Am participat ieri la webinarul organizat de catre Eco Ruralis – Asociația țăranilor și țărăncilor din România, cu tema „Raportarea României la strategiile UE în agricultură”. Alaturi de cei de la Eco Ruralis s-au ocupat de organizare Romapis, Rural Development Research Platform și JustFood. Au fost invitați:
- Bogdan Alecu, director general adjunct al Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală
- Daniel Buda – eurodeputat și vice-președinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă
- Nicolae Ștefănuță – eurodeputat, membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară
- Ramona Duminicioiu – membră a Comitetului de Coordonare a Asociației țărănești Eco Ruralis
- Constantin Dobrescu – Vice-președinte al Federației Asociațiilor Apicole din România ROMAPIS
S-a discutat despre poziției României reflectată în cea a reprezentanților României în Parlamentul European, dar și a actualului executiv de la București pe această temă.
Obiectivul Eco Ruralis este să identificăm soluții pentru viitorul agriculturii care să vină în sprijinul țăranilor, micilor producători și muncitorilor rurali (care reprezintă majoritatea persoanelor implicate în agricultură în România) prin politicile publice la nivel național și UE, în contextul actualei reforme PAC. Discuția s-a concentrat pe cele mai importante procese de politici publice din UE, respectiv:
- De la Fermă la Furculiță (Farm To Fork)
- Pactul Verde European (Green Deal)
- Politica Agricola Comuna (PAC) – Planul Național Strategic.
Retinem interventia domnului Bogdan Alecu, director general adjunct al Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală:
„Consider că, pentru următoarea programare, UE a propus un pachet de politici extrem de îndrăzneţ, dar acest lucru nu ar trebui să ne sperie. Consider că, în momentul de faţă, pentru România este o oportunitate majoră această abordare a Uniunii Europene. Practic, din strategia pentru biodiversitate (Green Deal) şi strategia „De la fermă la furculiţă”, ţintele propuse până în anul 2030 vizează reducerea cu 50% a pesticidelor chimice, reducerea pierderilor de nutrienţi cu cel puţin 50%, reducerea cu 50% a vânzărilor de substanţe antimicrobiene pentru animale şi în acvacultură, dar şi creşterea cu cel puţin 25% a suprafeţelor utilizate pentru agricultura ecologică raportate la suprafeţele agricole totale din UE de acum şi revenirea la elemente de peisaje bogate şi diversitate cu cel puţin 10% din suprafaţa agricolă”
„În ceea ce priveşte strategia “De la Fermă la Furculiţă” şi obiectivele, CE s-a angajat ca până la sfârşitul acestui an să trimită fiecărui stat membru o analiză a situaţiei actuale faţă de ţintele propuse. Să vă dau un exemplu: se ia un barem de pesticide, valabil pentru toate statele membre, dar în cazul României utilizarea pesticidelor, cel puţin în ultimii 30 de ani a fost destul de minimală pe terenurile agricole şi aici nu am avea o problemă. Ceea ce ne interesează pe noi mai mult este creşterea cu cel puţin 25% a suprafeţelor utilizate pentru agricultura ecologică. Dacă de multe ori s-a spus că în ultimii ani agricultura ecologică a avut un boom în România, şi aşa este dacă ne uitam pe cifre, dar nu este chiar ceea ce ne dorim, pentru că este un deziderat mai mult pentru fermele mici”

