Fermierii mici conduși de domnul Ion Păunel se revoltă Uniunea Salvăm Ţăranul Român (USTR), formată din 14 structuri asociative de fermieri mici şi mijlocii, atrage atenţia că sectorul pe care-l reprezintă este din nou defavorizat prin Programul Naţional Strategic (PNS). Din ceea ce cunoaștem, dl Ion Păunel a participat la consultările privind PNS-ul; nu l-am auzit plângându-se la acel moment, dar poate ne înșelăm noi. Domnul Păunel, câți membri are efectiv USTR-ul? Întreb pentru un prieten Bună dimineața, domnule Păunel! Cam tărziu, cam tărziu! Ce v-a deranjat de luați poziție…
Read MoreEtichetă: revolta fermierilor
Revolta fermierilor – unde este interesul și respectul pentru sectorul agroalimentar autohton?
Revolta fermierilor – unde este interesul și respectul pentru sectorul agroalimentar autohton? Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită premierului şi Ministerului Finanţelor aprobarea rectificării bugetare pentru MADR, pozitiv, care să acopere toate cheltuielile solicitate la prima rectificare bugetară din 2021, conform unei scrisori deschise a organizaţiei. Scrisoarea este adresată și președintelui Klaus Iohannis, liderilor formațiunilor politice parlamentare care fac parte din coaliția de guvernare, respectiv Ludovic Orban (președinte PNL), Dan Barna (copreședinte USR), Kelemen Hunor (președinte UDMR) și Varujan Pambuccian (președintele Grupului parlamentar al minorităților naționale). „După nenumăratele întâlniri şi…
Read More