Un model de sistem de asigurări pentru agricultură (1)

Un model de sistem de asigurări pentru agricultură – AGROSEGURO SPANIA

Prezentul material este o traducere și adaptare făcută după o prezentare făcută de președintele AGROSEGURO din Spania, prin care a dorit să prezinte public modul de realizare a asigurărilor în agricultura spaniolă, sistem care este în prezent analizat de Franța, Belgia și Germania pentru a fi implementat și pentru fermierii acestor țări.

Ce este drept, sistemul nu are legătură cu fel de fel de idei privitoare la fonduri mutuale, care așa cum am mai spus, nu există a fi organizate la nivel național în nici una din țările comunitare, ci sunt doar la nivel de nișă, cum ar fi pentru producătorii de sămânță sau pentru antreprenorii din pescuit, activități punctuale, nicidecum globale la nivel de sector agricol si care sunt un fel de CAR ,,muncitoresc”, dar cu toate problemele aferente.

Dar pentru a aprofunda un pic, care ar fi impedimentele realizării unui fond mutual? În primul rând să vedem ce ar însemna, sau cum ar putea fi definit un fond mutual de asigurări agricole – ,,Persoana juridica civila ai carei asociati sunt deopotriva asigurati si asiguratori. O societate de asigurari mutuale functioneaza pe principiile codului civil, fiind o societate non-profit, astfel de societate avand ca rezultat un excedent si nu un profit. Spre deosebire de o societate pe actiuni a carei scop este de a crea profit si este condusa de actionarii majoritari. In cadrul unei societati mutuale, cei care se asigura pot fi si asiguratori, controland astfel activitatea societatii mutuale si redistribuindu-si excedentul, toti membrii avand drepturi egale.”

Sintetizând problemele organizării unui fond mutual de asigurări, am putea reflecta la următoarele aspecte:

• Organizarea de proximitate – fondul mutual ar trebui să aibe capacitatea de a fi la îndemâna tuturor fermierilor pentru a face polițele de asigurări, adică trebuie să fie destul de aproape. Se poate gândi o platformă online în acest sens, dar încă sunt probleme inclusiv legislative, de implementare a semnăturii electronice .
• Organizarea tehnică a inspecției – culturile trebuiesc inspectate pentru certificarea existenței (inspecția de risc), dar și pentru determinarea eventualelor calamități;
• Organizarea financiară – fondurile financiare destinate despăgubirilor trebuiesc gestionate în mod profesionist prin plasamente pe piață, plus că trebuie să existe o poliță de reasigurare, care nu este posibilă în afara firmelor de asigurări.
• Resursele umane – care din fermieri are priceperea să facă așa ceva? Deci trebuiesc angajați oameni priceputi, care costă.
• Constanța despăgubirilor – poate exista situația să existe calamități în ani consecutivi, iar dacă fondurile sunt consumate în primul an de calamități, în al doilea an nu se mai pot despăgubi la fel alți fermieri afectați și atunci va apare frustrarea și demotivarea de a participa la un astfel de fond.

Mai sunt multe aspecte tehnice sau organizatorice care sunt de ridicat și care fac destul de imposibilă o astfel de abordare cu fondul mutual, cu excepția cazului în care chiar pentru asta sunt realizate aceste abordări, de a împiedica implementarea unui sistem viabil.

În materialul mai jos prezentat se va vedea din experiența spaniolă care au fost căile și rezultatele introducerii acestui sistem din anul 1978, deci având o vechime care îi permite tragerea unor concluzii serioase.

Oare ca țară și la nivel de autorități publice în domeniul agriculturii, suntem capabili să trimitem o echipă de specialiști (greu de găsit ce-i drept), să vadă la fața locului cum au făcut alții și cu rezultate clare și notabile? Eu personal mă îndoiesc, dar cine știe???

Partea I – ORGANIZAREA SOCIEȚĂȚII DE ASIGURARE

Autor:  Ignacio Machetti Bermejo – President of Agroseguro

În sectorul public, organismul care coordonează funcționarea sistemului este Comisia de asigurări agricole de stat (ENESA) din Ministerul Agriculturii, Alimentației și Mediului (MAGRAMA) ale cărui funcții includ, elaborarea Planului anual de asigurări agricole și trimiterea ulterioară spre aprobarea Guvernului, gestionarea subvențiilor pentru primele de asigurare și coordonarea cu guvernele regionale în această materie.

