Tehnologia de cultură a porumbului

Tehnologia de cultură a porumbului. Sistematică. Particularităţile biologice ale porumbului, boli si principalii daunatori ai porumbului, stiri agricole

Porumbul (Zea mays) În graiurile locale porumbul este denumit și călambuc, ciolomadă, cocenași (pl.), colibaș, cucoriță, cucuruz, gârnișor, mălai, păpușă, păpușoi, tenchi

Porumbul este specie care are origini americane şi denumirea sa ştinţifică provine de la termenul spaniol de „maize”, dat de conquistadori. A fost cultivat pentru prima dată în America Centrală acum mai bine de 8.000 de ani şi alimentul era considerat sacru în culturile triburilor respective, fiind preluat mai apoi şi de amerindieni.

La începuturile civilizaţiilor precolumbiene se vorbeşte despre Tepeu şi Gucumatz, omologii lui Adam şi Eva, împreună cu patru animale: Yac (puma), Utiu (coiotul), Quer (papagalul), şi Hoh (corbul). Cei doi umanoizi, erau în căutarea hranei, iar animalele le-au arătat drumul către Paxil, loc în care creşteau “ştiuleţi albi şi ştiuleţi galbeni”. Tepeu şi Gucumat au sfărâmat porumbul şi acesta “a intrat în carnea omului, şi acesta a fost sângele său; din acesta a fost făcut

La prima vedere, “patria” porumbului pare a fi Valea Sacră din Peru, unde de secole există aproximativ 200 de varietăţi. Dar Popol Vuh, biblia mayaşă, a fost scrisă în Guatemala şi seminţele cele mai vechi de porumb cultivat au fost descoperite lângă Tehuacan (Mexic). Sigur este faptul că, porumbul, plantă sacră, a stat la baza alimentaţiei primelor civilizaţii pre-columbiene: Maya, Moche şi Chimu urmate de azteci şi incaşi. Sigur este şi faptul că primii conquistadori spanioli, la întoarcerea în Lumea Nouă, aveau cu ei saci plini de aur, seminţe şi plante ciudate: roşii, ardei, cartofi şi porumb.

Descoperiri mai recente indică faptul că mayaşii consumau atât porumb pentru mălai, cât şi porumb pentru floricele. Acestea din urmă nu ocupau un loc esenţial în dieta lor, fiind consumate mai mult ca o gustare ocazională.

Succesul porumbului în cultură a fost asigurat de marea masă de săraci care l-au adoptat, de nevoie, ca aliment de bază. Alături de celelalte plante alimentare, el a avut o contribuţie esenţială la satisfacerea nevoilor populaţiei sărace aflată în continuă explozie demografică.

În Europa, porumbul a fost botezat, nu se ştie de ce, „grâu turcesc”, poate pentru că în epoca respectivă, toate produsele de import (mirodenii, mătăsuri etc.) erau considerate turceşti.

La noi în ţară, el s-a răspândit foarte repede deoarece asigura producţii mai mari decât meiul, iar mămăliga sa era mai bună la gust, având o valoare nutritivă ridicată faţă de mămăliga de mei, folosită de mii de ani de către strămoşii noştri. Aşa se explică de ce numele vechi românesc al meiului, „mălaiul”, a fost dat făinii de porumb, făcând să dispară aproape, din limbă, înţelesul iniţial. Denumirea de „porumb” i-a fost atribuită datorită asemănării fructului cu pasărea numită „porumb” sau „porumbel”, din latinescul „palumbes”.

Valea Dunării a fost una dintre regiunile Europei ideale pentru cultivarea porumbului, deoarece planta necesita căldură si umiditate. În Timişoara, Banat , porumbul apare datat în 1692, sub regionalismul de „cucuruz” (probabil adus de către comercianţii sârbi, kukuruz fiind un cuvânt slav); în Moldova se utiliza termenul de păpuşoi, mămăliga de mei, fiind înlocuită treptat cu mămăliga din porumb.

Existenţa mămăligii pe bază de porumb, este atestată în 1873 în ediţia Larousse: Mămăliga s.f . Fiertura din făină de porumb.

România se află în primele zece ţări cultivatoare de porumb la nivel mondial, alături de liderul mondial în producţia de porumb, SUA. Marile ţări cultivatoare sunt China, Brazilia, Mexic, Rusia, Ucraina, România şi Africa de Sud.

România a fost al doilea producător de porumb din Uniunea Europeană în 2014 şi s-a situat pe a douăsprezecea poziţie în topul mondial.

IMPORTANȚA

Porumbul ocupă al treilea loc, ca împortanță, între plantele cultivate pe glob.

Aceasta pozitțe, din punct de vedere agricol, este motivată printr-o serie de particularități, astfel:

  • prezintă o mare capacitate de producție, cu circa 50% mai ridicată față de celelalte cereale;
  • are o mare plasticitate ecologică, care îi permite o largă arie de răspândire, dând recolte mari și relativ constante, mai puțin influentate de abaterile climatice;
  • este o plantă prășitoare, bună premergatoare pentru majoritatea culturilor;
  • suportă monocultura mai mulți ani;
  • are un coeficient mare de înmulțire (150-400);
  • având o însămânțare mai târzie în primavară, permite o mai bună eșalonare a lucrărilor agricole;
  • cultura este mecanizabilă 100%;
  • recoltarea se face fără pericol de scuturare;
  • valorifică foarte bine îngrășămintele organice și minerale, cât și apa de irigație;
  • posibilitățile de valorificare a producției sunt foarte variate, etc.

Din 100 kg boabe se pot obține: 77 kg făină sau 63 kg amidon, 44 l alcool, 71 kg glucoză, 1,8-2,7 l ulei și 3,6 kg turte.

În alimentația omului, din boabele „degerminate”, prin măcinare uscată, se obțin: făina de mălai, fulgi de porumb, alimente pentru copii, lapte artificial etc.; prin macinare umedă (bobul cu embrion), se obțin, pe langă produsele enumerate, și: sirop bogat în fructoza (pentru diabetici), bere, înlocuitori de cafea, paste pentru glasat drajeuri etc. Prin diferite tratamente, după măcinatul umed, se obțin: amidon, glucoză, dextroză, whisky, gazohol, medicamente etc.

În furaje porumbul are o valoare nutritivă, de 1,17-1,30 unități nutritive la 1 kg de boabe.

Din ciocălai se obțin: furfurol, nutrețuri pentru rumegatoare, săpunuri, vitamine etc. sau sunt folosiți drept combustibili.

Panușile se utilizează pentru împletituri sau în furajare.

„Tuleii” (tulpinile, cocenii) se utilizează ca furaj sau în industria celulozei și la fabricarea panourilor aglomerate.

Planta întreagă verde se poate utiliza pentru obținerea unor combustibili (metanol, etanol) sau se însilozează în faza la lapte-ceară a boabelor, când asigură un furaj deosebit de valoros.

  Compoziție chimică

Boabele conțin în medie: apă 13,5%; proteine 10,0%; glucide 70,7% (din care amidon 61,0%); grăsimi 4,0%; săruri minerale 1,4%; substanțe organice acide 0,4%.

Amidonul este format din amilopectine (72-77%) și amiloză (21-28%). Repartizarea amidonului pe componentele bobului reliefează că 98% se depune în endosperm, 1,3% în embrion și 0,7% în pericarp.

Proteinele, în proporție de 15-18% conțin 45% prolamine (predominantă fiind zeina), 35% glutenine și 20 % globuline.

Din totalul proteinelor, 73,1% se acumulează în endosperm, 23,9% în embrion și 2,2% în pericarp.

Fertilizarea rațională influențează conținutul în aminoacizi. Astfel, îngrașamintele cu azot ridică conținutul de triptofan, iar cele cu azot și fosfor duc la o creștere a conținutului în lizină (Jeges si colab., 1970).

Indicele iod al uleiului de porumb este de 111-130. În componența uleiului intră: acid oleic 46%, acid linoleic 41,5%, acid palmitic 7,8%, acid stearic 3,5% și alții.

Boabele conțin vitaminele B1, B2 si E  și PP în proporție mai mare, provitamina A (la varietățile cu boabe galbene); vitamina C lipsește.

Compoziția chimică este mult influențată de hibrid (soi), condițiile de vegetație și tehnologie aplicată. 

Beneficiile multiple pentru sănătate

Toți hibrizii de porumb provin din specia originară Zea mays, dar în timp au fost obţinute peste 100 de subspecii şi vaietăţi: porumb cu bob alb, galben, roz, roşu, mov sau negru.

Planta are tulpina înaltă şi groasă, neramificată, care se numeşte popular „cocean”, cu frunze lungi şi ascuţite la vârf, aspre. Pe aceeaşi plantă se găsesc flori feminine şi flori masculine. Florile masculine se găsesc în vârful tulpinii. Inflorescenţa masculă este sub forma de panicul. Florile feminine se găsesc la subsoara frunzelor, inflorescența fiind spic.

