Un model de sistem de asigurări pentru agricultură (2)

UN MODEL DE SISTEM DE ASIGURĂRI PENTRU AGRICULTURĂ – AGROSEGURO SPANIA – partea a II-a

După ce în prima parte a materialului s-a prezentat modul de organizare al acestui parteneriat pentru realizarea unei firme de asigurări specializate pentru riscurile din agricultură, vom continua cu prezentarea modului de derulare a activității propriu-zise și a rezultatelor obținute în Spania privitor la asigurările agricole.

S-a ajuns la dezvoltarea multor linii de asigurări, pornind de la riscurile clasice aferente culturilor vegetale de camp, dar și a celor pentru legumicultură, viticultură sau pomicultură și ajungând până la zootehnie sau chiar asigurări speciale.

Valoarea primelor de asigurare în Spania au ajuns la un nivel de circa 800 milioane de euro pe an, ceea ce face să fie o afacere importantă pentru orice firmă de asigurări, iar implicarea hotărâtă a statului, face ca aceasta activitate să fie privită responsabil de către toți partenerii.

Fermierii spanioli nu pot solicita ajutoare guvernamentale dacă nu au asigurări, iar statul nu prea acordă despăgubiri deoarece a pus acest sistem la punct care să îi protejeze pe fermieri.

Este drept că în fiecare an subvenționează o parte din primele de asigurare, dar asta o face în paralel cu gestiunea unui sistem foarte performant, în condițiile în care vorbim de o agricultură meteo-dependentă la un nivel mult mai mare decât agricultura românească.

Mai mult spaniolii au făcut un audit extrem de serios asupra modului de organizare și derulare a acestei activități, iar în material se vor vedea concluziile care sunt extrem de interesante.

Firma AGROSEGURO, reprezintă la ora actuală unul dintre cele mai de success modele la nivel mondial și este studiată de oficialii din Franța, Germania sau Belgia pentru a se implementa acest sistem și în aceste țări, unde problemele riscurilor climatice sunt pentru multe riscuri doar în sarcina guvernelor, mai ales riscurile catastrofice gen secetă, inundații, etc.

Mă bucur că după un an de la începutul unei secete catastrofale pentru o bună parte din zona agricolă a României, foarte mulți lideri ai fermierilor, dar și politicieni au preluat în discursul lor necesitatea unor asigurări agricole mult mai performante și mai largi, dar mai sunt încă destui  cărora le mirtoase pe la nas beneficiul unor fonduri mutual și unde ei să fie un fel de Hoffa dâmbovițean, iar bani destinați asigurărilor în realitate să sponsorizeze camarilele politice, adică altfel spun unde proprietate privată nu este, nimic nu este.

AGROSEGURO

DERULAREA ACTIVITĂȚII SOCIEȚĂȚII DE ASIGURARE

Autor:  Ignacio Machetti Bermejo – President of Agroseguro

REGLAREA PIERDERILOR

Procesul evaluării unei pierderi este ceea ce ilustrează utilitatea asigurării ca mijloc de acoperire a pagubelor cauzate de un eveniment neprevăzut. Această evaluare este realizată de un evaluator expert, care reprezintă o cifră care a evoluat tehnic, structural și profesional cu implicarea sa crescută în sistemul agricol ca ansamblu.

Apoi procesul de notificare, evaluare și plată a pierderii este într-adevăr cheia obiectivului calității serviciilor, care a definit întotdeauna Agroseguro, un proces care este deosebit de complicat în acest sector al asigurărilor, nu doar din cauza complexității intrinseci a acoperirii și evaluării, dar și pentru că o inundație masivă de revendicări trebuie tratată în spații scurte de timp.

Mai mult, în majoritatea cazurilor, inspecțiile imediate trebuie efectuate la date apropiate momentului înregistrării pierderii, care trebuie apoi urmate de o evaluare finală pe măsură ce data recoltării se apropie, dublând munca în comparație cu cea din alte domenii de asigurare.

Acest lucru înseamnă că efortul în acest sens a fost foarte considerabil și a încercat, în ultima vreme, să includă noile tehnologii în activitatea de evaluare. În prezent, evaluarea utilizează, în general, un instrument computerizat – un afișaj digital (tablet PC) – unde expertul notează rezultatele evaluării și care sunt necesare pentru evaluarea unei pierderi și introduce semnătura asiguratului, trimitând aceste informații către Agroseguro, implicând pe linie, accelerarea gestionării creanțelor și primirea despăgubirii. Asiguratul primește un mesaj de telefonie mobilă care confirmă recepția, astfel încât să primească informații imediate în momentul în care încep formalitățile pentru cererea lor.

S-au înregistrat progrese semnificative în procesare, iar despăgubirea este întotdeauna plătită în termenele stabilite în Condițiile generale ale asigurării. Termenul de despăgubire este întotdeauna mai mic de 60 de zile de la recoltare sau la sfârșitul garanțiilor în cazul daunelor totale.

