Pășunatul rațional Voisin ca alternativă durabilă pentru creșterea animalelor
La baza pășunatului flexibil pe parcele pe care îl propun se află Voisin Rational Grazing, sistem despre care voi detalia în ceea ce urmează.
Voisin Rational Grazing (VRG) este un sistem regenerativ de creștere a animalelor propus de omul de știință francez Andre Voisin în anii 1950. VRG este un sistem agroecologic bazat pe patru principii care maximizează utilizarea pășunilor și creșterea rumegătoarelor, menținând în același timp sustenabilitatea sistemului. Planificarea stă la baza pășunatului care trebuie să aibă loc atunci când pășunile ating perioada optimă de repaus, promovând astfel o recreștere viguroasă a pășunilor. Planificare, măsurare, observare! În plus, parcelele sunt proiectate astfel încât animalele să aibă acces liber la apă și umbră, îmbunătățind bunăstarea generală a animalelor. În combinație, aceste practici au ca rezultat creșterea absorbției de C din sol și a sănătății solului, sporesc retenția apei și protejează calitatea apei. Se poate spune că fermierii care au adoptat VRG fac parte din inițiativele care regândesc zootehnia modernă.
Voisin Rational Grazing și cele patru principii ale sale
VRG poate fi definit ca o metodă rațională de gestionare a complexului sol-plantă-animal prin pășunat și rotație bine planificată a pășunilor.
(I) „Prima lege”—principiul perioadei de recuperare: înainte ca o pășune să-și poată atinge productivitatea maximă, trebuie să fi trecut un interval suficient între două cicluri de pășunat pentru a permite ierbii (1) să acumuleze în rădăcinile sale rezervele necesare unei explozii viguroase de recreștere și (2) pentru a produce cel mai mare randament zilnic la hectar.
Perioada de recuperare este întotdeauna variabilă și ar trebui să ofere o perioadă optimă după pășunat care să permită recuperarea completă a plantei. Această perioadă optimă de recuperare (ORP; figura 1) poate fi definit ca momentul ratei maxime de creștere a ierburilor, care a fost legat de momentul de recreștere când interceptarea luminii atinge 95%. ORP coincide cu rata maximă de acumulare a proteinelor, energiei și digestibilității materiei organice în ierburi. Pe de altă parte, după ce planta și-a atins ORP, redirecționează rapid nutrienții și energia pentru a intra în fazele de reproducere, urmate de scăderea ratei de creștere a masei ierburilor, scăderea raportului frunze-tulpină și reducerea severă a calității ierburilor. ORP-ul poate fi determinat de stadiile fenologice ale plantei, chiar înainte de a-și direcționa energiile spre înflorire. De exemplu, la nivelul padocului, ORP apare atunci când (i) plantele încep alungirea tulpinii, (ii) frunza stindard apare, (iii) primele frunze răsărite îmbătrânesc sau când 30 până la 50% din plante sunt în stadiul de înflorire pentru leguminoasele.

Pentru ca primul principiu să fie îndeplinit, VRG nu urmează o schemă de rotație prestabilită a parcelelor. În schimb, folosește fiecare parcelă în momentul în care perioada optimă de recuperare (ORP) a fost atinsă de către speciile de iarbă din parcela care urmează să fie pășunată. Creșterea speciilor depinde de caracteristicile solului și de condițiile de mediu, în special de lipsa umidității adecvate a solului sau a precipitațiilor. Prin urmare, ORP pentru o anumită specie este specifică locului și variază de-a lungul sezonului de pășunat. Pentru a atinge ORP pentru o specie dată în orice moment al sezonului, este necesar să se determine un număr stabilit de parcele în funcție de cel mai lung ORP al speciei vizate. Numărul de parcele este cheia pentru a permite un grad ridicat de control asupra momentului în care începe repășunatul unei zone. Cel mai frecvent, o parcelă este pășunată folosind un ORP mediu atunci când majoritatea speciilor dorite și-au atins ORP. Cu toate acestea, ORP-ul unei anumite specii poate fi vizat pentru a permite să-i crească procentul în parcelă. Mai mult, țintirea unei perioade optime de odihnă pentru speciile cele mai productive și/sau cu cea mai bună valoare nutritivă poate promova condiții ideale pentru a maximiza producția anuală de ierburi și valoarea nutritivă, împiedicând, la rândul său, supraviețuirea speciilor nedorite sau buruienilor. Astfel de efecte sunt legate de faptul că atunci când planta este pășunată/cosită la perioada optimă de odihnă, există cea mai bună combinație de rezerve acumulate și cel mai scăzut conținut de fibre în țesutul plantei. Atunci când este pășunată în acest moment, va avea o creștere mai rapidă și mai viguroasă decât alte plante care nu și-au atins ORP și vor avea mai puține rezerve pentru a promova o creștere viguroasă. Plantele mai mature care au depășit perioada optimă de odihnă vor fi redirecționat deja o parte din rezervele acumulate către formarea florilor și a semințelor și vor fi mai puțin gustoase pentru animale datorită conținutului mai mare de fibre. În consecință, o astfel de planta pășunată va avea un procent mai mare de frunze moarte, cu o rată fotosintetică mai mică în timpul recreșterii, reducându-și competitivitatea în comparație cu plantele pășunate la care s-a respectat perioada optimă de odihnă.
