SURSE DE POLUARE DIN ACTIVITĂȚI AGRICOLE
1. Evacuarea apelor uzate, neepurate sau incomplet epurate, provenite de la complexurile de creștere a animalelor și păsărilor în apele de suprafață.
2. Stocarea apelor neepurate in acumulări neadecvate și infiltrarea acestora în apele freatice deadâncime (potențiale surse de alimentare cu apăpotabilă a localităților rurale).
3. Utilizarea nămolurilor și a apelor uzate cu conținut ridicat de substanțe nocive și agenți patogeni pentru fertilizarea terenurilor agricole.
4. Administrarea unor cantități foarte mari de îngrășăminte organice la intervale scurte de timpfavorizează levigarea și acumularea nutrienților înapele freatice (în vecinătatea complexurilor industrialde creștere a animalelor).
5. Folosirea îngrășămintelor chimice (îndeosebi cu azot) în doze mult prea mari față de necesarul plantelor de cultură.
6. Aplicarea îngrășămintelor chimice în perioade ale anului care favorizează pierderi importante de nutrienți prin spălare pe terenuri în pantă (teren înghețat, strat gros de zăpadă, precipitații abundente
după aplicare).
7. Aplicarea unor cantități și concentrații ridicate de produse chimice (pesticide) pentru combatereabolilor, dăunătorilor și buruienilor din culturileagricole și plantațiile pomi-viticole.
8. Utilizarea unor pesticide cu grad ridicat de toxicitate și remanență îndelungată în sol, apă și
produse agricole.
9. Spălarea și deversarea în locuri nepermise a soluțiilorrămasedin aparatele și utilajele Agricolefolosite la administrarea pesticidelor sau a altorsubstanțe chimice.
10. Depozitarea necontrolată a gunoiului de grajd.
11. Lipsa bazinelor amenajate de colectare a mustului de grajd de la animalele din gospodăriile
particulare.
12. Favorizarea fenomenului de eroziune a solurilor pe terenurile în pantă, ca urmare a practicării unui
sistem de agricultură necorespunzător.
13. Degradarea stării fizice a solurilor (structură, porozitate, permeabilitate, rezistență la arat) ca urmare a scăderii conținutului de materie organică și provocată de traficul exagerat pe teren cu utilaje
agricole, la o umiditate necorespunzătoare a solului.
POLUAREA CU NITRAȚI – PRINCIPALA PROBLEMĂ A CALITĂȚII APELOR
Pe fondul poluării cu substanțe chimice, poluarea cu nitrați proveniți din agricultură reprezintă în
prezent una din cele mai mari probleme privind poluarea apei.
Ce sunt nitrații:
– sunt componenți naturali ai solului și fac parte din ciclul azotului;
– rezultă din mineralizarea substanțelor organice azotoase provenite de la plante și animale.
Circuitul nitraților în natură:
– nitrații sunt absorbiți de rădăcinile plantelor și au rol de materie primă pentru sinteza proteinelor;
– nitrații în exces contaminează pânza freatică, regăsindu-se în râuri, lacuri sau în apele subterane;
– nitrații sunt forme instabile și tind să se transforme în nitriți – mult mai nocivi pentru sănătate.
Surse de nitrați în agricultură:
– îngrășăminte chimice aplicate în exces;
– dejecţii animale semilichide şi lichide;
– gunoi de grajd sub formă solidă;
– efluenţi din silozuri;
– ape uzate neepurate sau insuficient epurate necolectate;
– scurgeri din depozite de îngrăşăminte minerale şi organice, etc.
Uniunea Europeană a stabilit pragul pentru nitrați și nitriți în apa potabilă la 50 de miligrame/litru.
România a preluat și ea acest prag, însă există state membre care nu au luat în considerare limitele
stabilite la Bruxelles și au introdus propriile praguri, mult mai mici: Marea Britanie – 18-42 mg/l;
Irlanda – 37,5 mg/l; Ungaria – 25 si 50 mg/l, etc.
Solutii? Identificarea surselor – respectarea recomandarilor
Orice activitate agricolă prezintă un risc de poluare cu nitrați, în funcție de specificul
acesteia. Dacă în cazul creșterii animalelor riscul este mai evident (de exemplu,
ferma/gospodăria nu dispune de o platformă de colectare a gunoiului de grajd, acesta fiind
depozitat direct pe sol), în cazul fermelor mijlocii și mari specializate pe cultivarea
cerealelor, riscurile de poluare pot fi:
a) împrăștierea fertilizanților în perioada de interdicție. Plantele nefiind în perioada de vegetație,
nutrienții nu pot fi preluați de către plante. Odată depășind adâncimea maximă a rădăcinilor,
aceștia ajung în apa freatică (iar aici rămân captivi, neputând fi preluați de către plante).
Nerespectarea perioadei de interdicție înseamnă bani risipiți pe fertilizanți și poluare!
b) Nerespectarea benzilor de protecție. În lungul apelor, fertilizarea este interzisă (1-3 m, în
funcție de pantă). De ce? În timpul ploilor puternice și odată cu topirea zăpezii se produce
fenomenul de șiroire, apa antrenând particule de sol și odată cu acestea – fertilizanți, direct în
corpul de apă;
c) Condiții de depozitare improprii pentru fertilizanții chimici. În cazul în care spațiul de depozitare
nu este uscat / aerul este umed, granulele de fertilizanți chimici pot adera unele de altele, iar
odată împrăștiate, fiind mai mari, aduc un aport punctual peste capacitatea de absorbție a
plantelor. Plusul de nutrienți se pierde și conduce la poluare.
d) Neutilizarea fertilizanților organici. Este un risc indirect, indus și de politica de marketing a
comercianților de input-uri din agricultură. Aceștia recomandă în special fertilizanții chimici,
îngrașămintele organice ajungând să nu fie valorificate, și mai mult, rămân depozitate direct pe
sol în grămezi din care se scurg nutrienți de la o ploaie la alta, atât la crescătorii de animale, dar
chiar și la fermierii care au teren arabil și practic ar avea unde sa-l împrăștie. Desigur, este
important ca orice fermier respectabil să dețină și o mașină de împrăștiat gunoi!
În România, sectorul agricol este sursa principală de poluare cu nitrați
Suprafața agricolă în România este de aproximativ 14 mil. Ha. Pe toată această suprafață se aplică prevederile Directivei Nitrați, ceea ce înseamnă un control și monitorizare atentă a poluării cu nitrați din surse agricole. Structura exploatațiilor agricole este:
- peste 3 milioane de ferme – cca. 1/3 din totalul fermelor din EU-28
- 58,13% din ferme sunt sub 2 ha – 12,3% din suprafața agricolă
- 5% din ferme sunt peste 100 ha – 47,7% din suprafața agricolă
CONCLUZII asupra respectării recomandărilor din Codul de bune practici agricole! Cele mai importante se referă la:
1. Perioadele de interdicţie pentru aplicarea îngrăşămintelor cu azot pe teren.
2. Capacitatea de stocare a gunoiului de grajd.
3. Limitarea cantității de fertilizanți aplicată pe teren.
4. Respectarea limitei de 170 Kg-N/ha provenită din îngrăşăminte organice de
natură animală.
5. Metodele de aplicare a îngrăşămintelor.
6. Cerinţele specifice pentru terenurile în pantă.
7. Aplicarea îngrăşămintelor pe terenuri adiacente cursurilor de apă sau în
vecinătatea captărilor de apă potabilă.
8. Limitările privind aplicarea fertilizanţilor pe terenuri saturate cu apă, inundate,
înghețate sau acoperite cu zăpadă.