Directorii teritoriali Agroseguro coordonează activitatea acestor profesioniști în fiecare domeniu de lucru și care pot fi chemați în alte zone decât a lor, atunci când circumstanțele o cer.

Această structură capilară face posibilă furnizarea de servicii rapide celor asigurați în locul unde este necesar, din cauza gravității situației cauzate de pierdere. În acești ani, numărul de profesioniști care fac parte din rețeaua de evaluare a crescut de la 87 în 1980 la 513 astăzi.

RAPORTUL PIERDERILOR        

Una dintre cele mai semnificative modificări ale numărului de pierderi declarate a fost, conform datelor, o consecință a înființării în 2001 a unor linii de asigurare pentru îndepărtarea și distrugerea animalelor moarte din operațiuni (R&D). În primii ani, aceste linii au încorporat din ce în ce mai multe specii de animale în acoperirile lor, extinzând în același timp domeniul de aplicare la mai multe comunități autonome. Această situație, plus faptul că fiecare cerere de eliminare a fost tratată ca o pierdere a dus la o creștere exponențială a numărului de daune în primii ani de asigurare de cercetare și dezvoltare. Pe măsură ce introducerea acestor linii s-a stabilizat, la fel s-a stabilizat și numărul de cereri declarate.

Situația este aceeași pentru rata de pierdere plătibilă asiguraților. Datorită însuși caracteristicilor asigurării pentru animale, este obișnuit ca tendințele ratei de pierdere a animalelor să se potrivească cu cele din contractare.

Chiar și așa, există excepții. În câțiva ani, rata pierderilor a crescut independent de volumul contractant, de exemplu în 2005, 2009 și 2012, când seceta severă a provocat o creștere accentuată a ratei pierderilor înregistrate în asigurările care acoperă pierderile animalelor din lipsa pășunilor. În acvacultură, vârfurile ratei pierderilor sunt de obicei legate de furtunile oceanice periodice.

La rândul său, rata pierderilor din liniile agricole ilustrează pericolul și variabilitatea riscurilor acoperite. Acest lucru a fost observat în rata de pierdere extrem de scăzută înregistrată în 1996, în volumul „normal” din 2004 și în perioada 2006-2011 și în maximul istoric înregistrat în 2012, când un șir de fenomene climatice adverse și, în special, o secetă majoră care a durat tot anul a ridicat rata pierderilor la 768,45 milioane de euro. În 2013 și 2014 s-a înregistrat o revenire la cifre mai apropiate de nivelurile normale din anii precedenți.

Rata pierderilor la închiderea exercițiului financiar 2014 se ridica la 510,6 milioane de euro, pentru peste 1.265.000 de daune. De remarcat, având în vedere volumul ratei pierderilor înregistrate, a fost asigurarea pentru operațiuni extinse de culturi erbacee, la 88,48 milioane de euro; măsline, cu peste 65,81 milioane; fructe, peste 69 de milioane; sau citrice, cu peste 55,74 milioane, printre altele.

Distribuția numărului de cereri agricole în funcție de risc (1980-2014)

Grindina este, fără îndoială, riscul cu cel mai mare procent de daune, prezent de la începerea sistemului și în toate liniile de asigurări agricole, în timp ce este, de asemenea, un risc care este constant prezent în vremea Spaniei continentale.

Riscurile de îngheț și secetă au fost acoperite practic de-a lungul seriei istorice, dar este, de asemenea, cazul în care aceste acoperiri nu se găsesc în toate liniile de asigurare, ceea ce explică numărul mai mic de daune în comparație cu grindina. Cu toate acestea, acestea sunt riscuri al căror potențial dezastruos este mult mai mare, din cauza răspândirii geografice generale.

Rezultatele

După cum sa indicat deja în mod repetat, o caracteristică a riscurilor acoperite de asigurările agricole, având în vedere relația lor directă cu fenomenele meteorologice de natură potențial catastrofală, este volatilitatea lor extremă, generând o rată de pierdere care variază foarte mult în funcție de tendințele meteo și, prin urmare, ale cărei rezultate tehnice au, de asemenea, un profil „dinte de fierăstrău”. Cu toate acestea, în general, printre riscurile acoperite, se pot distinge trei grupuri majore de riscuri, având în vedere diferențele lor intrinseci – fundamental nivelul lor de pericol – care au, prin urmare, un tratament de asigurare și reasigurare diferit și care sunt foarte generic după cum urmează:

GRUPUL A. „Liniile experimentale”: deosebit de periculoase, cum ar fi cele care acoperă riscurile care, având în vedere natura lor generală și intensă, sunt mai susceptibile să apară cu conotații catastrofale, de ex. ger sau secetă. În termeni tehnici, ciclul lor și, prin urmare, tratamentul lor actualizat este mai mare de un an.