(II) „A doua lege”—principiul zilelor pe parcelă: Perioada de pășunat pe o parcelă ar trebui să fie suficient de scurtă pentru ca iarba mușcată în prima zi să nu fie pășunată din nou înainte de a părăsi parcela. Practic fiecare fir de iarbă să fie pășunat doar o dată pe ciclul de pășunat!
Acest principiu este strâns legat de primul pentru a preveni repășunatul creșterii plantelor. În acest sens și ca regulă generală, animalele nu ar trebui să stea mai mult de 3 zile la pășunat pe aceeași parcelă, în mod ideal alocând unul sau chiar două padocuri pe zi. Cu toate acestea, și această perioadă este specifică zonei, condițiilor meteo, etc. în care se află pășunea. Pentru a obține timpi mici de ședere pe parcelă, este necesar să se utilizeze o încărcătură mare de animale, ceea ce are ca rezultat o bună distribuire a bălegarului, promovând fluxuri mari de materie organică ușor disponibilă pentru a activa biocenoza solului care va furniza nutrienții necesari pentru a garanta în cele din urmă o rata de creștere rapidă a plantelor după pășunat și în timpul sezonului de vegetație.
(III) „A treia lege” – principiul performanței maxime: Animalele cu cele mai mari cerințe nutriționale trebuie ajutate să pășuneze cea mai mare cantitate de iarbă de cea mai bună calitate posibilă.
Pentru a atinge performanța maximă a efectivului, animalelor cu o cerință nutrițională mai mare ar trebui să li se permită ierburile cu cea mai mare valoare nutritivă. Valoarea nutrițională a plantelor este cea mai mare în partea superioară și cea mai scăzută în zonele inferioare. Astfel, pentru a urma acest raționament, se pot forma grupuri de animale în funcție de cerințele lor nutriționale. De exemplu, animalele care alăptează (cerere nutrițională mai mare) pot intra într-o parcelă proaspătă, în timp ce animalele care nu alăptează (cerere nutrițională mai scăzută) pot intra în același padoc la scurt timp după ce grupul care alăptează a fost mutat într-o nouă parcelă proaspătă. Avem deci primul și al doilea grup de pășunat.
(IV) „A patra lege” – principiul performanței regulate: Dacă o vacă trebuie să dea producții regulate de lapte, ea nu trebuie să stea mai mult de trei zile în același padoc. Randamentele vor fi maxime dacă vaca rămâne doar o zi pe fiecare parcelă.
Animalelor ar trebui să li se ofere ierburi de calitate constantă pentru a-și maximiza performanța și pentru a evita o productivitate instabilă. Deși animalele rumegătoare sunt rezistente la oferta neregulată de hrană, aceasta scade productivitatea generală și promovează performanța neregulată. Astfel, în conformitate cu cel de-al doilea principiu, pentru a obține cea mai bună și mai consistentă performanță, vacile de lapte, de exemplu, trebuie mutate pe o pășune proaspătă după fiecare muls (de două ori pe zi). De asemenea, tineretul aflat la finisare nu ar trebui să stea mai mult de o zi la pășunat în aceeași parcelă. Pentru a asigura pășunatul strâns adecvat, după primul grup de pășunat, o categorie de animale cu cerințe mai mici ar putea să ocupe parcela pentru o perioadă similară de timp.
Respectarea dinamică și completă a principiilor VRG este cheia pentru atingerea eficienței maxime a producției sistemului. Aplicarea celor patru principii trebuie să fie dinamică, evaluată constant, dar fără reguli fixe, timpi fixați sau o încărcătură fixă de animale.
