„Bruxelles-ul ne distruge agricultura!”
Este una dintre cele mai populare propoziții din agricultura românească.
Și, ca orice slogan bun, are un sâmbure de adevăr.
Da, Uniunea Europeană impune reguli.
Da, unele reguli costă.
Da, unele politici pot fi prost gândite sau prost aplicate.
Da, România poate negocia mai bine anumite lucruri.
Dar de aici până la „Bruxelles-ul vrea să ne distrugă agricultura” este o distanță uriașă.
Pentru că, dacă vrem să fim serioși, trebuie să răspundem la câteva întrebări simple:
- Care regulament?
- Ce obligație?
- Cât costă?
- Pe cine afectează?
- Cu cât scade profitul?
- Ce a negociat România?
- Ce poate schimba fermierul?
Și mai ales:
Care este partea de vină a fermierului și care a Bruxelles-ului?
Pentru că există ferme românești care funcționează în aceleași reguli europene și sunt profitabile.
Asta ar trebui să ne dea de gândit.
Poate problema nu este întotdeauna regula.
Poate uneori problema este că noi producem mai scump decât concurentul.
Iar dacă răspunsul nostru la lipsa de competitivitate este doar „Să plece Bruxelles-ul!” nu am rezolvat nimic. Am schimbat doar vinovatul.
Agricultura nu devine competitivă când găsim un dușman. Devine competitivă când găsim diferența dintre costul nostru și costul concurentului.
Mai puțin „cine ne distruge?”
Mai mult „unde pierdem bani?”
