Bani publici pentru organizații neguvernamentale

Fără timp și fără bani - definiția fermierului. Sau se laudă că muncesc zi-lumină. Agricultura este producție, dacă nu produci, nu ești fermier!

Bani publici pentru organizații neguvernamentale

Deci, statul dă dovadă de maturitate ca urmare a faptului că fermierii asociați în anumite organizații nu înțeleg importanța participării la Copa-Cogeca, de exemplu.

MADR a publicat un proiect de act normativ pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis privind decontarea cotizațiilor de membru a organizațiilor profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol și agroalimentar la organizațiile componente ale grupurilor de dialog civil pe agricultură ale Comisiei Europene. 

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: florentin.voinea@madr.ro 

Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Pe scurt despre decontarea cotizațiilor de membru a organizațiilor profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol și agroalimentar la organizațiile componente ale grupurilor de dialog civil pe agricultură
ale Comisiei Europene:

Schema de ajutor de minimis se aplică organizațiilor profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol și agroalimentar care îndeplinesc următoarele condiții de eligibilitate:

  1. sunt membre în organizaţiile neguvernamentale din cadrul Uniunii Europene care fac parte din grupurile de dialog civil pe agricultură ale Comisiei Europene;
  2. au achitat contravaloarea cotizaţiei anuale de membru la organizația neguvernamentală care face parte din grupurile de dialog civil pe agricultură ale Comisiei Europene;
  3. participă la acțiunile defășurate la nivelul structurilor europene din care fac parte, potrivit domeniului specific de activitate și mandatului de reprezentare acordat.

Benenficiarii schemei de ajutor de minimis, sunt organizațiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol și agroalimentar care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute mai sus și care:

  1. transmit la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lista organizației/organizaţiilor profesionale europene din grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene la care acestea sunt membre, precum și valoarea anuală a cotizațiilor;
  2. achită contravaloarea cotizațiilor de membru la organizaţiile profesionale europene reprezentate în grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, justificat prin facturile emise de aceste organizații;
  3. depun la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cereri de decontare a cheltuielilor efectuate cu plata facturilor, însoțite de documentele ce atestă efectuarea plății și de factura fiscală emisă de către organizația de profil care face parte din grupurile de dialog civil ale Uniunii Europene.

Cererile de decontare, însoțite de documentele însoțitoare se depun la Biroul unic din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și se verifică cu privire la îndeplinirea condițiilor de decontare și a încadrării sumelor de plată în plafonul de 200.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare stabilit prin Regulamentul de minimis.

Related posts

Leave a Comment