Acest lucru necesită o bună planificare. Este un proces dinamic de management al complexului sol-plantă-animal. Aspectul cheie pentru a realiza un astfel de management este timpul. Perioada optimă de odihnă nu are niciodată aceeași lungime, prin urmare utilizarea padocurilor nu se repetă. De asemenea, timpul petrecut pe o parcelă variază în funcție de productivitatea pășunilor de-a lungul sezonului.
Implementare sistem
Eficiența maximă a pășunilor și a performanței animalelor se obține prin aplicarea dinamică și completă a celor patru principii ale pășunatului rațional, care, împreună, presupun împărțirea unei zone în parcele/padocuri multiple. Acest lucru se realizează prin planificarea utilizării pășunilor, prin calcularea numărului de parcele, estimarea evoluției fluxului de animale în cadrul fermei și alocarea de umbră, apă potabilă și specii furajere. Conceptul de parcele pătrate, împreună cu coridoarele perimetrale și utilizarea jgheaburilor de apă în interiorul padocurilor a reprezentat progrese importante în aplicarea VRG. Sistemele VRG moderne sunt proiectate cu mai multe căi de acces, permițând mai multe opțiuni pentru a se muta animalele de la un padoc la altul și cu jgheaburi de apă disponibile în toate parcelele. Acest design evită utilizarea excesivă a unei singure căi de acces pentru deplasarea turmei, care poate provoca eroziunea solului și asigură alimentarea cu apă pentru toate animalele. Un exemplu de astfel de design poate fi văzut în Figura 2a. Atunci când nu se utilizează un program fix de pășuni rotative, zona de pășunat presupune un model neuniform, uneori numit model „șah” (Figura 2b).

(b)Utilizarea nesecvențială a padocurilor creează ceea ce se numește „model de șah”
În ansamblu, integrarea celor patru principii are ca rezultat un sistem de pășunat intensiv (inclusiv prin utilizarea grupurilor de animale) în care animalele pasc pentru perioade scurte de timp într-o zonă mică, rezultând o densitate mare a efectivelor. Această abordare, atunci când este combinată cu perioadă optimă de odihnă, maximizează atât producția de iarbă, cât și valoarea nutritivă și, în cele din urmă, maximizează productivitatea animalelor.
În acest sistem animalele sunt mai puțin selective în comportamentul lor de pășunat, devenind mai vorace. Acest lucru înseamnă că animalele pasc aproape toate speciile disponibile, lăsând puține specii neconsumate în parcelă. Dacă densitatea mare a animalelor duce la un comportament mai vorace, o densitate excesivă poate afecta comportamentul și bunăstarea generală a animalelor. De exemplu, comparând două densități mari de efectiv, vacile din grupul cu densitate mai mică de efectiv au pășunat mai mult și au avut un comportament mai puțin agresiv decât vacile cu densitate mai mare de efectiv. În plus, utilizarea unei densități foarte mari de animale poate necesita trei sau mai multe schimbări de padoc pe zi, crescând forța de muncă.
Parcelele trebuie proiectate cu jgheaburi de apă și acces la umbră. Ca orice specie socială, rumegătoarele formează ierarhii sociale care influențează comportamentul grupului. Apa, umbra și alte resurse valoroase (de exemplu, suplimente minerale) situate în parcelă trebuie planificate pentru a minimiza efectul de dominare.
Un plus este integrarea sistemului silvopastoral. Prezența nucleelor silvopastorale în parcele îmbunătățește bunăstarea vacilor de lapte, reglează microclimatul, contribuie la captarea C în sol, crește biomasa, îmbunătățește ciclul nutrienților și oferă habitat pentru polenizatori și alte specii.
VRG urmărește să minimizeze utilizarea inputurilor externe, cum ar fi îngrășământul cu azot. În acest context, utilizarea leguminoaselor este promovată, deoarece joacă un rol cheie în încorporarea azotului în sistem prin fixarea biologică a azotului. Pentru a maximiza acest efect, se urmărește frecvent perioada optimă de odihnă a leguminoaselor, urmărindu-se favorizarea creșterii acestora. În mod eficient, cercetările recente au arătat că leguminoasele pot îmbunătăți multifuncționalitatea generală a pășunilor, jucând un rol cheie în îmbunătățirea producției de ierburi, a ciclului N și a valorii nutriționale a plantelor în comparație cu monoculturile.
