Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, trimis în judecată de DNA Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: CHESNOIU ADRIAN-IONUȚ, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a: – 4…
Read MoreEtichetă: abuz in serviciu
DNA cere ridicarea imunităţii domnului CHESNOIU
DNA cere ridicarea imunităţii domnului CHESNOIU Direcţia Naţională Anticorupţie cere Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu. Surse judiciare au precizat joi, pentru AGERPRES, că ar fi vorba despre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. „În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA, Crin Nicu Bologa, a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale…
Read More