Fiecare specie de porumb conţine o combinaţie unică de fitonutrienţi şi antioxidanţi extrem de benefici pentru sănătate. Porumbul galben are cea mai mare concentraţie de carotenoizi, în special luteină şi zeaxantină, importante în sănătatea ochilor şi a ţesuturilor. Porumbul mov conţine acid hidroxibenzoic şi protocatehic, cu puternic rol antioxidant.

Consumul de porumb protejează inima, rinichii, ficatul, sistemul nervos şi conferă vitalitate pe termen lung. Pe termen scurt, poate contribui la pierderea în greutate.

Deşi noţiunea de carbohidraţi într-o dietă este controversată, aceştia sunt esenţiali pentru buna funcţionare a organismului. Un adult are nevoie zilnic de circa 130 gr de carbohidraţi pentru ca organismul său să funcţioneze normal. Un ştiulete de porumb fiert conţine cam 30 gr de carbohidraţi, ceea ce înseamnă că dacă vrei să slăbeşti, poţi înlocui masa de seară cu porumb fiert, plin de fibre săţioase.

Porumbul conţine proteine, care acţionează ca un combustibil pentru metabolism, dar, în acelaşi timp, are un conţinut scăzut de grăsimi, ceea ce îl face mai eficient şi hrănitor decât o friptură grasă.

Porumbul fiert conţine fibre vegetale, care menţin senzaţia de saţietate şi te fac să mănânci mai puţin. În plus, fibrele te ajută să menţii glicemia în limite normale şi menţine colesterolul la un nivel acceptabil.

Porumbul fiert conţine şi potasiu, necesar pentru buna funcţionare a muşchilor, inimii şi a echilibra cantitatea de apă reţinută de corp.

Vitamina A, prezentă din abundenţă, este un antioxidant natural foarte important pentru sănătatea ta şi funcţionarea corectă a organismului, pentru un metabolism rapid, care te ajută să slăbeşti uşor.

Consumul de porumb pe o durată mai mare de 25 de zile poate determina o creştere cu până la 7-8% a lungimii totale a reţelei de vase de sânge capilare. Aceasta are ca efect scăderea acumulării de toxine în organism, reducerea vitezei de îmbătrânire, dar şi de îmbolnăvire a tuturor organelor.

Cea mai sănătoasă metodă de preparare a porumbului fiert este cea cu aburi, care păstrează atât gustul delicios cât şi nutrienţii, iar un truc esenţial pentru ca porumbul să rămână fraged este ca sarea să fie adaugată doar la final.

Deși sunt puțini oameni implicați direct în cultivare, în schimb sunt multe locuri de muncă asociate cu industria porumbului respectiv: prelucrarea producției, comercializarea producției de mașini agricole, sau creștere animalelor. La mijlocul anilor 1960, aproximativ 75 % din porumbul american era destinat ca aliment în hrana animalelor, 13% la export, iar restul în alimentația umană și realizarea de produse industriale. Până în 2000, cantitatea de porumb în hrana animalelor a scazut la 60 %, cantitatea de porumb la export a crescut la 22 %, producția de porumb dulce în hrana umana a ajuns la 6 %, producția de porumb prelucrat în etanol la 6%, iar restul de 6 % pentru realizarea de produse industriale.

Porumbul are o lista de peste 500 de utilizari diferite. Porumb este o componentă în rețete pentru conserve, în alimentele pentru copii, în mămaligă, terci, budinci, tamales, și mai multe alimente destinate consumului uman. Porumbul are utilizări ca: umplutură pentru mase plastice, combustibil (etanol), materiale de ambalare, materiale izolante, adezivi, produse chimice, explozivi, vopsea, pastă, abrazive, coloranți, insecticide, produse farmaceutice, acizi organici, solvenți, mătase artificială, antigel, săpunuri, și multe altele. Porumbul, de asemenea, este folosit ca plantă de studiu în genetica, fiziologie, fertilitatea solului și biochimie. Nu exista nici o specie de plante cultivate în lume, atât de studiată ca și porumbul.

Răspândire

Ocupând al treilea loc între plantele cultivate pe glob, totalizează, după datele statistice FAO din anul 1991, suprafața de 131,5 mil. ha.

Cele mai intinse suprafețe de porumb sunt în SUA (27 mil. ha), după care urmează China (20 mil. ha), Brazilia (13 mil. ha), Mexic (7,4 mil. ha), India (5,7 mil. ha). Producția medie mondială este cuprinsă între 3500-3600 kg/ha.

Sistematică

Porumbul  (Zea mays)

Familia  Gramineae; subfamilia Maydeae

În funcție de structura endospermuluiși caracteristicile știuletelui, specia cuprinde mai multe convarietăți:

– Zea mays L. conv. indurata (Sturt) sin. vulgaris (Koerva), porumbul cu bobul tare, neted, lucios, cu zona coronară rotundiformă. Partea periferică a bobului este cornoasă, iar la interior amidonos. Culoarea boabelor este diferită: albe, galbene, portocalii, roșii. Provine din zona muntoasă a Americii Centrale.

Zea mays L. conv. identata (Sturt) sin dentifotmis (Koern), sau porumbul dinte de cal, cu boabe mari, care în zona coronară prezintă prezintă o adâncitură. În secţiune, boabele au zona tare (cornoasă) dispusă periferic, iar zona coronară şi mijlocul sunt ocupate de stratul de amidon, care la maturitate se contractă, determinând formarea adânciturii (mişunei).  Provine din Mexic. Este cea mai răspândită specie.

Zea mays L. conv. aorista (Sturt) sin. microsperma (Koern), porumbul cu bob mic, cornos, utilizat pentru floricele.

Zea mays L. conv. saccharata (Koern) sin. rugosa (Banat), porumbul zaharat, cu bobul boabe zbârcite şi sticloase.

Zea mays L. conv. amylaceae  (Sturt), porumbul amidonos cu boabe mari, rotundiforme, cu endospermul predominant şi foarte puţin cornos în zona coronară. Este răspândit în Peru şi Bolivia.

Zea mays L. conv. amyleosaccharata (Sturt, Montg), cu partea inferioară a bobului amidonoasă, iar partea superioară cornoasă. Este răspândit în Peru şi Bolivia.

Zea mays L. conv. ceratina (Kulesch), cu bobul cornos, opac, cu aspect ceros. În loc de amidon conţine eritrodextrină. A fost descoperit în China, iar în prezent esre răspândit în Asia şi Filipine.

Zea mays L. conv. tunicata, porumbul cu bobul îmbrăcat. La fel sunt şi convarietăţile Zea mays – hirta, Zea mays – japonica.

În general, varietăţile de porumb se deosebesc după culoarea boabelor şi culoarea paleelor.

Se presupune că dezvoltarea filogenetică a porumbului s-a parcurs în mai multe etape:

– prima epă presupune existenţa unui porumb sălbatic de tip “tunicat” , cu inflorescenţe bisexuale şi stiuleţi până la 2,5 cm lungime;

– în etapa a doua s-a produs o mutaţie care a determinat apariţia porumbului cu bobului golaş”;

– în etape a treia porumbul a fost luat în cultură (anii 3400-2300 î.e.n.);

– în etapa a patra s-au produs încrucişări cu speciile Tripsacum şi Eughlena, care au condus la apariţia porumbului, în perioada 100 – 200 e.n. şi care a evoluat spre formele actuale.

Particularităţile biologice ale porumbului

Sistemul radicular  temporar, care asigură planta cu apă şi hrană în primele 2 – 3 săptămâni, este format dintr-o singură rădăcină embrionară şi 3 – 7 rădăcini seminale care pornesc din mezocotilul embrionului. Numărul de noduri subterane poate fi de 6 – 10, în funcţie de perioada de vegetaţie. Din fiecare nod se formează 8 – 16 şi chiar 20 rădăcini adventive permanente. Din nodurile 2 – 7 supraterane se pot forma rădăcini cu rol dublu: de ancorare şi de absorbţie.

Adâncimea de pătrundere a sistemului radicular, la porumb, este de 2,5 m, iar lateral, de 60 – 75 cm, astfel că o plantă de porumb explorează circa 6 m3de sol. Suprafaţa de absorbţie a sistemului radicular nu se corelează cu volumul de sol explorat, totuşi apa o valorifică din intregul volum de sol. Aproximativ 60% din masa totală de rădăcini se găseşte în stratul de sol până la 30 cm.

 Tulpina înaltă și groasă, neramificată, care se numește popular „cocean”, fiind formată din 7 – 15 internoduri pline cu măduvă. Înălţimea plantei poate fi de la 0,30 m la 9 m, cel mai frecvent fiind de 1,5 – 3 m. Lungimea tulpinii este corelată pozitiv cu perioada de vegetaţie. Diametrul tulpinii pe traiectul ei oscilează de la cca 20 mm la bază, la 60 mm la mijloc şi 5 – 10 mm sub panicul. În activitatea de ameliorare este importantă reducerea taliei plantei de porumb, dar nu prin reducerea numărului de noduri, ci prin reducerea distanţei dintre acestea sau altfel spus prin reducerea lungimii internodiilor.