Se recomandă includerea unor specii precum pătlagina, cicoarea, coada șoricelului, păpădia în amestecul de semințe datorită sistemului lor de înrădăcinare profundă, conținutului ridicat de nutrienți, în special minerale, care au ca rezultat o nutriție mai bună a animalelor și proprietăți antihelmintice.
VRG utilizează în mod obișnuit pășuni cu mai multe specii, iar observarea perioadei optime de odihnă poate duce la o producție mai mare de substanță uscată a rădăcinilor (kg/ha). Intervalul variabil al perioadei optime de odihnă a condus la o producție medie de 7282 kg SU/ha, în timp ce intervalele fixe de 21 și 42 de zile au avut o medie de 6065 și respectiv 6404 kg SU/ha. Pășunile cu mai multe specii pot, de asemenea, să îmbunătățească ciclul hidrologic, reducând scurgerea apei, crescând infiltrația apei, conferind toleranță potențială la secetă.
Venitul net al fermei
Un studiu de opt ani (2008–2015) realizat în Irlanda, la care au participat 2055 de ferme (257 de ferme de lapte), a concluzionat că creșterea utilizării pășunilor și a duratei sezonului de pășunat au fost asociate semnificativ cu o creștere a profitului net de 204,25 USD pe tona de grăsime și proteine din lapte. Pe de altă parte, atunci când proporția de furaje achiziționate a crescut cu 10%, s-a realizat o reducere a profitului net pe tona de grăsime și proteine de 244,39 USD.
În comparație cu pășunatul continuu, un alt studiu din SUA a constatat că sistemele de pășunat rațional îmbunătățesc profitul net cu 64 USD per vacă. În plus, este posibil ca sistemele de pășunat să crească longevitatea animalelor, ceea ce este legat de o rentabilitate mai mare.
Un studiu s-a realizat în Brazilia și a comparat ferme de aceeași mărime a efectivului (53 de vaci), unele utilizând pășunatul rațional, altele stabulația. Producția medie a fost de 16 litri/cap/zi în sistemul de pășunat, respectiv, 22 kg de lapte/cap/zi pe stabulație. Însă utilizând pășunea profitul net anual a fost de 35.749,79 USD față de 18.342,34 USD în sistemul de creștere pe stabulație.
O schimbare de mentalitate
VRG necesită o schimbare de mentalitate față de sistemul de pășunat, iar o astfel de schimbare este o mare provocare pentru fermierii obișnuiți. Implementarea și întreținerea cu succes a sistemelor de pășunat regenerativ, precum VRG sau pășunatul flexibil pe parcele, depind de încrederea fermierului în sistem, care decurge dintr-o înțelegere profundă a proceselor ecologice implicate în sistem, împreună cu un set de abilități legate de monitorizare și de planificarea pășunatului animalelor.
Pășunatul pe parcele nu trebuie privit ca un sistem cu capital ridicat și investiții de timp, bazat pe costurile de infrastructură și capacitatea de management esențială. Pășunatul pe parcele are ca rezultat creșterea productivității pășunii imediat sau la câțiva ani după implementare, în funcție de starea de degradare a pășunii.
O altă provocare de management cu care se confruntă fermierii sunt ratele ridicate de creștere a ierbii observate în mod obișnuit în timpul primăverii/începutul verii. Pentru a depăși această provocare, fermierul poate aplica mai multe tehnici de conservare a furajelor, producând siloz și fân din surplusul de ierburi produse în timpul sezonului de creștere.
Pășunatul flexibil pe parcele este o opțiune viabilă pentru creșterea animalelor, având în vedere provocările globale actuale. Se bazează pe patru principii simple care decurg din cerințele fiziologice ale plantelor și animalelor. În consecință, este capabil să susțină o productivitate regulată și, în cele din urmă, profitabilă. Oferă, de asemenea, servicii de mediu importante, crescând absorbția de C din sol, îmbunătățind sănătatea solului, stimulând retenția apei, protejând calitatea apei și încurajând biodiversitatea. Cu toate acestea, pășunatul flexibil pe parcele nu este un panaceu universal și vine cu provocări care necesită răbdare pentru a le depăși, precum și un set de acțiuni la nivel de fermă, local.
Material realizat cu sprijinul Luiz C. Pinheiro Machado Filho, Hizumi LS Seó, Ruan R. Daros, Daniel Enriquez-Hidalgo, Adenor V. Wendling și Luiz C. Pinheiro Machado†
Continuați să pășunați!
