Bacteriile fixatoare de azot pot fi o alternativă la îngrășămintele chimice?

Bacteriile fixatoare de azot pot fi o alternativă la îngrășămintele chimice?

De ce pădurile au pământ atât de fertil și pământ atât de afânat dacă nimeni nu le-a arat până acum și nimeni nu a aplicat îngrășăminte?

Unul dintre cele mai fierbinți subiecte din agricultura actuală este utilizarea azotului în culturi și reducerea acestuia folosind bacterii nitrificatoare care interacționează cu mediul din rizosferă.

Bacteriile nitrificatoare sunt considerate a fi toate cele care transformă amoniacul în amoniu sau nitritul în nitrat ca parte a ciclului azotului. Bacteriile Nitrosomonas sunt convertitori primari ai amoniului în nitriți, care sunt toxici pentru plante. La rândul lor, bacteriile Nitrobacter oxidează nitriții pentru a forma nitrat, ideal pentru utilizare și absorbție de către plante.

Ca un prim punct trebuie să ținem cont de faptul că toate bacteriile nitrificatoare trebuie să interacționeze pentru a ne atinge obiectivele agronomice în ceea ce privește aprovizionarea cu azot, coexistența ambelor bacterii ne va oferi degradarea completă la nitrat util pentru planta.

Ne vom concentra exclusiv pe primul pas, fixarea azotului atmosferic de către plantă -> amoniu. Bacteriile fixatoare de azot furnizează azot fix ciclului global al azotului. Datorită acestui rol, aceste bacterii sunt prezente practic în toate ecosistemele, cu reprezentanți în medii variate, precum suprafața oceanului (Tricodesmiun), nodozitățile rădăcinilor plantelor (Rhizobium) și în solurile aerobe precum cele de Azotobacter.

În ceea ce privește  bacteriile Rhizobium,  odată stabilită simbioza, se generează structuri radicale numite nodozități, în care se realizează reducerea azotului atmosferic pentru a-l încorpora, prin acțiunea unei enzime aflate în interiorul nodozității, în compuși bogați în azot (glutamină, glutamat, aspartat, asparagină și ureide, la unele specii) care vor fi folosite de metabolismul celular pentru a satisface cerințele proceselor fiziologice ale plantei. Au fost efectuate teste unde s-a demonstrat că pot fixa de la 50-400 Kg/N/Ha/An sau, în cazul Azotobacter, între 10-200 Kg/N/Ha/An.

Acesta nu este ceva nou și este strâns legat de rotația culturilor pe care o făceau părinții și bunicii noștri, când intercalau culturi de leguminoase (de exemplu).

S-a demonstrat că o cultură bună de mazăre poate acumula în sol până la 80 kg de azot la hectar, ceea ce echivalează cu un aport de aproximativ 400 kg de îngrășăminte minerale sub formă de sulfat de amoniu.

Familia plantelor leguminoase are capacitatea extraordinară de a fixa, cu ajutorul bacteriilor fixatoare (Rhizobium), azotul din atmosferă. Acest azot este mai întâi captat și fixat de bacteriile conținute în nodozitățile albicioase ale rădăcinilor și apoi transmis plantei. Multe dintre nodozități se desprind de rădăcini, se descompun și îmbogățesc solul cu conținutul lor. În consecință, rădăcina care rămâne în sol după recoltarea leguminoaselor se descompune și contribuie cu cantități mari de azot.

Este o problemă însă. Dificultatea de a alinia toate elementele care participă la ciclul azotului.

În procesul chimic cunoscut sub numele de nitrificare există multe aspecte importante care determină eficiența procesului de simbioză precum aerarea, umiditatea, temperatura, salinitatea, unele substanțe chimice, materia organică și pH-ul. Toți acești factori înseamnă că rezultatele nu sunt întotdeauna atât de omogene și, în consecință, trebuie să ținem cont de acest lucru atunci când aplicăm bacteriile.

Consumul și aplicarea acestui tip de bacterii este în creștere exponențială, deoarece, pe lângă fixarea azotului, oferă și alte efecte secundare care influențează producțiaȘ

1. Produc fitohormoni
2. Rămânând ani de zile în acele soluri bogate în materie organică, contribuie la regenerarea treptată a azotului.
3. S-a verificat că folosind aceste microorganisme si cu azot chimic, între un procent de 20-50% (în funcție de cultură) față de nivelul utilizat in mod normal, se realizeaza o creștere a producției față de culturile obținute doar cu îngrășământ chimic 100%. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când bacteria este eliberată din funcția sa de fixare a azotului, ea produce mai mulți factori de creștere a plantelor.
4. În funcție de microorganismele din componența produsului, în rădăcină se generează o barieră de protecție împotriva ciupercilor și agenților patogeni, astfel încât crește mai sănătos și mai puternic. Recomand prezenta Bacillus megaterium.
5. Produc enzime care solubilizează fosfații și îi fac mai accesibili plantei.

Există așadar o multitudine de avantaje pentru fermier, atât economice, cât și ecologice, atât pe termen scurt, mediu și lung în înlocuirea progresivă a fertilizării chimice cu bacterii naturale, total inofensive pentru mediu și pentru oameni și cu randamente egale sau chiar superioare planurilor convenționale de fertilizare.