Avansul APIA plătit mai devreme!

Avansul APIA plătit mai devreme masura de criza, in sprijinul fermierilor. o procedură prin care depunerea cererilor unice de plată să se facă online, stiti agricole

Masura de criza, in sprijinul fermierilor: Plata avansului din subvențiile APIA pe 2020 platit mai devreme

”Ministerul Agriculturii împreună cu APIA lucrează la o procedură prin care depunerea cererilor unice de plată să se facă online pentru a nu vă mai deplasa la centrele locale sau județene APIA și să reîncepem depunerea cererilor din începând din data de 6 aprilie, până când a fost suspendată. Vă dăm asigurări că niciun fermier nu va trebui să rămână cu cererea nedepusă. Este foarte foarte important ca toate cererile unice de plată să fie depuse”, le-a transmis fermierilor Emil Dumitru într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Plata avansului din subvențiile APIA pe 2020 ar putea fi făcută mai devreme de data programata initial, 16 octombrie.

”Pe 25 martie, la Consiliul de Miniștri, România a susținut în fața Comisiei Europene și în fața Comisarului european ca în regim de urgență să se acorde avansul din plățile directe mai devreme de 16 octombrie, știind că aveți nevoie de bani pentru a putea răspunde provocările dina ceastă perioadă”, le-a mai transmis fermierilor Emil Dumitru.

Activitatea agențiilor de plăți din domeniul agriculturii a fost parțial blocată, restricționându-se contactul direct cu publicul, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19.  Insa autoritățile dau asigurări că toți fermierii vor putea să depună cererile pentru anul 2020, astfel încât să poată beneficia de subvenții.

Related posts

Leave a Comment