Frunzele  lungi și ascuțite la vârf, aspre. Au limbul de 50 – 80 cm, lat de 4 – 12 cm, cu marginile ondulate, ceea ce le oferă flexibilitate. Prezenţa celulelor baliforme din epiderma superioară determină răsucirea limbului spre interior în condiţii de secetă pronunţată, proces prin care se măreşte rezistenţa la stres hidric a plantelor. Suprafaţa foliară atinge valori maxime în momentul înfloritului. Indicele foliar la care se obţin recolte bune are valori de 4,0 -5,0 la neirigat şi 5,0 – 6,0 la irigat. Valorile asimilaţiei sunt net superioare la frunzele tinere din vârf comparativ cu frunzele etajului de la mijloc. De la formarea paniculului şi până la maturizarea în lapte valoarea  indicelui de asimilaţie este de 13,5 g/m2/zi. Menţinerea frunzelor verzi până la maturitate (fenomenul de staygreen) contribuie la creşterea producţiei.

Inflorescenţele

 Pe aceeași plantă se găsesc flori feminine și flori masculine, fiind o plantă unisexuat monoică. Florile masculine se găsesc în vârful tulpinii. are un ax principal pe care se prind 10-40 de ramificații laterale.  Inflorescența este sub forma unui spic sau panicul. Florile feminine sunt grupate în inflorescenţe de tip “spadice” (spic cu rahisul mult îngroşat) situate la subsoara frunzelor, fiind protejate de acestea. Inflorescența este protejată total de pănuși, care sunt, de altfel, tecile unor frunze modificate. Acestea pot fi strânse de știulete la unele forme și se pot desface ușor la altele.

Porumbul este o plantă protandră, polenul apare mai devreme cu 5 – 7 zile mai devreme decât maturizarea ovulelor. În condiţii de secetă decalajul poate fi şi mai mare (poate fi şi de 10 zile). În aceste situaţii apare fenomenul de sterilitate a plantelor de porumb, fiind o cauză importantă a scăderii producţiei. În activitatea de ameliorare se acordă mare importanţă aacestui fenomen, astfel încăt apariţia polenului să fie concomitentă cu maturizarea ovulelor.

 Polenizarea este alogamă anemofilă, polenul fiind purtat, cu uşurinţă, de vânt până la 1000 m distanţă.

 Fructul

Este o cariopsă, la care pericarpul reprezintă 7 – 10% , endospermul 80 – 90%, iar embrionu 10 – 12%. În funcţie de hibrid MMB are valori de 40 -1100 g, frecvent 200 – 400 g, iar valoarea MH de 72-80 kg/Hl.       

Fazele creşterii şi dezvoltării stadiale la porumb

Consider necesară  cunoaşterea fazelor de creştere şi dezvoltare a plantei de  porumb pentru orientarea fiecărui fermier în luarea unor măsuri agrofitotehnice în cunoştintă de cauză!

Ciclul ontogenetic al porumbului cuprinde 11 faze, numerotate de la 0 – 5 în etapa vegetativă şi de la 6 – 10 faza generativă. Criteriile de delimitare în faza vegetativă sunt numărulul de frunze, iar la faza generativă evoluţia creşterii şi maturării bobului.

Faza 0 (germinare-răsărire) durează 8 – 16 zileşi necesită 1800C, temperaturi scăzute pe durată scurtă, de 6 – 80C, când coleoptilul este în sol şi de -40C după răsărire (nu produc pierderi); faza se declanşează la temperatura minimă de 80C, prin absorbţia apei în proporţie de 35 – 40% faţă de masa seminţei.

Faza 0,5 (două frunze complet formate) se înregistrează după circa 10 zile de la răsărire. Se formează rădăcinile coronare, nutriţia se realizează mai greu datorită sistemului radicular slab dezvoltat.  De aceea se recomandă fertilizarea pe rând odată cu semănatul.

Faza 1 (patru frunze complet formate) se înregistrează la 10 – 15 zile după răsărire, plantele au circa 40 cm înălţime, vârful tulpinii este încă sub suprafaţa solului, începe procesul de iniţiere a paniculului, de formare a tuturor frunzelor şi mugurelui meristematic al ştiuletelui. Grindina şi îngheţul uşor pot pot distruge frunzele expuse fără a distruge planta, care se va reface. În această fază se pot face tratamente împotriva carenţei de zinc. Dacă este cazul, se execută erbicidarea postemergentă şi fertilizarea cu azot.

Faza 1,5 (şase frunze complet formate) la 20 – 25 zile după răsărit, vârful de creştere este la suprafaţa solului, se dezvoltă mugurii viitorilor ştiuleţide la nodurile situate încă sub suprafaţa solului, rădăcinile coronare sunt predominante, creşte consumul NPK.

Faza 2 (opt frunze complete formate), după cca 30 zile de la răsărire la hibrizii mijlocii ca precocitate şi, respectiv, 40 zile de la răsărit la hibrizii târzii; vârful de creştere este la 5 – 8 cm deasupra suprafeţei solului; creşterile vegetative sunt intense; grindina poate diminua recolta cu 10 – 20%; se fac tratamente contra sfredelitorului- aceasta fiind perioada eclozării ouălor.

Faza 2,5 (zece frunze complet formate), după circa 36 – 38 de zile de la la hibrizii mijlocii ca precocitate şi, respectiv, 48 – 50 zile de la răsărit la hibrizii târzii; creşte consumul de NPK şi nevoia de apă; începe creşterea rapidă a panicolului şi se dezvoltă formaţiunile noilor ştiuleţi.

Faza 3 (12 frunze complet formate), după circa 42 – 45 de zile de la la hibrizii mijlocii ca precocitate şi, respectiv, 54 – 56 zile de la răsărit la hibrizii târzii; tilpina şi paniculul cresc rapid; indicele foliar este de 3 – 4; dezvoltarea sistemului radicular asigură valorificarea apei din întregul volum al solului.

Faza 3,5 (14 frunze complet formate), se realizează după 49 – 52 de zile de la hibrizii mijlocii ca precocitate şi, respectiv, 61 – 63 zile de la răsărit la hibrizii târzii; are loc creşterea rapidă a tulpinii prin alungirea internodiilor şi alungirea rahisului ştiuletelui; începe alungirea stigmatelor florilor de la baza rahisului; consumul de apă şi de elemente nutritive este ridicat.

Faza 4 (apariţia paniculului) se realizează după 56 – 58 de zile de la hibrizii mijlocii ca precocitate şi, respectiv, 70 – 74 zile de la răsărit la hibrizii târzii; apare vârful paniculului se alungesc ultimile internodii; se alungesc stigmatele; este necesară irigarea.

 Faza 5 (apariţia stigmatelor şi polenizarea) se realizează după 64 – 68 de zile de la hibrizii mijlocii ca precocitate şi, respectiv, 78 – 82 zile de la răsărit la hibrizii târzii;  indicele foliar este de 5 – 6; gradul de acoperire a soluluieste de 90 – 95%, consum de apă rapid, continuă consumul rapid de azot şi fosfor şi se încetineşte absorbţia potasiului.

 Faza 6 (începutul umplerii boabelor) are loc după 12 zile de la apariţia stigmatelor: ciocălăul, pănuşile şi tulpina sunt complet formate; continuă absorbţia azotului şi a fosforului.

Faza 7 (coacerea în lapte), după 12 yile de la apariţia stigmatelor; are loc depunerea în ritm rapid a substanţelor în bob; seceta, carenţele nutritive şi stresul termic pot provoca fenomenul de şiştăvire a boabelor.

Faza 8 (coacerea în lapte ceară) are loc după circa 36 de zile de la apariţia stigmatelor: la hibrizii din convarietatea dentiformis se formează mişuna, înepe uscarea frunzelor bazale; şiştăvirea boabelor se produce din aceleaşi cauze menţionate anterior.

Faza 9 (coacerea în pârgă – ceară), se realizează după aproximativ 48 de zile de la apariţia stigmatelorş are loc încheierea procesului de depunere a substanţelor de rezervă; între endosperm şi embrion apare stratul negru de separare, care împiedică fluxul substanţelor spre endosperm.

Faza 10 (maturitatea fiziologică) se realize4aază după circa 60 de zile de la apariţia stigmatelor; boabele au ajuns la greutatea maximă; se continuă uscarea boabelor, a frunzelor şi pănuşilor.

Relația plantei cu principalii factori pedoclimatici

Cerintele față de sol

Porumbul asigură obținerea unor producții pe soluri variate, însă rezultate foarte bune se obțin pe solurile adânci, fertille, luto-nisipoase, care permit dezvoltarea unui sistem radicular puternic, capabil să asigure apa și elementele nutritive. Cele mai bune soluri sunt solurile lutoase și lutonisipoase, cu un conținut de humus de cel puțin 3 – 5%, peste 8mg P2O5, pH 6,5 – 7,5.

Cele mai bune rezultate se obțin pe solurile aluviale, fertile, pe cernoziomuri, soluri bălane și pe cele brun-roșcate și brune de pădure (ordinea preferinței porumbului).

Pe solurile cu pH sub 5,8 (acide) se recomandă aplicarea amendamentelor cu calciu pentru corectarea reacției acide.

Pe solurile nisipoase, prin fertilizare și irigare, se pot obține recolte ridicate.