Una dintre caracteristicile sistemului spaniol de asigurări agricole este participarea administrațiilor publice la costul asigurării, adică contribuția statului se realizează prin intermediul unei subvenții directe către fermieri sau crescători de animale pentru a acoperi o parte din primă.

Este important să subliniem acest instrument care ilustrează gradul de colaborare între sectoarele public și privat în acest sistem, sub forma unor acorduri de reglementare a subvențiilor încheiate cu ENESA și guvernele regionale, astfel încât, în momentul când asigurarea este contractată, fermierul sau crescătorul de animale poate plăti doar costul net, adică costul final al asigurării minus subvențiile de stat și regionale aplicabile în fiecare caz.

Pentru ENESA, procentul subvenției care trebuie alocat fiecărui asigurat este calculat dintr-o subvenție de bază care variază în funcție de producția asigurată și de opțiunea de asigurare contractată. Această subvenție de bază crește ulterior în funcție de caracteristicile beneficiarului său (agricultura ca activitate principală, tânăr fermier, perioada de contractare anterioară, etc.).

Subvenția respectivă, care acoperă o parte din costul asigurării și care nu a fost asigurată de asigurat, este decontată ulterior cu AGROSEGURO în procedura prevăzută în acord. Din partea Ministerului Economiei și Competitivității, Direcția Generală Asigurări și Fonduri de Pensii (DGSFP) este organismul care supraveghează companiile de asigurări și de asemenea, aprobă componența tabelului de coasigurare, dând garanții că asigurătorii care îl realizează sunt solvabili.

De asemenea, participă la elaborarea standardelor de evaluare și propune Ministerului normele care reglementează mecanismul de reasigurare implementat de Consorcio de Compensación de Seguros (CCS). Aceasta din urmă este o instituție publică de afaceri care, pe lângă faptul că acționează ca reasigurator obligatoriu, controlează evaluările pierderilor declarate.

Rolul consorțiului ca reasigurator este deosebit de important. Datorită volatilității (variabilității) ridicate a riscurilor agricole și a rezultatelor asigurării, este o cerință esențială ca protecția oferită de reasigurare să fie permanentă și stabilă în timp, lucru care nu poate fi garantat pe plan internațional, de către piața de reasigurare.

În plus, consorțiul este membru, ca încă un coasigurator, al grupării companiilor de asigurări, permițându-i să participe direct la gestionarea asigurărilor agricole, deși nu se angajează în comercializarea polițelor.

A  – Administrațiile regionale

Comunitățile autonome colaborează prin intermediul consiliilor lor agricole cu Ministerul,  la elaborarea Planului anual de asigurări agricole, coordonând comisiile teritoriale de asigurări și, după cum sa explicat deja, acordând subvenții suplimentare.

B – Sectorul de producție

În ceea ce privește sectorul privat, sectorul agricol este reprezentat de organismele agricole profesionale și de cooperative, care aduc la cunoștința instituțiilor nevoile speciale de protecție în fiecare zonă de producție, colaborând la proiectarea și planificarea diverselor linii de asigurare (tipuri de riscuri asigurate pe diferite activității agricole) și efectuarea de acțiuni importante în promovare, acționând frecvent ca asigurați agricoli pentru membrii săi.

Aceste organizații agricole profesionale și-au concentrat activitatea în două direcții:

• În calitate de asigurați, în ceea ce privește politicile colective, pentru și în numele fermierilor și crescătorilor de animale.
• Ca membri cu drepturi depline ale comisiilor și grupurilor de lucru în care sunt dezbătute și concepute diferitele categorii și acop ale asigurărilor agricole.

C – Firme de asigurări

La rândul lor, asigurătorii privați, grupați într-un pool numit Agrupación de Entidades Aseguradoras de los Seguros Agrarios Combinados, SA (AGROSEGURO), subscriu asigurarea și își asumă riscul, cu aceeași participare procentuală în gruparea respectivă ca și riscurile pe care le acoperă. AGROSEGURO este o firmă de administrare a polițelor de asigurare și este deținută de firmele de asigurări care participă la acest tip de afacere, în anumite procente subscrise și care sunt egale cu procentul de subscriere a polițelor totale.