GRUPUL B. „Linii viabile”: acoperirea riscurilor mai puțin susceptibile de a experimenta o acumulare de daune care provoacă daune catastrofale, de ex. grindină sau foc, a căror apariție este mai localizată. Acestea sunt susceptibile de tratament actualizat normal, deoarece, deși diferă și diferă de la an la an, potențialul lor de pierdere maximă este mai mic.

GRUPUL C. Asigurări de cercetare și dezvoltare (îndepărtarea și distrugerea carcaselor de animale din operațiuni): asigurare fundamentală pentru „serviciul prestat”, în special eliminarea rămășițelor și solicitarea unei anumite infrastructuri. Spre deosebire de cele două categorii anterioare, această asigurare funcționează de obicei foarte stabil și uniform.

Analiza rezultatelor tehnice, în comun și pentru fiecare dintre aceste grupuri, se bazează pe tendințele raportului ratei pierderilor / primelor. Noțiunea „rata pierderii” include atât despăgubirile, cât și costurile pentru gestionarea daunelor și evaluarea pierderilor. Conceptul de „primă” include partea destinată să facă față ratei de pierdere și abaterilor acesteia, care este așa-numita primă de risc încărcată.

Concluzia care poate fi trasă este în concordanță cu natura riscurilor acoperite: rata pierderilor variază enorm și se răspândește în jurul valorilor medii, cu același efect asupra rezultatelor, făcând esențial mecanismul de siguranță dublu, adică Rezerva de egalizare și reasigurarea publică. Ca o subsecțiune a acestei concluzii, este, de asemenea, remarcabil modul în care linia de tendințe este foarte apropiată de cea a soldului pe liniile viabile (grupul B), dar nu pe liniile experimentale (grupul A).

Din aceste motive, rezultatul individual într-un an dat nu este semnificativ și trebuie făcută o analiză a seriilor istorice mult mai largi pentru a se trage concluzii valide. Ceea ce pe scurt este important este tendința pe termen lung și aici marja obținută de companiile de asigurări în ansamblu în perioada 1988-2013 se dovedește a fi de 2,4% din prime, sub cea înregistrată pentru asigurările generale, altele decât asigurările de viață. Aceeași marjă, într-o analiză limitată la perioada 2009-2013, mai reprezentativă pentru situația recentă, scade la 1,05% din prime. Astfel, este adevărat că, cu riscul asumat de asigurători limitat de un sistem de reasigurare rezistent, marjele de profit trebuie să țină seama de această particularitate, în timp ce este, de asemenea, un fapt că rezultatele în domeniul asigurărilor sunt extrem de strânse.

Noua formulare a primelor de asigurare agricolă

La 31 ianuarie 2013, atunci Comisia Națională a Concurenței (acum Comisia Națională a Piețelor și Concurenței, CNMC) a deschis o investigație asupra sistemului combinat de asigurări agricole și a organizării și funcționării Agroseguro, care a încheiat la 25 octombrie același an cu o „Notă privind sistemul de asigurări agricole combinate din Spania și adaptarea sa la normele de protecție a concurenței ”. Nota a închis investigațiile și nu a inițiat proceduri de penalizare, în timp ce elabora câteva „recomandări din perspectiva apărării concurenței” care se refereau la trei aspecte:

O revizuire generală a sistemului de asigurări agricole

CNMC acceptă că riscurile agricole, având în vedere originile lor naturale, gradul ridicat de expunere și potențialul catastrofal, ridică dificultăți tehnice mai mari pentru asigurarea lor de către companiile private decât cele întâmpinate de alte sectoare economice, până la punctul în care acoperirea de către instituțiile individuale de asigurare nu este viabilă și concluzionează că, după mai mult de 30 de ani, și având în vedere progresul economiei spaniole în general de atunci și, în special, nivelul la care s-a dezvoltat sectorul asigurărilor spaniol, ar fi indicat să se revizuiască dacă un sistem de coasigurarea agricolă continuă să fie justificată.

Analiza sugerată de CNMC a fost comandată de la o firmă independentă specializată în acest domeniu, care a încheiat-o cu un raport conform căruia concluziile producției agricole este, în raport cu riscurile pe care trebuie să le suporte, afectate de o componentă sistemică semnificativă cu o lipsă suficientă independența între riscuri, ceea ce duce la corelarea producțiilor individuale ale fermierilor, care limitează capacitatea sectorului de asigurări private de a menține rezerve adecvate și acces suficient la reasigurare pentru a acoperi aceste riscuri și pentru problemele relevante de selecție adversă. Toate acestea, împreună cu factorii de condiționare impuși de cadrul de reglementare pentru această asigurare (lărgimea portofoliului de producții și riscuri care trebuie acoperite în formă combinată; obligația companiilor de asigurări de a subscrie acoperire pentru orice fermier și crescător de animale care solicită aceasta , fără nicio posibilitate de selecție), și, de asemenea, pe baza experienței internaționale și a dezvoltării asigurării agricole în sine în Spania, conduce la concluzia că stimulentele pentru asigurătorii privați de a asigura asigurări agricole cu acoperiri curente ar fi limitate și permite sistemul de coasigurare pentru a depăși aceste limitări și a-și asuma riscuri pe care instituțiile individuale de asigurare nu le-ar acoperi.