Mai puțin favorabile sunt solurile argiloase, care mențin mai multă umiditate, se încălzesc greu primăvara, iar vara crapă – rupându-se rădăcinile plantelor. De asemenea, rezultate modeste se obțin pe solurile tasate și compacte, cât și cele cu hardpan, care necesită lucrări de afânare adâncă a solului.

Cerintele față de temperatură

Semințele germinează la 8 – 100C. La temperaturi mai scăzute în sol, are loc putrezirea boabelor, ca urmare a atacului ciupercilor saprofite, instalarea acestora fiind favorizată și de procesul de osmoză a produselor de hidroliză a amidonului din boabele de porumb.

După răsărire, la temperatura de 4 – 5 0C, creșterea încetează, se degradează clorofila și plantele mor. Brumele târzii de primăvară distrug frunzele, iar la temperaturi de -40C timp de 2 – 4 ore, este distrusă întreaga plantă.

Creșterea plantelor se desfășoară în luna mai, când temperaturile nu scad sub 130C, iar în lunile iunie, iulie și august să nu coboare sub 180C. Cea mai ridicată viteză de creștere are loc la temperaturi de 24 – 30C.

Practic, este importantă cunoașterea cerințelor față de temperatură a porumbului pentru zonarea atentă a hibrizilor de porumb, având în vedere “disponibilul termic din fiecare zonă de cultură”.

Cerintele față de umiditate

Porumbul rezistă foarte bine la secetă, mai ales în prima parte a perioadei de vegetatie, datorită sistemului radicular puternic dezvoltat, consumului specific redus, caracterului xerofitic specific al părții aeriene și lucrarilor de întreținere repetate care conservă apa ăn sol. Nu același lucru se poate vorbi în lunile de vară (în anul 2001 am avut o serie de experiențe cu material biologic de la Fundulea, în care hibrizii martori erau F-376 și Olt. Se vedea cu ochiul liber, fără să fii mare cunoscător, că hibridul a reușit cumva să formeze un știulete la majoritatea plantelor, chiar dacă nu era acoperit cu boabe pe toată suprafața, iar la hibridul Olt nu a apărut nici paniculul). De aceea este foarte important să fie o gamă largă de hibrizi într-o fermă. Evaporația crețte mult în lunile de vară, astfel că un lan de porumb poate pirde până la 18 l/m2, iar o plantă circa 2 – 4 l.

Perioada critică se situează între 10 – 20 iunie și 10 – 20 august, adică înaintea apariției paniculelor și până la maturitatea “în lapte”, când consumul de apă crește la 68 – 74% din totalul necesar pentru întreaga perioadă de vegetație, perioadă în care solul trebuie sî fie aprovizionat la 60 – 80% din capacitatea de camp.

În perioada umplerii boabelor, lipsa apei poate provoca șiștăvirea boabelor, dacă intervalul  critic depășește 40 – 50 de zile.

Cunoașterea rezervei de apă a solului în primăvară are mare importanță pentru stabilirea corectă a densității plantelor.

Cerintele față lumină

Porumbul este o plantă de zi scurtă, crește bine la lumină intensă. Energia chimică din întrega biomasă poate reprezenta 5 – 6% din energia solară incidentă pe sistemul foliar, din care circa 50% poate fi în boabe.

Extinderea hibrizilor cu poziția frunxelor mai aproape de tulpină (de verticală) și care se pretează la densități mai mari, va conduce la creșterea coeficientului de convertire a energiei solare.

Zonarea culturii porumbului

Stabilirea zonelor de favorabilitate a porumbuluibîn Romînia are la bază cerințele față de temperatură. Pe baza datelor referitoare la potențialul termic al fiecărei zone (temperaturi mai mari de 100C) au stabilit următoare zone de favorabilitate a culturii porumbului.

Zona I de favorabilitate cuprinde arealul în care suma gradelor biologic active este de 1400 – 16000C, în care sunt cuprinse: Câmpia din sudul țări, Dobrogea și partea de sud a Podișului Moldovei, Cîmpia de Vest până la Oradea.

În această zonă se recomandă să se cultive 70 – 80% din suprafață cu hibrizi tardivi, care să valorifice eficient potențialul termic și 20 – 25% cu hibrizi mijlocii.

Zona a-II-a de favorabilitate cuprinde zonele cu resurse termice cuprinse între 1200 – 14000C, care include cea mai mare parte a Podișului Moldovei, o mică parte din zona de trecere de la Cîmpia de Sud spre zona colinară a Carpaților Meridionali și Câmpia din nord-vestul țării.

În acest areal hibrizii tardivi se recomandă a fi cultivați pe suprafețe care să nu depășească 20% din suprafața fermei, iar hibrizii mijlocii pe circa 50% din suprafață, iar hibrizii timpurii pe circa 30% .

Zona a-III-a de favorabilitate cuprinde zonele cu suma temperaturilor biologic active de 800 – 12000C. Cuprinde zonele subcolinare ale Carpaților meridionali și Răsăriteni, podișul Transilvaniei și zona de nord a Maramureșului.

În această zonă pondera hibrizilor timpurii crește la 75% din suprafața cutivată, diferența de 25% revenind hibrizilor mijlocii.

La alegerea celui mai potrivit hibrid de porumb pentru fiecare unitate de producţie, se va ţine seama de particularităţile specifice ale hibridului, cerinţele faţă de resursele termice existente în arealul de cultură (lungimea perioadei de vegetaţie), organizarea producţiei şi modul de recoltare (manual, mecanizat, sub formă de ştiuleţi sau boabe, plantă întreagă, pentru însilozat etc.), condiţiile naturale şi ponderea cerealelor păioase cultivate după porumb.

Câteva exemple de hibrizi românești recomandați pe zone de cultură:

Hibrizii semitârzii, grupa FAO 501-600: Partizan, Rapsodia, Pandur, Octavian, Fundulea 376, Vultur, Robust, Danubiu, Granit (cu bobul semisticlos), Safir, Olt, Faur, Campion şi Dacic, trebuie să constituie hibrizii de bază în realizarea unor producţii mari de porumb în arealele favorabile culturii porumbului din cadrul acestor zone;

Hibrizii  tardivi aparţinând la grupa FAO 401-500: Opal, Ovidiu, Paltin, Fundulea 322, Rapid, Fulger şi Şoim, ultimii doi cu bobul semistlicos, se vor cultiva în mod deosebit pe terenurile pe care urmează a se semăna cereale de toamnă, iar hibrizii Fundulea 322, Fulger şi Şoim, în zonele secetoase, pentru a diminua efectele negative ale secetelor târzii asupra producţiei;

Hibrizii semitârzii aparţinând la grupa FAO 501-600 se vor cultiva pe cele mai multe din suprafeţele ocupate cu porumb din această zonă. Cei mai timpurii, Partizan, Rapsodia, Pandur, Octavian, Fundulea 376 şi Vultur se pot cultiva şi pe terenurile pe care urmează cereale de toamnă, iar ceilalţi, Robust, Danubiu, Granit (cu bobul semisticlos), Safir, Olt, Faur, Campion, Dacic, Orizont, Fundulea 410 şi Lovrin 400 constituie hibrizii de bază ai zonei I de favorabilitate;

Hibrizii cu perioadă de vegetaţie mijlocie, grupa FAO 401-500, Andreea, Opal, Ovidiu, Fundulea 322, Rapid, Fulger şi Şoim se recomandă a se cultiva pe terenurile pe care urmează cereale de toamnă, iar Ovidiu, Paltin, Fundulea 322, Fulger şi Şoim şi în arealele cu frecvenţă ridicată a secetelor târzii, pentru a evita efectele negative ale acestora, sunt recomandați pentru zona a-II-a de favorabilitate;

În zonele 1 şi 2 de favorabilitate termică, în condiţii de semănat mult întârziat, până la 15 iunie din cauza băltirilor de apă sau a calamitării unor culturi, precum şi în cultură succesivă irigată, după unele plante furajere sau chiar cereale de toamnă, se recomandă hibrizii rezistenţi la helmintosporioză, hibridul cu perioadă de vegetaţie mijlocie Rapid şi hibridul timpuriu Ciclon, în funcţie de data semănatului şi scopul urmărit, producţie de boabe, siloz sau masă verde.

