Si fermierii care au mai putin de 100 de vaci vor primi un ajutor de criză!

Ce au de făcut micii crescători de vaci pentru a putea încasa ajutorul de 7.000 de euro; Solicitarea se depune la APIA 25 septembrie – 23 octombrie 2020

Ajutor de criză pentru fermirii care au mai putin de 100 de capete de vaci Beneficiarii acestei măsuri sunt fermierii activi conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013, respectiv a legislației naționale, din sectorul creșterii bovinelor. Beneficiarii trebuie să mai îndeplinească următoarele cerințe: Să dețină minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine, înregistrate în RNE, cu condiția de a avea înscrise minim 5 UVM femele adulte din specia bovine pe exploatație cu cod ANSVSA; Solicitantul nu poate primi sprijin decât o singură dată în cadrul…

Read More

Fermierii cu minim 100 bovine adulte vor primi 100 euro/vacă

Nu mai e suficient să deții animal și să aibă crotalii în urechi; George Scarlat; cei mai mulți bani vor merge spre zootehnizare; stiri agricole

Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin Beneficiari, criterii de eligibilitate, durata schemei și valoarea ajutorului de stat Click pe imagine pentru a te inscrie! Ajutorul se acordă crescătorilor care dețin animale din speciile bovine respectiv, întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice, după caz, precum şi persoanelor juridice. Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: a) să dețină femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE, în exploatații cu cod ANSVSA,…

Read More

Vor face fabrici de lapte doar fermierii care produc lapte

Cine va putea face fabrici de lapte in viitorul PNS? Vor face fabrici de lapte doar fermierii care produc lapte; Emil Dumitru MADR, stiri agricole

Modul în care vor fi acordate subvențiile va suferi niste schimbari odata cu implementarea viitorului Plan Național Strategic. In viitorul exercițiu financiar, fondurile pentru fabricile de lapte se vor acorda doar fermierilor care produc, într-adevăr, lapte, afirma Emil Dumitru, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Click pe imagine pentru a te inscrie! ”Vor face fabrici de lapte doar fermierii care produc lapte. Nu vom mai da subvenții europene pentru investiții unora care nu au legătură cu vaca de lapte. Așa am făcut în 2007 când am închis foarte…

Read More

Producătorul și consumatorul de carne de pasăre și ouă încotro?

Producătorul și consumatorul de carne de pasăre și ouă încotro? Mari suspiciuni privind prețul de intrare în România al cărnii din Polonia; stiri agricole

Producătorul și consumatorul de carne de pasăre și ouă încotro? Un focar “multinațional” de Salmonella Enteritidis, delimitat prin secvențiere  a genomului (WGS), legat de ouă, este în desfășurare în UE  de câțiva ani, afectând 18 state membre. Click pe imagine pentru a te inscrie! Investigațiile epidemiologice, microbiologice și de urmărire a alimentelor au legat cazurile pozitive de consumul de ouă provenind din fermele de găini ouătoare ale unui consorțiu polonez. O anchetă națională din Marea Britanie, a identificat legături epidemiologice între unele cazuri și consumul de ouă de masă sau…

Read More

Susținerea activității crescătorilor din sectorul suin

Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin; Beneficiari, criterii de eligibilitate, durata schemei și valoarea

Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin Beneficiari, criterii de eligibilitate, durata schemei și valoarea ajutorului de stat Ajutorul prevăzut la art. 1 alin. (1) se acordă crescătorilor care dețin animale din specia suine, respectiv, întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, după caz, precum şi persoanelor juridice care desfăşoară activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor, denumite în continuare beneficiari. Click pe imagine pentru a te inscrie! Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat prevăzut la art.1 alin.(1) beneficiarii trebuie să îndeplinească…

Read More

Susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol

Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol; Beneficiari, criterii de eligibilitate, durata schemei și valoarea

Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol Beneficiari, criterii de eligibilitate, durata schemei și valoarea ajutorului de stat: Click pe imagine pentru a te inscrie! Ajutorul prevăzut la art. 1 alin. (1) se acordă crescătorilor de păsări, întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, după caz, precum şi persoanelor juridice care desfăşoară activitate de creștere și/sau reproducție a păsărilor pentru carne sau ouă, denumite în continuare beneficiari. Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat prevăzut la art.1 alin.(1) beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ…

Read More

Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul ovin/caprin

S-a aprobat valoarea subvenției pe cap de ovină/caprină. Cuantumul estimat este de 16,55 euro cap ovină/caprină. Stiri agricole

Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul ovin/caprin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19 Sectorul de creștere a animalelor a întâmpinat dificultăți prin imposibilitatea de a comercializa produsele de origine animală obținute și înregistrând astfel pierderi economice însemnate. Click pe imagine pentru a te inscrie! În această perioadă excepțională, piața cărnii de ovine/caprine se confruntă cu mari probleme respectiv scăderea prețului la achiziție, restricții în transportul animalelor către procesare/vânzare directă pe piață, HoReCa, scăderea exportului de animale vii. Beneficiari, criterii de eligibilitate, durata…

Read More

Apicultorii nu sunt consultați în privința prevederilor care îi vizează

Apicultorii nu sunt consultați în privința prevederilor care îi vizează; vă rugăm să renunțați la aceste prevederi și să țineți cont de observațiile noastre

Apicultorii nu au fost consultați în privința prevederilor care îi vizează din cadrul Ordinelor 134 din 18 mai 2020 si 182 din 30.06.2020. In incercarea de a dialoga cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, Asociația Crescătorilor de Albine din România adreseaza urmatoarea scrisoare: “Cu tot respectul cuvenit, se pare că modalitatea de colaborare a Ministerului cu formele asociative, cel puțin cu Asociația Crescătorilor de Albine din România, lipsește cu desăvârșire. După ce am aflat din presă și mediul online despre Ordinul 134 din 18 mai 2020 privind aprobarea Criteriilor de autorizare…

Read More

Am ajuns să importăm carne de pasăre din Chile

Certificate de sănătate false pentru vânzarea a mii de păsări, cu puţin timp înainte de a fi declarat focar de gripă aviară. Stiri agricole

Importul de carne de pasăre din Chile și alertele privind confirmările de calitate inferioară a cărnii de pasăre intrată sau comercializată în spațiul UE. Click pe imagine pentru a te inscrie! Conform raportului vizând Chile: Obiectivul principal al auditului a fost să evalueze dacă controalele oficiale legate de aspectele de sănătate publică și sistemul de certificare asupra producției de carne de pasăre și produse din acestea, destinate exportului către Uniunea Europeană, oferă garanții adecvate că producția acestor mărfuri este  în conformitate cu cerințele prevăzute de legislația UE. Există un sistem…

Read More

VIDEO: Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor din Sighetul Marmației

Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor din Sighetul Marmației; un nucleu de taurine de rasă Brună cu potenţial biologic ridicat;

Vizită la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor din Sighetul Marmației. Click pe imagine pentru a te inscrie! Bruna de Maramureș este în atenția tuturor celor de la stațiune, principala preocupare a cercetătorilor fiind nutriția și reproducția Brunelor. Aceste taurine sunt urmărite atent pentru selecție și ameliorare genetică, pentru a asigura creșterea numărului de efective la nivel național. În materie de cercetare, Stațiunea din Sighet a obținut crearea unui nucleu de taurine de rasă Brună cu potenţial biologic ridicat – producții medii de lapte de aproximativ 4.000 de litri/cap.…

Read More