Eliminarea limitelor concurenței dintre instituții

Un al doilea grup de recomandări se referă la eliminarea anumitor limite, în special:

1. Limitarea participării maxime la tabelele de coasigurare, stabilită la 25%. Eficiența asigurătorilor, reflectată în contribuția unui volum mai mare de prime la sistem, nu ar trebui descurajată cu limite maxime, cu condiția ca acest lucru să nu contravină legislației privind protecția concurenței.
2. Participarea minimă de 0,05% la tabelele de coasigurare, chiar dacă contribuția unei instituții este sistematic sub cifra respectivă sau zero. Nu se găsește nicio justificare pentru participare, oricât de mică ar fi, pentru cei care nu contribuie la prime. Se recomandă astfel eliminarea acestei limite inferioare.

În ambele cazuri, Consiliul de administrație al Agroseguro, întrunit la 19 decembrie 2013, a decis eliminarea imediată a limitelor.

Calculul primei

CNMC consideră că entitățile co-asigurătoare care sunt acționari ai AGROSEGURO, SA ar putea concura cel puțin în trei domenii: captarea clienților, calitatea și varietatea serviciilor (consultanță, viteză etc.) și prețuri (cu cât sunt mai eficiente, mai bune tarifele pe care le pot oferi). Deci, în timp ce aceste diferențe apar în primele două cazuri, în raport cu al treilea, CNMC admite că, întrucât instituțiile coincid, în condiții contractuale identice, pentru a acoperi aceleași riscuri, este justificat pentru tarifele de risc (aliniate la rata pierderii ) să se bazeze pe statistici comune, cum ar fi luarea în considerare a unei singure suprataxe pentru a acoperi costurile care sunt, de asemenea, comune (care rezultă în mod fundamental din managementul Agroseguro în numele tuturor instituțiilor), considerând totodată că s-ar putea ca prima finală oferită de fiecare asigurător ar trebui să se formeze prin adăugarea la cele de mai sus a suprataxei pentru taxele de administrare sau comercializare specifice îndeplinite de fiecare participant, astfel încât cei mai eficienți să poată oferi prețuri mai bune.

Concluzii

Prin concluzii scurte, se pot evidenția următoarele:

1. Având în vedere legătura lor cu vremea, riscurile care afectează agricultura sunt foarte mari, astfel încât fermierii și crescătorii de animale au nevoie de un mecanism de acoperire susținut de administrațiile publice. Asigurarea este cea mai bună alternativă, atât pentru antreprenorii din agricultură, cât și pentru creșterea animalelor, care primesc o garanție universală – de la care niciun producător nu poate fi exclus – și o despăgubire proporțională cu pierderea suferită, și într-o perioadă scurtă, și pentru administrațiile publice care au astfel o instrument care le permite să bugeteze a priori, care este mai puțin costisitor (atât în ​​ceea ce privește evaluarea tehnică a pagubelor, cât și a cofinanțării percepute fermierului) și mai echitabil, permițându-le, de asemenea, să adopte anumite măsuri de politică agricolă.
2. În ceea ce privește mecanismele de asigurare specifice, natura riscului – potențialul catastrofal și volatilitatea extremă, împreună cu imposibilitatea selectării riscurilor – fac ca următoarele să fie necesare din punct de vedere al tehnicii de asigurare:
3. Acoperire de asigurare, beneficiind de sinergii mai mari cu cât grupul asigurătorilor este mai mare.
4. Crearea de rezerve de egalizare pentru a face față abaterilor majore și frecvente ale ratei pierderilor.
5. Un mecanism de reasigurare care protejează sistemul financiar în situații excepționale și care este stabil pe termen mediu și lung. Caracterul public al reasigurătorului este, din multe motive, mai mult decât justificat.
6. Subvențiile pentru costurile asigurării sunt indispensabile. Administrațiile publice, atât centrale, cât și regionale, sunt pe deplin conștiente de acest lucru și, deși au fost nevoite să facă față dificultăților bugetare, susțin sistemul de asigurări fără rezerve.
7. Atât organizarea, cât și funcționarea sistemului spaniol de asigurări agricole sunt astăzi pe deplin consolidate, iar reglementarea europeană a concurenței și a ajutoarelor de stat este o garanție a continuității.

Autor: Dr. Ing. Ștefan Gheorghiță