În zona a 3-a cu resurse termice cuprinse între 1.401 şi 1.500 gr. C se recomandă să se cultive hibrizii cu perioadă de vegetaţie semitimpurie şi mijlocie:

Hibrizii semitimpurii, grupa FAO 301-400, Elan, Roxana, Podu Iloaie 110, Turda 200, Turda 200 plus, Minerva, Saturn, Milcov şi Neptum, Oana şi Oituz se recomandă pentru arealele mai puţin favorabile, iar primii 6 şi ca plantă premergătoare pentru cerealele de toamnă;

Hibrizii cu perioadă de vegetaţie mijlocie, grupa FAO 401-500, Andreea, Opal, Paltin, Fundulea 322, Rapid, Fulger şi Şoim (ultimii doi cu bob semisticlos) se recomandă cu hibrizi de mare productivitate pentru această zonă.
Hibrizi timpurii, grupa FAO 250-300, se vor cultiva pe terenurile pe care urmează cereale de toamnă şi unde semănatul s-a făcut cu o oarecare întârziere faţă de epoca optimă. Din această grupă fac parte hibrizii: Suceava 108, Doina, Betuflor, Dana, Ciclon, Cristal şi Turda 160;
Hibrizi foarte timpurii Montana, Suceava 95 şi Bucovina cu cerinţele termice cele mai scăzute, de 801-1.000 gr. C se vor cultiva pe terenurile mai reci şi mai umede, unde semănatul de regulă se face cu întârziere;

Hibrizii timpurii, Suceava 108, Doina, Betuflor, Dana, Ciclon, Cristal şi Turda 160, vor ocupa cele mai întinse suprafeţe ale zonei a-III-a.
În zonele cu cele mai reduse resurse termice, cuprinse între 800-1.000 gr. C se vor cultiva numai hibrizii cei mai timpurii, cu cele mai mici cerinţe termice, Montana, Suceava 95 şi Bucovina.

Alături de hibrizii româneşti recomandaţi mai sus se pot cultiva şi hibrizi străini înregistraţi în România, sau cel puţin testaţi în condiţiile ţării noastre, sub recomandarea şi responsabilitatea firmelor producătoare sau a celor care se ocupă de comercializarea lor.

În aceste cazuri cultivatorii trebuie să se documenteze temeinic cu privire la concordanţa între cerinţele biologice ale hibrizilor şi resurselor termice ale zonei în care urmează a se cultiva hibridul, cu privire la reacţia specifică a hibridului faţă de condiţiile de climă (temperaturi extreme, secetă şi arşiţă), atacul de boli şi dăunători, starea fertilităţii solului şi tehnologia disponibilă.
Deosebit de importante pentru cultivatori sunt garanţiile privind autenticitatea, puritatea biologică şi valoarea culturală a seminţelor pe care le cumpără.

Alegerea terenului

Porumbul se cultivă pe soluri afânate în profunzime, mărunțite la suprafață, curățate de buruieni și cu o rezervă mare de apă. Se face dezmiriștire, scarificare, arătură la adâncimi de până la 28 de cm, iar aceste lucrări depind de planta premergătoare. Lucrările minime presupun lucrarea solului cu grapa cu discuri, sau afânarea solului cu cizelul urmată de lucrarea cu grapa cu discuri.

Rotaţia: Porumbul suportă și monocultura, dacă sunt aplicate îngrășăminte minerale și organice, însă se recomandă și rotația, pentru a nu se reduce conținutul de humus și macroelemente din sol. Deși este posibilă monocultura pe perioade îndelungate, pentru o producție optimă se recomandă rotația culturilor.

Plantele premergătoare recomandate sunt leguminoasele anuale pentru boabe și furajere, cerealele păioase, inul, cânepa, cartoful, sfecla de zahăr, sfecla furajeră și floarea-soarelui. Este practicată și rotația grâu-porumb, însă recomandarea specialiștilor este ca această rotație să fie întreruptă prin cultivarea unei alte plante.

Lucerna nu este o plantă premergătoare potrivită pentru porumb, mai ales în zonele secetoase, deoarece lucrena consumă multă apă și lasă o rezervă mică în sol pentru porumb. Nu este recomandată nici cultivarea porumbului după sorg sau iarbă de Sudan.

Porumbul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară, dar și pentru grâul de toamnă, în cazul în care sunt cultivați hibrizi cu perioadă de vegetație mai scurtă.

Fertilizarea

Porumbul are mai multe calităţii importante în funcţie de utilizare. În timp ce porumbul utilizat pentru hrana animalelor trebuie să aibă un conţinut ridicat de proteine şi amidon, la soiurile destinate consumului uman sunt importante greutatea mare a boabelor şi conţinutul redus de umiditate. O nutriţie corespunzătoare a plantei asigură conţinutul ridicat de proteine şi calorii al boabelor, iar în cazul porumbului furajer îmbunătăţeşte calitatea frunzelor de porumb.

Azot

Pentru o dezvoltare adecvată a plantei aplicarea azotului trebuie să fie echilibrată, fără creşterea riscului culcării la pământ şi întârzierii maturizării. Planta prinde rădăcini adventive, care ajută la fixare şi îmbunătăţesc rezistenţa faţă de culcarea la pământ. Aplicarea excesivă sau întârziată a azotului predispune planta la culcare, fapt ce trebuie luat în consideraţie la planificarea procesului de cultivare. Procedeul cel mai adecvat este ajustarea cantităţii aplicate în baza reacţiilor locale de răspuns ale azotului la practica locală de cultivare, luând în considerare azotul rămas din resturile recoltei anterioare şi/sau din fertilizarea anterioară.

Fosforul menţine conţinutul redus de umiditate al boabelor în timpul recoltei, accelerând astfel maturizarea plantei.

Potasiu

Potasiul contribuie la minimizarea daunelor produse de îngheţ prin aclimatizarea celulelor la degerarea din interiorul celulei, reducând astfel deteriorarea celulei. Soiurile hibride moderne rezistă relativ bine în faţa îngheţului. Îngheţul poate dăuna plantelor tinere, însă datorită faptului că până la atingerea nivelului de creştere V5 (o înălţime de 25-30 cm) punctul de dezvoltare se află sub nivelul solului fenomenul morţii plantei nu este foarte frecvent. Potasiul întăreşte fibrele plantei, rezultând astfel o tulpină mai puternică, reducând riscul culcării la pământ. Deficienţa de potasiu creşte incidenţa putrezirii tulpinii, ceea ce duce la plante mai mici, care în pofida greutăţii lor mai mici sunt mai predispuse la frângere.

Azotul şi sulful cresc conţinutul de proteine al boabelor de porumb. Pentru dezvoltarea adecvată a plantei aplicarea azotului trebuie să fie echilibrată, fără creşterea riscului culcării la pământ şi întârzierii maturizării. În cantitatea corespunzătoare acest nutrient reduce conţinutul de umiditate al boabelor de porumb al plantei maturizate.

În cazul porumbului boabe potasiul contribuie la îmbunătăţirea nivelului proteinelor şi aminoacizilor.

Dozarea corespunzătoare a microelementelor contribuie la menţinerea unui ritm adecvat de creştere, favorizând realizarea unei recolte deosebite atât calitativ, cât şi cantitativ.

Creşterea conţinutului de aminoacizi şi proteine al porumbului boabe este determinate de un aport corespunzător de nutrienţi asigură conţinutul ridicat de proteine şi calorii al boabelor de porumb. Echilibrul corespunzător al azotului, potasiului, fosforului, sulfului şi zincului contribuie la creşterea conţinutului de proteine al boabelor de porumb, şi astfel la îmbunătăţirea calităţii acestora.

Un aport insuficient de azot are ca rezultat un conţinut redus de proteine în timpul umplerii boabelor. Fertilizarea echilibrată cu azot poate creşte conţinutul de proteine în timpul alungirii tulpinii, şi asigură aportul de azot necesar pentru susţinerea umplerii boabelor.

Cantitatea corespunzătoare de potasiu creşte conţinutul de proteine al boabelor de porumb, precum şi cantitatea aminoacizilor cisteină şi metionină.

Sulful este deosebit de important în procesul de transformare al azotului în proteine, şi îmbunătăţeşte calitatea porumbului boabe.

Fierul joacă un rol important în metabolismul plantei ca şi element constitutiv al enzimelor şi proteinelor, respectiv ca o componentă a reductazei azotatului, care favorizează reducerea azotatului în amoniu, apoi în aminoacizi

Porumbul are nevoie de o cantitate mare de elemente nutritive. Pentru 100 de kg de boabe este nevoie de 1,8 – 2,6 kg azot (N), 0,86 – 1,4 kg pentaoxid de fosfor (P2O5), 2,4 – 3,6 kg oxid de potasiu (K2O). Este nevoie, așadar, de fertilizare cu azot, fosfor și potasiu, în funcție de soluri și condiții de irigare.

Doza de azot recomandă este cuprinsă între 90 și 200 kg/ha, cea de fosfor este între 30 și 100 kg P2O5/ha, iar cea de potasiu este între 40-80 kg K2O/ha.

Aplicarea îngrășămintelor foliare constă în 1-2 administrări, prima în faza de 4-6 frunze, iar a doua la un interval de circa 2 săptămâni de la prima administrare. Se utilizează volume de soluție cuprinse între 300-500 m3/ha, cu o concentrație de 1,0-1,5%. Fertilizarea foliară trebuie însoțită de combaterea chimică a buruienilor și nu înlocuiește fertilizarea de bază cu azot, fosfor și potasiu.

Sămânța şi semănatul

Materialul de semănat trebuiesă aibă puritatea minimă de 98% și germinația peste 90%.

Împotriva agențilorpatogeni din sol (Fusarium sp., Pytium sp., Penicilillium sp., Aspergilillus sp., Sorosporium holcisorghi) sămânța se tratează cu fungidele corespunzătoare.

De asemenea, pentru protecția împotriva dăunătorilor dinsol (Agriotes sp., Tanymecus dilaticollis, etc.) este nevoie de tratamentul la sămânță cu insecticide (în 2020 încă mai avem voie să folosim neonicotinoidele la porumb).

