Vânătorii de subvenții UE au fost vânați! Este vorba de mafioți din Italia care au vizat cele 55 de miliarde de euro subvenții agricole, spun procurorii italieni. În Italia, aproape 100 de suspecți și complicii lor la fraudarea fondurilor UE au fost aduși în fața justiției într-o sală de judecată imensă care arăta ca un buncăr, relatează Politico. Potrivit procurorilor, acestea sunt clanuri mafiote și colaboratorii lor, care au vizat cele 55 de miliarde de euro subvenții pe care Uniunea Europeană le plătește anual. Actul de acuzare susține că schema…
Read MoreEtichetă: inculpati
Fraude cu fonduri europene; APIA și AFIR păgubite
Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză (partea a doua, cauze cu fraude cu fonduri europene) a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2020, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă. În cele 10 cauze având ca obiect fraude cu fonduri europene au fost trimiși în judecată 16 inculpați persoane fizice și juridice care au cauzat un prejudiciu de aproximativ 4,5 milioane lei după cum urmează: 1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în…
Read More