Investim în ce se vede sau în ce produce?
Ferma românească este încă gândită ca o investiție în infrastructură, nu ca un sistem biologic și economic.
Și aici apare o contradicție interesantă: fermierul poate investi sute de mii de euro într-un grajd, dar poate ezita să investească în ceea ce produce zilnic furajul care intră în acel grajd.
1. Grajdul se vede. Pajiștea nu se vede în bilanț
Un grajd nou este o investiție concretă: beton, metal, instalații, echipamente. Pajiștea este mai greu de perceput ca „activ”. Dar, în realitate, o pajiște bine gestionată este o fabrică de furaj. Diferența este că grajdul trebuie cumpărat, în timp ce pajiștea trebuie construită biologic: sol, plante, apă, fertilitate, diversitate, repaus și pășunat corect.
2. Utilajul produce senzația de progres
Un tractor nou, o cositoare performantă sau o instalație de muls pot fi văzute imediat. O îmbunătățire a geneticii unei cirezi se vede însă după ani. Iar îmbunătățirea unei pajiști poate începe să producă rezultate în primul sezon, dar adevărata valoare se acumulează în timp. Fermierul român este adesea presat să rezolve problema de astăzi. Genetica și pajiștea construiesc ferma de peste 5–10 ani.
3. Utilajul poate fi cumpărat. Managementul trebuie învățat.
Poți cumpăra un tractor performant într-o zi.
Dar nu poți cumpăra într-o zi:
- experiența de pășunat;
- capacitatea de a evalua o parcelă;
- înțelegerea momentului optim de intrare;
- controlul încărcăturii cu animale;
- respectarea perioadei de refacere;
- capacitatea de a construi un amestec vegetal performant.
Aici este una dintre marile probleme ale agriculturii noastre: investim în mijloace de producție mai repede decât investim în cunoașterea modului în care trebuie folosite.
4. Genetica are un dezavantaj: nu face spectacol
Un taur genetic valoros nu impresionează vizual precum un utilaj nou. Dar poate influența generații întregi de animale. O vacă bună genetic poate produce mai mult lapte, cu o conformație mai bună, cu longevitate mai mare și cu probleme funcționale mai reduse. Asta înseamnă că genetica nu este o cheltuială pentru anul acesta. Este investiția în fabrica biologică a fermei pentru următorii 10–15 ani.
5. Mulți fermieri confundă „producția mare” cu „profitul mare”
Aici este poate cea mai importantă problemă. O fermă poate produce mult lapte și să nu producă suficient profit. De aceea întrebarea corectă nu este „Cât lapte produce vaca?”, ci: „Cât profit produce litrul de lapte după ce scad costurile?”. Iar aici pajiștea și genetica devin esențiale. Dacă produci o parte importantă din furaj ieftin, direct de pe pajiște, costul litrului poate scădea. Dacă ai animale mai eficiente genetic, poți obține mai mult produs din aceleași resurse.
6. Există și problema banilor europeni
O parte din investițiile în infrastructură și utilaje sunt mai ușor de încadrat în proiecte de investiții. În schimb, managementul pajiștii, selecția genetică, observația animalelor și acumularea de know-how sunt mai greu de transformat într-un proiect spectaculos. Așa apare o distorsiune: fermierul este încurajat să cumpere ceea ce poate fi facturat și fotografiat, nu întotdeauna ceea ce îi reduce cel mai mult costul de producție.
Dar există o problemă și mai profundă
Eu cred că trebuie schimbată ordinea în care privim ferma. Nu grajd, utilaje, vaci, furaje, pajiște, ci: sol, pajiște, furaj, vacă, genetică, management, grajd, utilaje. Grajdul trebuie să servească vaca. Vaca trebuie să valorifice furajul. Furajul trebuie produs cât mai eficient. Iar pajiștea trebuie să fie una dintre principalele surse ale acestui furaj.
Dacă inversezi această logică, poți ajunge să construiești o fermă foarte scumpă care produce lapte foarte scump. Și poate că aceasta este una dintre explicațiile pentru care avem ferme românești cu investiții impresionante, dar cu rezultate economice mult mai modeste decât ar sugera valoarea activelor.
Ferma performantă nu este cea care are cele mai multe utilaje. Este cea care transformă cel mai eficient resursele în produs vandabil și profit.