Alegerea hibrizilor

Hibrizii de porumb trebuie aleși în funcție de zona de cultivare, producția dorită la hectar și caracteristicile dorite. La noi în țară se cultivă hibrizi din următoarele grupe de maturitate FAO:

  • grupa 100-300, care cuprinde hibrizii extra-timpurii
  • grupa 300-350, care cuprinde hibrizii timpurii
  • grupa 350 –450, care cuprinde hibrizii semi-timpurii
  • grupa 450-500, care cuprinde hibrizii semi-tardivi
  • grupa 500-600, care cuprinde hibrizii tardivi

Cei mai frecventi hibrizi pentru porumb dulce utilizați în România sunt:

  • hibrizi extratimpurii: Estival, Gina, Prima;
  • hibrizi timpurii: Dacia, Legend;
  • hibrizi semitimpurii: Deliciul verii, Desert, Dulce de Bacău, Savuros, Wombat;
  • hibrizi semitardivi: Diamant, Dulcin.

Tratamentul semințelor de porumb este indicat pentru a evita pagubele în cultură, dezvoltarea și extinderea unor boli și dăunători. Este recomandată, așadar, tratarea semințelor cu fungicide și cu insecticide. Sunt recomandate produsele omologate pentru tratamentul porumbului, iar doza și modul de administrare sunt inscripționate pe eticheta produsului.

Epoca de semănat

Semănatul porumbului începe temperatura din sol este 8°C, iar vremea este în curs de încălzire. Epoca de semănat optimă este cuprinsă între 1 – 20 aprilie în Câmpia de Vest și Câmpia Română, între 15 – 30 aprilie în centrul Transilvaniei și centrul Moldovei și între 20 – 30 aprilie în zonele submontane și în nordul țării. Semănatul timpuriu, de obicei, asigură umiditatea necesară germinării, iar încolțirea și răsărirea se produc în timp scurt.

Motto-ul la semănatul porumbului: „Cât de devreme este posibil, cât de târziu este necesar”.

Dacă solul este cald, bine uscat și capabil să suporte sarcina, iar temperatura solului a atins aproximativ 8-10 ° C, în condiții normale, semănatul are loc de la mijlocul lunii aprilie până la mijlocul lunii mai. (KWS)

Pentru fiecare zi câstigată la răsărire se grăbește cu două zile apariția paniculelor și a stigmatelor, se reduce, astfel, perioada de vegetație.

Dacă semănatul se face prea timpuriu (în afara epocii optime) se prelungește perioada germinării, respectiv durata răsăritului, ceea ce are drept consecință o stagnare în creștere și chiar pericolul putrezirii boabelor.

Întârzierea semănatului are consecințe la fel de grave, scade umiditatea din sol, perioada de înflorire-fecundare este împinsă în intervalul cu secetă pedologică și atmosferică, fapt care mărește procentul plantelor sterile și reduce randamentul de boabe.

Întotdeauna semănatul începe cu hibrizii timpurii, mai rezistenți la temperaturi scăzute, pe soluri cu textură ușoară, care se zvântă repede.

Densitatea

Densitatea constituie factorul tehnologic de bază în realizarea unui lan încheiat, capabil să dea siguranța obținerii unor producții mari pe unitatea de suprafață, porumbul reactionând mai puternic la acest factor tehnologic decât alte prășitoare.

Factorii de care trebuie să se țină seama la stabilirea densității sunt: hibridul, umiditatea și fertilitatea solului.

Caracteristicile hibridului luate în seamă la stabilirea densității de semănat sunt: înalțimea plantelor, numărul de frunze, lățimea frunzelor față de tulpină și rezistența la frângere și cădere.

Densitatea la semănat și densitatea plantelor sunt determinate prin numărarea unităților semănate sau a plantelor răsărite. Densitatea de semănat trebuie monitorizată în timpul semănatului astfel încât orice eroare să poată fi remediată pe loc. Densitatea reală a plantelor poate fi determinată numai după răsărirea plantelor de porumb și numărarea lor (KWS).

La neirigat, densitatea recomandată a rezulta este de:

  • 45000 – 60000 plante/ha la hibrizii timpurii;
  • 40000 – 55000 plante/ha la hibrizii mijlocii;
  • 40000 – 50000 plante/ha la hidrizii târzii.

La irigat, densitatea recomandată a rezulta este de:

  • 65000 – 70000 plante/ha la hibrizii timpurii;
  • 60000 – 65000 plante/ha la hibrizii mijlocii;
  • 60000 – 65000 plante/ha la hidrizii târzii.

Densitatea la semănat și densitatea plantelor sunt determinate prin numărarea unităților semănate sau a plantelor răsărite. Densitatea de semănat trebuie monitorizată în timpul semănatului astfel încât orice eroare să poată fi remediată pe loc. Densitatea reală a plantelor poate fi determinată numai după răsărirea plantelor de porumb și numărarea lor.

Cantitatea de sămânță la hectar

În prezent, sămânța pentru semănat se livrează în cantitatea necesară pe unitarea de suprafață, fiind specificate și numărul de boabe germinale, în funcție de MMB, puritate, germinație.

Distanța între rânduri

Este conformă echipamentelor de semămat, cea normală fiind de 70 cm între rânduri.

Adâncimea de semănat

Adâncima de semănat se stabilește în funcție de textura și umiditatea solului. Pe solurile grele, mai umede, se recomandă 5 – 6 cm. Pe solurile ușoare și mijlocii se recomandă 6 – 8 cm. Ca la orice plantă de cultură, adâncimea minimă recomandată se folosește la începutul epocii de semănat, iar valorile maxime spre sfârșitul epocii de semănat.

Lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor      

Principalele lucrări de îngrijire la porumb sunt cele ce țin de combaterea buruienilor. Aceste lucrări joacă un rol vital în obținerea unei producții optime. Pentru  combaterea buruienilor se se folosesc metodele clasice: prașilele și folosirea erbicidelor în preemergență și postemergență.

Combaterea buruiienilor prin prașile mecanice: se execute 2 – 3 prașile mecanice, mai ales la începutul perioadei de vegetație, cu respectarea adâncimii efectuării lucrărilor de prășit, astfel încât să nu fie afectat sistemul radicular (8 – 12 cm la prima prașilă mecanică, 7 – 8 cm la a doua prașilă mecanică , și 5 – 6 cm la a treia prașilă mecanică, viteza de deplasare a tractorului fiind crescătoare, de la 4 – 5 km/oră, 8 – 10 km/oră, respectiv 10 – 12 km/oră).

Prașilele manuale se execute numai după efectuarea celor mecanice, fiind prașile de corecție.

Erbicidarea porumbului se efectuează prin stropirea cu produse erbicide cu aplicare preemergentă sau postemergentă.

Aplicare preemergentă:

AKRIS combate eficient buruienile anuale, monocotiledonate și dicotiledonate, pe întreaga perioadă de protecție si poate fi aplicat atât preemergent cat si postemergent timpuriu. Combate buruieni dicotiledonate importante cum ar fi Amaranthus spp. (Știr) și Ambrosia trifida (Ambrozie). Substanțele active sunt – 280 g/l Dimetenamid-P și 250 g/l Terbutilazina.

Principalele beneficii ale acestui produs sunt:

  • Sinergia foarte bună a celor două substanțe active
  • Combaterea eficientă a buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate anuale
  • Combatere de lungă durată
  • Bună asociere cu alte erbicide, în funcție de natura și gradul de infestare

FRONTIER FORTE erbicid pe bază de dimetenamid-P, din grupa amidelor, cu aplicare înainte de semănat sau imediat după semănat, adică preemergent, cu eficacitate foarte bună împotriva principalelor buruieni graminee anuale și a unor importante buruieni dicotiledonate.

DUAL GOLD – este un erbicid selectiv ce face parte din grupa acetanilidelor. Produsul este preluat prin coleoptil în timpul germinaţiei seminţelor şi în cursul perioadei de răsărire. Astfel buruienile sunt distruse înainte, în timpul sau imediat după răsărire. Dual Gold este degradabil biologic şi nu are nicio restricţie în rotaţia culturilor. La o aplicare corectă, durata de acţiune a produsului este de 4-6 săptămâni. Eficacitatea maximă a tratamentului se obține în condiții de pregătire bună a patului germinativ, fără bulgări, bine mărunțit în primăvară, după arătura de toamnă.

Aplicare postemergentă:

REKORD- soluție pentru combaterea integrală a buruienilor în postemergență printr-o singură aplicare, contribuind la realizarea unei producții profitabile. Asigură un control foarte bun al buruienilor perene (Sorghum‚ Cirsium).

De asemenea, pachetul tehnic REKORD™ oferă și următoarele beneficii:

  • Eficiență ridicată împotriva principalelor buruieni pentru câmpuri curate și recolte bogate.
  • 3 substanțe active diferite, 3 moduri de acțiune diferite, spectru larg de combatere printr-o singură aplicare.
  • Control foarte bun al buruienilor perene (Sorghum‚ Cirsium). Investiție pe termen lung.
  • Acțiune rapidă datorită bentazonului și adjuvantului.
  • Excelentă selectivitate pentru creșterea uniformă a culturii.