AGROSEGURO, în calitate de societate de administrare care acționează în numele asigurătorilor, are sarcina de a stabili termenii și tarifele pentru contractele de asigurare, gestionarea și contractarea polițelor de către companii, împreună cu subvențiile de la administrațiile publice în temeiul acordurilor asociate, care permit ca beneficiarii – fermierii și crescătorii de animale – să îndeplinească suma netă a subvențiilor de primă la contractarea asigurării. În cele din urmă, se angajează, de asemenea, gestionarea, prelucrarea, evaluarea și plata pierderilor declarate.

În ansamblu și de la început, sistemul se bazează pe următoarele principii de bază:

• Universalitatea în ceea ce privește tipurile de producție și riscurile asigurabile.
• Universalitatea în ceea ce privește accesul producătorilor la asigurări, cu condiția ca aceștia să îndeplinească condițiile pentru aceasta, care sunt practic reprezentate de natura profesională a activității lor și aplicarea condițiilor tehnice minime pentru tipul de activitate asigurată
• Participarea voluntară a fermierilor și crescătorilor de animale la asigurare.
• Este posibil ca daunele cauzate de riscuri asigurabile să nu facă obiectul unui ajutor extraordinar.
• Solidaritatea tuturor celor implicați în sistem și a societății în sine.
• Aplicarea tehnicilor de asigurare.
• Solvența financiară a sistemului datorită creării unui grup de asigurători care își asumă riscul într-un regim de coasigurare și administrat de Agroseguro și datorită reasigurării de către Consorțiul de Compensare a Asigurărilor (CCS).
• Revizuirea continuă și perfecționarea sistemului.

Participarea la acest sistem oferă avantaje semnificative atât pentru actorii din sectorul public, cât și pentru cei din sectorul privat:

1. Pentru sectorul agricol:

Elimină incertitudinea fermierilor și crescătorilor de animale, oferindu-le o acoperire financiară care garantează continuitatea operațiunilor lor prin compensarea pagubelor în caz de calamitate, astfel încât nu trebuie să depindă de niciun ajutor și/sau subvenții pe care le-ar putea acorda statul și care, în afară de incertitudine, sunt direct legate de apariția unor evenimente catastrofale mai mult sau mai puțin generalizate.

Acesta îi asigură că compensația va fi ajustată la pierderea suferită și la acoperirea contractată și că va ajunge în maximum 60 de zile de la recoltare sau la sfârșitul operațiunilor de constatare în cazul daunelor totale.

Asigură menținerea unui nivel de venit care, pe lângă garantarea continuării operațiunilor, stimulează producția celor mai potrivite culturi conform criteriilor politicii economice ale administrației și a pieței.

Consolidează solvabilitatea producătorilor în relațiile cu instituțiile financiare și persoanele private.

Îi încurajează pe fermieri să se asocieze și introduce criterii de afaceri în operațiunile lor.

În cele din urmă, garantează accesul universal la asigurări.

2. Pentru administrațiile publice:

Permite alocarea în avans a unor elemente bugetare, după caz, pentru a acoperi o parte din primele care trebuie plătite de sectorul agricol și pentru a acoperi riscurile prin reasigurare.

Aceasta oferă o alternativă, mult mai eficientă decât acordarea ajutorului în caz de dezastru.

Bazându-se pe criterii strict tehnice și obiective pentru evaluarea și cuantificarea pierderilor, face posibilă ajustarea despăgubirii primite la pierderea suferită, evitând situațiile nedrepte care ar putea apărea altfel, reducând în același timp costurile economice și politice, deoarece criteriile de acordare a despăgubirii sunt stabilite profesionist.

În cele din urmă, îmbunătățește solvabilitatea financiară a asiguraților înșiși, facilitând propria politică de credit a statului, folosind asigurarea ca garanție.

Pe scurt, având în vedere riscurile care afectează sectorul agriculturii și creșterii animalelor, asigurările sunt cea mai bună alternativă la o politică de ajutor în caz de dezastru, iar fermierii și crescătorii de animale sunt, prin urmare, extrem de conștienți de necesitatea acesteia, luând-o tot mai mult ca o taxă operațională fixă.

