Două miliarde de euro bani europeni au intrat in agricultură

Nu-ţi dau subvenţia decât dacă îmi demonstrezi că tu lucrezi pământul; Mulţi fermieri lucrează şi suprafeţele altora, care depun cererile unice de plată

„În acest an, în ţară au intrat peste două miliarde de euro bani europeni atraşi de structurile din subordinea Ministerului Agriculturii, bani care în prima fază sunt cheltuiţi de stat şi apoi banii sunt rambursaţi”, la începutul anului viitor, de Comisia Europeană, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros „A fost un an dificil. Peste problemele organizatorice legate de pandemie şi de distanţarea socială, de restricţiile sociale, am încercat prin cele două agenţii să continuăm activitatea, să facilităm dialogul, astfel încât fermierii să nu fie afectaţi. A fost o provocare instituţională…

Read More

Marian Irinei face precizari in legatura cu intalnirea dintre apicultori si MADR

Programului naţional apicol pentru perioada 2020-2022; Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul MADR este de 152.419 mii lei; stiri agricole

O parte a presei agricole anunta ca ordinul de ministru care elaborează normele metodologice de aplicare a Legii 79/2020 care modifică și completează Legea apiculturii nr. 383/2013 bagă vrajba între apicultori. Reamintim ca apicultorii au fost convocați in data de 14 octombrie 2020 la o ședință care s-a desfășurat la sediul Agenției Naționale pentru Zootehnie “Prof. dr. G. K. Constantinescu” pentru a fi consultați pe tema acestui ordin de ministru. Domnul Marian Irinei, consilierul ministrului Agriculturii, Adrian Oros, cunoscut in mediul apicol ca Marian Stuparul Oltean, face urmatoarele precizari: “O…

Read More

ANSVSA nu a respectat Programul national de prevenire a pestei porcine

Corpul de control al premierului a stabilit ca ANSVSA nu a respectat Programul national de prevenire a pestei porcine; stiri agricole

Corpul de control al premierului a stabilit ca ANSVSA nu a respectat Programul national de prevenire a pestei porcine Corpul de control al primului ministru a verificat ANSVSA si opt dintre directiile judetene si a stabilit ca nu a fost respectat Programul national de supraveghere, prevenire si control al pestei porcine africane, fiind cumparate doar cinci din opt incineratoare mobile. „Corpul de control al prim-ministrului a efectuat o actiune de documentare la Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si Directiile Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor: Alba, Constanta, Dambovita,…

Read More

Ziua internaţională a FEMEILOR din agricultură

Ziua internaţională a FEMEILOR din agricultură; Femeile din mediul rural sunt o forţă puternică ce poate conduce la progresul global; stiri agricole

Ziua internaţională a femeilor din mediul rural este sărbătorită la 15 octombrie pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale. Prima Zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008. Instituită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007, această zi recunoaşte „rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale„, potrivit www.un.org. Propunerile pentru organizarea unei astfel de…

Read More

Cu cât sunt pe minus fermierii dobrogeni

Grupului de Inițiativă Civică al Producătorilor Agricoli Dobrogeni

Mesajul Grupului de Inițiativă Civică al Producătorilor Agricoli Dobrogeni Ieri, 14 octombrie 2020, a avut loc o conferință de presă ce vizează subiecte de interes pentru agricultura dobrogeană. La eveniment au participat Grupul de Inițiativă Civică al Producătorilor Agricoli Dobrogeni: Răzvan Filipescu Theodor Ichim Mircea Chipăilă Cornel Zamfir Jean Marc Lacrouts Mihai Ciobanu Daniel Gheordunescu. Au fost dezbătute urmatoarele subiecte: – continuarea manifestării fenomenului de secetă pedologică în Dobrogea; – stadiul înființării Asociației Producătorilor Agricoli Dobrogeni cu personalitate juridică, ca asociație profesională care să reprezinte interesele producătorilor agricoli la nivel de ramură; – stadiul implementării proiectului…

Read More

16 octombrie – startul plăților în avans pentru schemele de plăți directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală

