea de siropuri de zahăr, potrivit unui raport autorităților europene publicat joi. Originile cele mai falsificate – China și Turcia. UE importă aproximativ 40% din consumul său de miere . Raportul efectuat de Serviciul de Cercetare al Comisiei Europene și de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) arată că din 320 de eșantioane verificate în șaisprezece state membre, aproximativ 46% sunt puternic suspectate de încălcarea regulilor UE. 74% din…
Read MoreEtichetă: miere
Țară, țară vrem miere românească!
Țară, țară vrem miere românească! România a urcat în ultimul deceniu în topul celor mai importanți producători de miere de albine din Uniunea Europeană. Apicultorii români sunt în top alături de colegii din Spania și Ungaria. Dar doar o mică parte din producție ajunge să fie vândută ca produse de calitate. Mai departe, mierea românească este amestecată cu cea chinezească, după care uneori se întoarce, în borcane frumos colorate, pe rafturile magazinelor. În rest, apicultorii se chinuie s-o vândă ieftin, repede și la vrac, la intermediari care apoi o exportă.…
Read MoreSchema de ajutor pentru sectorul apicol aprobată în Ședința de Guvern
Schema de ajutor pentru sectorul apicol aprobată în Ședința de Guvern În Ședința Guvernului din 17 noiembrie 2021 a fost aprobată Hotărârea privind schema „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”. Astfel, se reglementează acordarea unui ajutor de minimis apicultorilor de 23,7 lei/familia de albine, pentru un număr de 2.246.866 familii de albine. Scopul acestui ajutor este susținerea activității în sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să…
Read MoreModul de alocare a sprijinului financiar în cadrul PNA 2021
Modul de alocare a sprijinului financiar în cadrul PNA 2021 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol (PNA) pentru anul 2021. Prin Hotărârea de Guvern nr.339/2020 privind aprobarea PNA pentru perioada 2020- 2022, s-a stabilit că valoarea sprijinului financiar alocat pentru anul 2021 este de 59.215 mii lei, 50% reprezentând contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale. Această sumă a fost integral plătită unui număr de 7.083 apicultori declarați eligibili și 14 forme asociative legal constituite. Măsurile/acţiunile cuprinse în…
Read MoreApicultorii în criză din cauza vremii extrem de reci
Apicultorii în criză din cauza vremii extrem de reci Vremea rece înregistrată în Germania în luna aprilie a împiedicat dezvoltarea plantelor și înflorirea lor, evoluție cu impact negativ asupra albinelor, care nu au găsit cu ce să se hrănească, transmite publicația Die Welt, citată de Rador. În aceste condiţii, prima recoltă de miere ar putea apărea mai târziu decât obişnuit şi va fi mai modestă. Mulţi dintre apicultorii din Renania de Nord Westfalia au fost nevoiţi să completeze hrana albinelor cu zahăr. Abia în ultima vreme căldura a dus la…
Read MoreAPIA primește cereri de intenție pentru accesarea Programul Naţional Apicol (PNA)
APIA primește cereri de intenție pentru accesarea Programul Naţional Apicol (PNA) Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 mai 2021, primește Cereri de intenție pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA) depuse de către formele asociative apicole legal constituite care solicită sprijin pentru măsura A “Asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, și de către apicultori pentru acțiunile C.4. „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral”, respectiv…
Read MoreModificări asupra Programului Naţional Apicol pentru perioada 2021-2022
Modificări asupra Programului Naţional Apicol pentru perioada 2021-2022 În ședința Guvernului din data de 05 mai 2021 a fost aprobată o Hotărâre care completează și modifică Hotărârea Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022. Prezentul act normativ vizează o serie de modificări și completări la Programul național apicol, astfel: actualizarea valorii totale a sprijinului financiar, având în vedere cursul euro stabilit la valoarea de 4,8683 lei pentru plăţile aferente anului 2021; reglementarea termenului de depunere a cererii de intenție, respectiv până la data de 31 mai…
Read MoreFaceți apicultură din dragoste și cu dragoste pentru aceste ființe și rezultatele nu vor întârzia să apară
Pentru mine, unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au putut întâmpla în viață este legatura cu apicultura. Oh, ce dar de la Dumnezeu!… Poate unii din voi credeți că apicultura e doar o activitate de creștere/îngrijire a familiilor de albine și de colectare a mierii. Nu este așa… Albinele ne leagă de mediu, arătându-ne cât de neînsemnați suntem. O dată ce pătrundem în lumea lor fascinantă și ne dăm seama de importanța acestor mici ființe, ne schimbăm și privim cu alți ochi, cu o altă mentalitate modalitățile de…
Read MorePiața mierii: România a dublat importul din țări terțe
Piața mierii: în primele opt luni ale anului, România a dublat importul din țări terțe față de aceeași perioadă a anului precedent În perioada ianuarie – august 2019, pe piața românească a ajuns o cantitate de miere de 700 t, din țări din afara spațiului comunitar. Anul acesta, în aceeași perioadă, am importat din țări terțe o cantitate de 1.553 tone, ne informeaza LantulAlimentar. Cu 121% mai mult! Cel mai mare cumpărător european de miere de pe piețele extra-comunitare este Germania, 37 635 t în primele opt luni ale acestui…
Read MoreApicultorii sunt afectați de importurile ieftine de miere
Apicultorii sunt afectați de importurile ieftine de miere Apicultorii trebuie să solicite punerea în aplicare a unui plan de acțiune de urgență pentru salvarea sectorului, indicând o scădere a producției în întreaga UE și o creștere a importurilor ieftine. După ce producția a scăzut în 2019 – prețul mierii nu a crescut în consecință, iar scăderea producției a fost compensată de o creștere a importurilor ieftine. In 2020, din cauza fenomenelor meteorologice extreme (ploi torențiale și secetă puternică), apicultorii din Ungaria au obținut anul acesta numai 10% din producția de miere…
Read More