Combaterea dăunătorilorPrincipalii dăunători ai porumbului

Gărgăriţa frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis Gyll.)

Specie aseamănătoare cu T. palliatus (raţişoara sfeclei), însă este puţin mai mică, de 6,5‑8,0 mm lungime. Culoarea corpului este brun-cenuşiu, mai deschisă ventral. Adultul este de formă oval alungit, caracterizat prin prezenţa unui cioc evident denumit rostru, care este mai lung decât capul. Scapul antenelor nu depăşeşte marginea posterioară a ochiului. Pronotul este mai lat decât lung, cu marginile laterale dilatate post­median. Elitrele sunt cafeniu deschise, adesea cu dungi longitudinale mai deschise sau mai în­chise, iar solzii şi perişorii acestora sunt ca nişte dungi dispuse longitudinal. Sexele se recunosc după capsula genitală sau pigidiu, însă talia femelelor este mai mare decât a masculilor. Aripile posterioare sunt reduse, din care cauza gărgăriţa nu poate zbura după datele lui Paulian (1973) în care adulţii se deplasează numai prin mers cu circa 11,7 m în cursul vieţii lor. După cercetări recente (Roşca şi Voinescu, 1986), în situaţii speciale, adulţii pot zbura până la 250 m. Larva este apodă, iar la maturitate ajunge la 8-9 mm, de culoare alb strălucitoare şi prezintă o pubescenţă gălbuie. Pupa este de culoare albă, de 5-9 mm lungime.

Gărgăriţa frunzelor de porumb
Gărgăriţa frunzelor de porumb
Planta atacata de gargarita frunzelor de porumb
Planta atacata de gargarita frunzelor de porumb

Masuri de combatere

  • tratamentul semintelor înainte de semanat; Exemple de produs NUPRID.
  • arătura adancă de iarnă;
  • semanat timpuriu;
  • tratamente aplicate în vegetație. Exemple de produse: Calypso, Actara, Mospilan, Decis.

Viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera – Le Conte)

Adultul are corpul de culoare galbenă spre verde, şi prezintă dimorfism sexual (femela se poate deosebi de mascul prin aspectul exterior). Femela are corpul de 4,2-6,8 mm lungime, de culoare galbenă până la verde, iar pe elitre prezintă trei benzi longitudinale care se pot contopi. Antenele sunt mai scurte decât corpul reprezentând circa 3/4 din lungimea acestuia. Abdomenul este ascuţit la extremitatea sa. Masculul are corpul de 4,4-6,6 mm lungime cu antene mai lungi decât corpul. Elitrele au culoare neagră sau cel puţin mai întunecată în jumătatea anterioară, iar abdomenul este rotunjit terminal. Oul are lungimea de 0,5 mm, de formă ovală, şi culoarea gălbuie. Larva este subţire, alungită, de culoare albă cu capul negru, iar la maturitate lungimea corpului ajunge la 13 mm. Pe ultimul segment se găseşte o placă anală mai închisă la culoare, cu marginea anterioară adâncită în forma literei V. Pupa este liberă, de culoare albicioasă.

Viermele vestic al rădăcinilor de porumb
Viermele vestic al rădăcinilor de porumb

Gândacul negru al porumbului (Pentodon idiota Hb)

Adultul are corpul robust şi convex, de 14‑22 mm, cu partea dorsală lucioasă, fără perişori şi de culoare neagră, uneori cu nuanţe maronii. Clipeul este rotunjit şi prezintă pe marginea anterioară 2 dinţişori mici obtuzi. Protoracele este puţin curbat ventral, şi acoperit cu o serie de peri fini. Fruntea prezintă un mic tubercul ascuţit, iar elitrele sunt netede, cu carene aplatizate şi punctuaţie fină, şi au câte o ridicătură proximală şi una distală. Tibiile anterioare sunt adaptate pentru săpat, fiind prevăzute cu dinţi puternici. Larva are capul puternic chitinizat, iar corpul este de culoare albă cu nuanţe gălbui. Segmentul anal este rotunjit posterior şi divizat prin 2 cute, iar în partea ventrală sunt dispuse neregulat o serie de apendice setiforme, încovoiate distal.

Masuri de combatere

  • arătura adâncă de toamnă;
  • cultivarea hibrizilor rezistenti;
  • tratamente chimice cu: Biscaya, Actara, Calypso, Kaiso sorbie, Fastac;
Gândacul negru al porumbului
Gândacul negru al porumbului

Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis Hb.)

Adultul are corpul de 13-15 mm, cu anvergura aripilor de 25-30 mm  şi prezintă dimorfism sexual. Feme­la este mai mare, cu abdomenul rotunjit terminal şi de culoare gălbuie deschisă, iar aripile anterioare sunt de culoare galbenă deschisă, cu 3 dungi trans­versale dispuse în zig-zag. Aripile posterioare sunt uniform colorate, galben‑cenuşiu, prezentând în zona centrală o dungă mai deschisă. Masculul este mai mic, abdomenul terminal este mai ascuţit, având culoarea mai închisă, de nuanţe maronii, cu femurele celei de-a doua pereche de picioare îngroşate şi lăţite. Aripile posterioare sunt galbene‑deschise, prezentând în zona centrală o dungă mai închisă. Oul este de culoare albă sidefie, turtit, neted şi grupat în ponte depuse pe partea inferioară a frunzelor, în treimea superioară a plantelor, fiecare pontă având în medie 22 ouă. Larva este o omidă, de 2-3 mm, iar la completa dezvoltare, are 15-25 mm lungime, de culoare albă-cenuşie, uneori cu o nuanţă roşcată. Pe partea dorsală, în regiunea mediană prezintă o dungă mai închisă la culoare, iar capsula cefalică, placa pronotală şi segmentul anal sunt puternic chitinizate. Segmentele abdominale prezintă dorsal 4 plăci (sclerite), cenuşii, prevăzute cu peri lungi, iar în spatele acestor plăci sunt alte 2 plăci, mai mici, asemănătoare. Pupa este de culoare brună, cu 4 spini uşor curbaţi în zona terminală a abdomenului.

Masuri de combatere: 

  • arderea resturilor vegetale, după recoltare;
  • arătura adâncă de toamnă;
  • cultivarea hibrizilor rezistenți;
  • când 50 % din plante prezinta perforații se aplica insecticide; Exemple de produse: Fury, Avaunt, Fastac, Biscaya, Faster.
Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis Hb.)
Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis Hb.)

Omida fructificaţiilor (Helicoverpa armigera Hb., sin Chloridea obsoletaHeliothis armigeraH. obsoleta)

Adulţii sunt diferiţi din punct de vedere al coloraţiei, fiind de culoare brună cu nuanţe de gri, cu numeroase pete întunecate şi neregulate, şi linii transversale pe aripa anterioară. Pe aripa anterioară există o zonă închisă către vârful aripii şi o pată orbiculară spre centrul aripii, fiind înconjurate de o coloraţie mai deschisă. Aripile posterioare sunt mai deschise la culoare spre bază şi mai închise la culoare spre jumătatea distală iar în treimea terminală prezintă o dungă transversală de culoare brună zimţată. Anvergura aripilor este de circa 35-40 mm. În stare de repaus aripile sunt repliate sub forma unui acoperiş. Ouăle sunt relativ mici (0,5 mm), hemisferice, de culoare albă gălbuie. Culoarea larvelor este variată, chiar pe aceiaşi plantă gazdă, de la diferite nuanţe de verde până la roziu, brun sau chiar negru. Se poate deosebii de alte specii asemănătoare prin prezenţa unei linii duble care se desfăşoară pe mijlocul spatelui şi prin striuri deschise ce există pe fiecare parte a corpului. Există 5 stadii larvare, iar la completa dezvoltare larva atinge 35-40 mm lungime. Pupele sunt de culoare brun închis.

Masuri de combatere

  • evitarea monoculturii;
  • arătura adâncă de vară;
  • tratamente chimice cu: Fury, Avaunt, Fastac, Biscaya, Faster
Omida fructificaţiilor
Omida fructificaţiilor

Buha semnaturilor (Agrotis segetum)

Dezvolta doua generatii pe an si ierneza ca larva in sol. Este o speciu polifaga ce poate mai multe specii de plante (sfecla de zahar, florea soarelui, grau, orz). Larvele se hranesc initial cu partile aeriene, apoi patrund in sol si rod galerii in zona coletului. In urma atacului, plantele mor.

Masuri de combatere:

  • arătura adâncă de toamnă;
  • tratamentul semintelor înainte de semănat;
  • tratamente aplicate in vegetație. Exemple de produse: Fury, Avaunt, Fastac, Biscaya, Faster;
Buha semnaturilor
Buha semnaturilor

Lăcusta călătoare (Locusta migratoria)

Este o specie polifagă ce prezintă o plasticitate ecologică ridicată. Dezvoltă o singură generație pe an și iernează ca ou în stratul superficial al solului. Este o specie polifagă ce atacă agresiv cele mai multe plante de cultură.  Atacă părțile aeriene, lăsând intacte tulpinile groase și tari. Este o specie foarte periculoasă și greu de combătut, deoarece atacă sub forma de colonie. Astfel, în câteva ore poate distruge zeci de hectare de cultură.

