Super trilogul PAC aduce „atmosferă bună”, dar puține decizii O reuniune ambițioasă convocată de președinția portugheză a UE vineri (26 martie) pentru a căuta o soluție în negocierile privind privind noua politica agricolă comună (PAC) a UE. „Super trilogul” de vineri, inițiat de președinția portugheză, a reunit toți principalii raportori ai Parlamentului European privind dosarul PAC și președinția rotativă a UE, reprezentând țările UE27. Reforma principalului program agricol al UE se află în prezent în stadiul trilogului, ceea ce înseamnă că negocierile interinstituționale sunt în curs. Multe probleme restante au…
Read MoreZi: 31 martie 2021
Instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor
Instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor „După alineatul (7) al articolului 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1.179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 30 decembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin.(8), cu următorul cuprins: „(8) Suma alocată ajutorului de stat pentru semestrul I al anului 2021 este de maximum 20.000 mii lei, din care 8.805 mii lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine…
Read MoreStarea de aprovizionare cu apă în primul semestru al anului agricol 2020-2021 – Oltenia și Dealurile Subcarpatice
Dealurile subcarpatice – SCDA Pitești Starea de aprovizionare cu apă în primul semestru al anului agricol 2020-2021 îmbracă următoarele aspecte: REZERVA medie pe intervalul 0-125 cm: Culturi de toamnă (mc/ha): -2,6; Culturi de primavara (mc/ha): 6,6. Variabilitatea rezervei de apa intre orizonturile solului pe adancimea 0-150 cm Culturi de toamnă (%): 1981,7; Culturi de primavara (%): 1473,0. Diferentele de rezerva medie de apa la desprimavarare in raport cu sezonul anterior (2019-2020) au fost de Culturi de toamnă (mc/ha): -62,2/NC; Culturi de primavara (mc/ha): -46,8/NC. Concluzie: rezerva de apa din orizontul…
Read MoreMoţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii – respinsă
Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Agriculturii – respinsă Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros. S-au înregistrat 115 voturi „pentru” şi 166 de voturi „împotriva” moţiunii. În favoarea adoptării moţiunii simple s-au exprimat, alături de deputaţii PSD, şi reprezentanţii AUR. PSD a susţinut în moţiune că este obligatoriu ca ministrul Oros să plece urgent din funcţie, acuzându-l pe acesta că, după 17 luni de guvernare, nu a învăţat nimic şi agricultura traversează cea mai neagră perioadă din cauza „incompetenţei…
Read MoreCe se întâmplă cu banii pentru motorină?
Ce se întâmplă cu banii pentru motorină? Ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură va fi plătit în maximum trei săptămâni. Potrivit șefului MADR, actul normativ pentru plata sumelor pentru motorina utilizată în agricultură mai trebuie să primească un aviz de la Ministerul Justiției, după care urmează să fie aprobat în prima ședință de Guvern. “Actul normativ este pe circuit, mai avem un aviz de la Ministerul Justiției, după care ar trebui să intre în prima ședință de Guvern, iar apoi, conform acelei Hotărâri de Guvern, să dăm banii…
Read MoreUn model de sistem de asigurări pentru agricultură (2)
UN MODEL DE SISTEM DE ASIGURĂRI PENTRU AGRICULTURĂ – AGROSEGURO SPANIA – partea a II-a După ce în prima parte a materialului s-a prezentat modul de organizare al acestui parteneriat pentru realizarea unei firme de asigurări specializate pentru riscurile din agricultură, vom continua cu prezentarea modului de derulare a activității propriu-zise și a rezultatelor obținute în Spania privitor la asigurările agricole. S-a ajuns la dezvoltarea multor linii de asigurări, pornind de la riscurile clasice aferente culturilor vegetale de camp, dar și a celor pentru legumicultură, viticultură sau pomicultură și ajungând…
Read More