Măsurile de care vor beneficia fermierii în 2021; Ajutoarele de minimis pe care le primesc fermierii în 2021; Adrian Oros; stiri agricole

Adrian Oros, ministrul agriculturii, în ședința de Guvern de ieri, 14 octombrie 2020, a facut urmatorul anunt:  ”În data de 16 octombrie, practic mâine noapte la ora 00, Ministerul Agriculturii dă startul plăților în avans atât pentru schemele de plăți directe, cât și pentru măsurile de dezvoltare rurală. Avem alocată suma de 1,94 miliarde de euro, asigurată din bugetul Ministerului, sunt 826.964 de beneficiari pentru o suprafață de 9,81 milioane de hectare.  Pentru plățile directe, unde nivelul avansurilor va fi de 70%, plățile se fac în lei la cursul de 4,97 pentru…

Read More

La guvern agricultura se discută pe la colțuri

Consultanță și asistență agricolă pentru fermieri. Scopul nostru este să obținem peste 10.000 de lei/hectar/an! Sau 1000 euro profit brut pe hectar!

Sedinta de Guvern astazi – agricultura se discuta pe la colturi că ar fi trebuit astazi sa aibe doua proiecte pe ordinea de zi. Pe agenda oficiala nu este nici unul din subiecte, dar am presimtirea ca vor fi pe lista suplimentara. De ce nu le facem totusi cunoscute si mereu se foloseste subterfugiul listei suplimentare? Poate ca sa nu fie lumea vigilenta? Dar ce subiecte am in vedere? – primul ar fi trebuit sa fie proiectul de OUG privitor la prorogarea termenului de aplicare pentru modificarile la Legea vanzarii…

Read More

Raportarea României la strategiile UE în agricultură

Raportarea României la strategiile UE în agricultură; Eco Ruralis - Asociația țăranilor și țărăncilor din România; stiri agricole

Am participat ieri la webinarul organizat de catre Eco Ruralis – Asociația țăranilor și țărăncilor din România, cu tema „Raportarea României la strategiile UE în agricultură”. Alaturi de cei de la Eco Ruralis s-au ocupat de organizare Romapis, Rural Development Research Platform și JustFood. Au fost invitați: Bogdan Alecu, director general adjunct al Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală Daniel Buda – eurodeputat și vice-președinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă Nicolae Ștefănuță – eurodeputat, membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară Ramona…

Read More

Cine sunt beneficiarii, condițiile si documentele pentru a obține noua subvenție de 20.000 euro

Beneficiarii, condițiile si documentele pentru a obține noua subvenție de 20.000 euro; subvenție de 200 de euro respectiv 100 de euro; stiri agricole

Fermierii vor primi o noua subvenție de 20.000 euro de la 1 ianuarie 2021. Fermierii români vor putea beneficia, începând de la 1 ianuarie 2021, de o nouă subvenție anuală. Legea inițiată de deputatul Ion Ștefan va permite statului să sprijine producătorii agricoli cu un ajutor de până la 20.000 de euro dacă vând la procesator sau 10.000 de euro dacă vând la piață, direct pentru consum. Legea va fi aplicata, începând cu 1 ianuarie 2021, dupa cum urmeaza: “Un proiect legislativ la care am lucrat pentru a ajuta agricultura românească a…

Read More

Domnul Bela Vaida, directorul Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), răspunde unor intrebări părtinitoare

Vaida Bela nu mai este la conducerea ANZ. Incepând cu data de 2 decembrie 2021, încetează detașarea temporară a domnului Vaida Bela la ANZ

Domnul Bela Vaida, Directorul Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), raspunde intrebarilor partinitoare, dupa parerea noastra, aparute intr-o publicatie agricola. A fost intrebat daca are cunostinta despre o noua societate de ameliorare, daca este legal demersul respectivilor, daca cunoaste doua persoane, un consilier al ministrului agriculturii si un presedinte al unor crescatori de bovine, daca s-au facut demersuri pentru acreditarea oficiala a respectivei societati si daca are vreun interes ascuns. Redam mai jos dialogul cu domnia sa: „Informatiile care sunt acolo nu le vad actuale, reale. In primul rand, eu nu…

Read More