Masuri de combatere:

  • monitorizarea populației de lăcuste dacă culturile se află în apropierea zonelor de risc. Exemplu: Delta Dunării.
  • aplicarea tratamentelor la avertizare; Exemple de produse: Decis, Proteus
Lăcusta călătoare
Lăcusta călătoare

Viermii sârmă (Agriotes spp)

Sunt larvel numite gândacilor pocnitori. Aceaștia iernează în sol ca larvă de diferite vârste și dezvoltă o generație la 4-5 ani. Viermii sârmă sunt foarte periculoși deoarece atacul lor nu poate fi identificat rapid. Aceaștia consumă sistemul radicular, iar planta se ofilește și moare.

Masuri de combatere:

  • arătura adâncă de toamnă;
  • tratamentul semințelor înainte de semănat. Exemple de produse: Seedoprid
  • cultivarea în rotație a unor specii mai puțin atacate (mazăre, fasole, soia, rapița, muștar);
  • aplicarea îngrășămintelor minerale, care au acțiune nocivă asupra lor.
Viermii sârmă
Viermii sârmă

Păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum)

Are 15-20 de generații pe an și iernează ca ou pe orz sau pe speciile spontane. Adulții și larvele colonizează frunzele și tulpinile, sugând seva din țesuturi. Frunzele atacate, prezintă pete de culoare roșie, se răsucesc, iar apoi se usucă. Atacurile puternice din toamnă determină uscarea plantelor, iar în perioada formării boabelor determină scăderea producției.

Masuri de prevenire si combatere:

  • se recomandă semanatul în epoca optimă;
  • distrugerea buruienilor;
  • aplicarea tratamentelor atunci când pe o plantă se găsesc mai mult de 10 indivizi; Exemple de produse: Confidor Energy, Mavrik, Nurelle D, Actara, Biscaya;
Păduchele verde al cerealelor
Păduchele verde al cerealelor

Combaterea bolilor

Principalele boli ale porumbului sunt următoalele:

Patarea si uscarea frunzelor de porumb (Helminthosporium turcicum)

Simptome: boala apare pe frunze sub forma unor pete mari, alungite in directia nervurilor, galben-cenusii sau cafeniu inchis, cu o margine mai inchisa la culoare. Frunzele puternic atacate se usca, se sfasaie si ca urmare boabele sistavesc. Lanurile unde manifestarea boli este foarte intensa par arse, plantele avand aspectul celor afectate de brumele timpurii de toamna.

Planta gazda : este specifica porumbului si sorgului.

Tratamente: tratament pe vegetatie, iunie-iulie, cu Brestan 60 WP in doza de 0,2%

Patarea si uscarea frunzelor de porumb
Patarea si uscarea frunzelor de porumb

Taciunele comun al porumbului (Ustilago maydis)

Simptome: boala se manifesta pe toate organele plantei, sub forma unor tumori (pungi), la inceput verzi, buretoase, care ulterior devin argintii, pline cu o masa prafoasa neagra (sporii ciupercii). La maturitate invelisul acestor pungi se rupe, iar sporii sunt pusi in libertate, distribuindu-se pe sol sau fiind luati de vant. Astfel de pungi apar pe inflorescentele femele (stiuleti), pe inflorescentele mascule (panicule) sau pe tulpini, mai ales in dreptul nodurilor.

Planta gazda: boala este specifica porumbului.

Tratamente: tratament samanta Tiradin sau Tiramet 3kg/tona, si masuri agrofitotehnice (rotatie, epoca de semanat, densitate, fertilizare echilibrata).

Taciunele comun al porumbului
Taciunele comun al porumbului

Putregaiul tulpinilor si stiuletilor (Gibberella zeae)

Simptome: se mai numeste fusarioza tulpinilor si stiuletilor. Atacul poate debuta cu semintele sau cu tinerele plantute, imediat dupa germinare si care putrezesc. La plantele mature atacul se produce in zona dintre radacina primara si zona de formare a radacinilor adventive, extinzandu-se treptat in lungul tulpinii. Interiorul tulpinii atacate capata o culoare roz, apoi tratament samanta Tiradin sau Tiramet 3kg/tona, si masuri agrofitotehnice (rotatie, epoca de semanat, densitate, fertilizare echilibrata). treptat se brunifica, tesaturile putrezesc, tulpinile frangandu-se cu usurinta. Atacul se poate produce si peboabele stiuletului, care sunt invadate dede o pasla alba cu nuante rozii, afectand inclusiv panusile care se lipesc de boabe si putrezesc impreuna. Boabele bolnave nu pot fi consumate de animale datorita continutului mare de micotoxine care produc grave tulburari animalelor.

Planta gazda: boala este specifica porumbului dar afecteaza si cerealele paioase.

Tratamente: tratament samanta Tiradin sau Tiramet 3kg/tona, si masuri agrofitotehnice (rotatie, epoca de semanat, densitate, fertilizare echilibrata).

Putregaiul tulpinilor si stiuletilor
Putregaiul tulpinilor si stiuletilor

Irigarea culturii

Este o lucrare de îngrijire care adduce sporuri însemnate de recoltă. În funcție de zona de cultură și hibridul cultivat, consumul de apă al porumbului oscilează între 4800 – 5800 m3/ha.

În primăverile secetose este necesară o irigare de răsărire de 200 – 400 m3 /ha.

Consumul maxim se suprapune cu intervalul secetos 20 – 30 iunie și 20 – 30 august. Necesqarul de apă zilnic este de 15 – 25 m3/ha/zi în luna mai, 33 – 45 m3/ha/zi în luna august.

Când nu sunt restricții de apă și energie, se recomandă ca pe tot parcursul perioadei de vegetație să se mențină umiditatea solului peste plafonul minim de 1/3 – ½ sau 2/3 IUA pe adâncimea de 60 – 80 cm. În ca de restricții, se va aplica o udare în faza de 8 – 10 frunze, cu 700 m3/ha, iar următoarea udare peste aproximativ 10 zile, înainte de apariția paniculului, iar ultima udare după fecundare, în perioada umplerii bobului.

Alte lucrări de îngrijire:

  • lucrarea cu sapa rotativă , când după semănat se face crustă;
  • rărițatul , mai ales în condiții de neirigat.

Recoltarea

Recoltarea porumbului se face sub formă de boabe, mecanizat, la o umiditate a boabelor sub 25%. După recoltare, boabele trebuie uscate până la umiditatea de 14%. În cazul recoltării sub formă de boabe, pierderile trebuie să fie sub 2,5%, gradul de vătămare a boabelor sub 8%, iar puritatea de peste 98%.

Pierderea apei din boabele de porumb, este o caracteristică a hibrizilor şi ea depinde în mare măsură de condiţiile de mediu, în special de precipitaţiile care cad în această perioadă. Atunci când condiţiile climatice sunt favorabile (soare şi vânt) hibrizii de porumb tind să aibă aceeaşi rată de pierdere a apei din bob. Când aceste condiţii devin nefavorabile (ploi şi temperaturi scăzute) caracteristica hibrizilor de a avea un bun dry down devine foarte importană.

Pe măsură ce boabele de porumb ajung la maturitate, umiditatea acestora scade prin mecanismele plantei la nivel de ştiulete, frunze şi tulpină. Această scădere variază în funcţie de hibrid şi este influenţată de: grosimea pericarpului, de înclinarea ştiuleţilor, numărul şi grosimea pănuşilor/frunzelor, de viteza de uscare şi gradul de acoperire cu pănuşi şi de diametrul rahisului (cu cât acesta este mai mic cu atât se pierde mai rapid apa.

Producții

Producțiile medii sunt de 6,0 – 8,5 t/ha boabe, în funcție de hibrid, zonă de cultură și măsurile tehnologice aplicate.

Anul trecut, în țara noastră, producția medie la hectarul de porumb a fost 3,9 tone. S-au înregistrat însă și producții record în 2016, precum cea de 19,2 tone la hectar, obținută de un fermier din județul Sibiu.

Depozitarea

Porumbul se depozitează în silozuri, la o umiditate mai mică de 14%. Traderii caută în general porumbul care are o umiditate cuprinsă între 13 și 14% și cu un procent de boabe sparte de maxim 2%. Pentru ca porumbul să ajungă la umiditatea cerută de piață, în unele cazuri se utilizează echipamente speciale pentru uscare. De asemenea, pentru a păstra porumbul în stare bună în depozit, se pot aplica diverse produse fitosanitare concepute special în acest scop.

Recoltarea se face mecanizat cu combinele din dotare.

Ca si concluzie, cultura porumbului nu este la fel de pretențioasă precum a altor cereale, însă trebuie avute în vedere particularitățile sale. Datorită numeroaselor sale utilizări, este un produs care se vinde foarte bine și care poate aduce profituri substanțiale antreprenorilor.

dr. ing. Tudorina Nistor

Related posts

Leave a Comment