Plata redistributivă, „centura de siguranță” pentru fermierii mici și mijlocii!
La reuniunea pregătitoare a Grupului PPE pentru Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală, eurodeputatul Daniel Buda a subliniat faptul că suma de 25% din primul pilon alocată pentru noile scheme de climă, mediu și bunăstare a animalelor reprezintă o finanțare rezonabilă care le permite fermierilor să contribuie în mod activ la atingerea obiectivelor stabilite în Pactul Verde.
În ceea ce privește plafonarea, a atras atenția asupra faptului că aceasta trebuie să rămână ca alternativă la plățile redistributive. “În cadrul trilogurilor, trebuie stabilit ca cel puțin 12% din suma prevăzută să meargă către fermierii mici și mijlocii. Plata redistributivă pentru fermierii mici ar însemna un „balon de oxigen” care i-ar ajuta să supraviețuiască pe piață. Plafonarea obligatorie, pe calculele realizate, în România, nu ar ajuta mult fermierii mici. De aceea, această plată redistributivă direcționată către fermierii mici și mijlocii este esențială. În acest fel, se consolidează modelul fermelor familiale mici și mijlocii și în același timp, se asigură un echilibru între resursele financiare ce urmează a fi puse la dispoziția fermierilor mari și fermierilor mici”, subliniază Daniel Buda într-o postare pe pagina sa de socializare.