ALIANȚA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI COOPERARE ia poziție față de declarația domnului Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind înființarea unui fond mutual În loc de dezbateri pentru adoptarea legislației naționale necesare implementării în condiții optime a Planului Național Strategic, domnul Ministru Petre DAEA își duce mai departe planul de a înființa un fond mutual, deși acest instrument și-a dovedit insuficiența în asigurarea rezilienței fermierilor în condițiile climatice și socio-economice actuale. Alianța pentru Agricultură și Cooperare consideră declarația Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind înființarea unui fond mutual, total lipsită de…
Read MoreEtichetă: Alianta pentru Agricultura si Cooperare
O nouă rundă de discuții cu reprezentanții Comisiei Europene
O nouă rundă de discuții cu reprezentanții Comisiei Europene Săptămâna trecută a fost una plină de evenimente importante pentru fermierii și cooperativele românești, care au avut, din nou, oportunitatea ca vocile lor să fie auzite de reprezentanții Comisiei Europene. Cele 4 organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe (PROAGRO, LAPAR, UNCSV și APPR), reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare au fost prezente la Bruxelles în zilele de 12 și 13 mai 2022 cu ocazia participării la ședința Grupului de lucru PAC – Politica Agricolă Comună, organizat…
Read MoreCei ce trădează fermierul român
Europarlamentarii au votat marți, 18.10.2021, strategia ”Farm to fork”, care conține reglementări ce vor trasa soarta agriculturii europene. Deși Alianța pentru Agricultură și Cooperarea a transmis o scrisoare deschisă ( citește aici) către toți europarlamentarii români, prin care le cerea să respingă o serie de amendamente care ar putea fi dăunătoare pentru fermierii români, parte dintre aceștia au ignorat interesele fermierilor români! Traian Băsescu, Dacian Cioloș, Dragoș Pîslaru, Nicu Ștefănuță, Vlad Gheorghe, Alin Mituța, Ramona Strugariu și Dragoș Tudorache au preferat să se ascundă sub haina grupului europarlamentar în detrimentul…
Read MoreAlianța pentru Agricultură și Cooperare nu este de acord cu reducerea utilizării pesticidelor și îngrășămintelor
Astăzi, 18.10.2021 și mâine, 19.10.2021 în Parlamentul European se dezbate și se decide soarta agriculturii europene ALIANȚA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI COOPERARE transmite o scrisoare deschisă către politicieni privind raportul voluntar al Parlamentului European asupra Strategiei „FARM TO FORK”: STIMATE DOAMNE ȘI STIMAȚI DOMNI, Aveți în mâinile dvs. soarta agriculturii UE, care poate fi o șansă ca aceasta să continue să producă și să furnizeze bunul cel mai de preț, securitatea alimentară a populației, sau, dimpotrivă, o condamnare la faliment a întregului sector. Ne adresăm dvs., înaintea votului din plenul PE…
Read More12 revendicări majore ale fermierilor solicitate Parlamentului
Alianța pentru Agricultură și Cooperare și-a stabilit cele 12 revendicări legislative majore. Acestea au fost transmise, ieri, președințiilor Comisiilor parlamentare pentru Agricultură. Revista Profitul Agricol ni le prezintă: Aprobarea în regim de urgență a Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții; Modificarea Legii privind protejarea exploatațiilor agricole, printr-un proiect legislativ nou; Modificarea Ordonanței de urgență privind circulația tractoarelor pe drumurile publice; Modificarea Codului Civil referitor la durata minimă a contractelor de arendare a terenurilor; Modificarea proiectului legislativ privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan; Crearea…
Read MoreRevolta fermierilor – unde este interesul și respectul pentru sectorul agroalimentar autohton?
Revolta fermierilor – unde este interesul și respectul pentru sectorul agroalimentar autohton? Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită premierului şi Ministerului Finanţelor aprobarea rectificării bugetare pentru MADR, pozitiv, care să acopere toate cheltuielile solicitate la prima rectificare bugetară din 2021, conform unei scrisori deschise a organizaţiei. Scrisoarea este adresată și președintelui Klaus Iohannis, liderilor formațiunilor politice parlamentare care fac parte din coaliția de guvernare, respectiv Ludovic Orban (președinte PNL), Dan Barna (copreședinte USR), Kelemen Hunor (președinte UDMR) și Varujan Pambuccian (președintele Grupului parlamentar al minorităților naționale). „După nenumăratele întâlniri şi…
Read MoreFermierii din România au în continuare nevoie de glifosat
Fermierii din România au în continuare mare nevoie de glifosat Este nevoie de sprijin pentru găsirea unor soluţii rezonabile, bazate pe date ştiinţifice, pentru continuarea asigurării protecţiei fitosanitare a culturilor din România, în condiţiile în care ţintele Green Deal impun fermierilor să scadă consumul de inputuri. „Ţintele Green Deal transpuse în noua PAC prin strategiile ‘De la fermă la consumator’ şi Biodiversitatea impun fermierilor să-şi scadă consumul de inputuri şi să rămână competitivi, atât pe piaţa UE, dar mai ales pe cea din afara UE, unde producătorii nu au aceleaşi…
Read MoreStrategia privind managementul apei vitală pentru agricultura României
Strategia privind managementul apei este vitală pentru a putea continua producția de hrană în România Redăm mai jos scrisoarea deschisă adresată Domnului Cristian GHINEA, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Alianța pentru Agricultură și Cooperare consideră că STRATEGIA PRIVIND MANAGEMENTUL APEI este vitală pentru a putea continua producția de hrană în România și, de aceea, vă somează să faceți toate diligențele necesare pentru ca, împreună cu realizarea REȚELEI NAȚIONALE DE PERDELE FORESTIERE DE PROTECȚIE A CÂMPURILOR, să constituie parte integrantă din PNRR. Protejarea calității solului, prevenirea eroziunii acestuia și gestionarea durabilă…
Read MoreRăspundeți cu sinceritate, DA sau NU, la solicitările fermierilor
Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis următoarea scrisoare deschisă către premierul Florin Cîțu și ministrul agriculturii, Adrian Oros: Stimate Domnule Ministru, Stimate Domnule Premier, Urmare a întâlnirii avute de Alianța pentru Agricultură și Cooperare pe 4.03.2021 la Guvern, domnul prim-ministru Florin CÎȚU și domnul ministru Adrian OROS au precizat că, în 2-3 zile, MADR va veni cu o soluție agreată pentru compensarea fermierilor calamitați la culturile de primăvară de seceta pedologică severă și arșița atmosferică din 2020. După ce termenul de 3 zile lucrătoare a fost depășit fără a…
Read MoreÎncă o serie de promisiuni guvernamentale făcute fermierilor!
Grija față de fermier, însă, s-a văzut la adoptarea bugetului! Știm prea bine că, pentru a se ,,acoperi un pic mirosul”, MADR a plătit pentru România (mai exact, pentru Alianța pentru Agricultură și Cooperare) cotizația la COPA COGECA. Cei plătiți vin să se lupte pentru fermieri… Ieri, reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare (PRO AGRO, LAPAR, UNCSV, APPR) au avut o serie de întâlniri de maximă importanță cu premierul României, Florin Cîțu, ministrul agriculturii, Adrian Oros, precum și cu președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, pentru a discuta soarta despăgubirilor pentru…
Read More