De când sistemul a fost inițiat în 1978, administrațiile publice, organizațiile agricole și companiile de asigurări au lucrat permanent pentru adaptarea sistemului la tendințele practicii agricole și zootehnice, încorporând an de an măsuri care îmbunătățesc condițiile de asigurare și oferă răspunsuri pozitive la are nevoie.

Tendințe în contractarea în sistemul de asigurări agricole

Sistemul a evoluat, încorporând producții și riscuri treptat. Încă de la înființare, toți participanții au lucrat pentru a aduce asigurările agricole tot mai aproape de nevoile reale de acoperire ale sectorului agricol.

Astfel, odată cu trecerea timpului, diferitele linii de asigurare au fost modificate constant, au fost create altele noi, iar sistemele de management au fost revizuite astfel încât se poate spune că, în acest moment, practic toată producția vegetală are acoperire a riscurilor prin polițe, precum și o mare parte din sectorul zootehnic.

Cu titlu de referință istorică, primul plan de asigurări agricole combinate a fost aprobat de Consiliul de Miniștri la 30 mai 1980 și a inclus următoarele linii:

• Asigurare de risc pentru cereale de iarnă în zonele uscate (un plan experimental pentru 10 departamente cu acoperire de risc de 50%), pentru îngheț, secetă, inundații și vânturi fierbinți și / sau de uragan din momentul în care tulpinile au început să se alungească la recolta din 1981.
• Asigurare pentru struguri de vin pentru toată Spania, cu acoperire teritorială de 100% pentru grindină.
• Asigurare pentru măr în toată Spania, cu acoperire teritorială de 100% pentru riscul de grindină.
• Asigurare pentru tutun la nivel național, cu acoperire teritorială de 100% împotriva grindinii.
• Asigurare combinată pentru citrice (portocală, mandarină, lămâie și grapefruit) pentru 15 provincii, oferind acoperire împotriva înghețului (acoperire 50%) și grindină (acoperire 100%).

Lărgirea progresivă a sistemului către noi activității de cultură și zootehnie a continuat neîntrerupt de atunci, astfel încât se poate spune acum că nu există un sector agricol sau zootehnic fără acoperirea principalelor riscuri care le afectează. De fapt, ca urmare a grupării în sectoare productive a celor peste 140 de linii de asigurare care alcătuiau sistemul în 2011, derivând din introducerea noului sistem de management numit „asigurare recentă”, acum asigurările agricole au 27 de linii agricole (pentru cultură mare și legumicultură), 15 pentru animale ( plus acoperire pentru îndepărtarea carcaselor de animale în cazul bolilor gen encefalopatia spongiformă), 4 pentru fermele piscicole și una pentru silvicultură, acoperind practic toată producția și riscurile care afectează exploatațiile agricole și zootehnice. Prin urmare:

Asigurarea agricolă are în vedere următoarele riscuri:

• Îngheţ.
• Incendiu
• Ploi torențiale și furtună.
• Grindină.
• Secetă.
• Uragan sau vânturile fierbinți.
• Alte adversități climatice (restul).

Riscurile pentru animale:

•  Accident.
• Boală sau epizootii.
• Secetă pe pășune sau bază furajeră.

La zona de creștere a animalelor, trebuie menționată apariția encefalopatiei spongiforme bovine (boala vacii nebune), care a modificat în mod deosebit condițiile de creștere a animalelor în general. În consecință, a fost creată o asigurare pentru îndepărtarea și distrugerea animalelor moarte în ferme, ducând în 2002 la o creștere majoră a primelor.

În sezonul 2003, contractarea a crescut în general pentru toate liniile, în special în asigurări precum randamentul la pomii fructiferi. Remarcabilă printre îmbunătățirile sistemului a fost extinderea acoperirii la aproape toate adversitățile climatice pentru citrice.

Următoarea modificare majoră a sistemului a fost introducerea sistemului de management cunoscut sub numele de „asigurare în creștere”, mai flexibil în contractare, oferind asiguratului un tratament mai personalizat și posibilitatea extinderii garanțiilor pe baza acoperirii pentru funcționare.

De asemenea, sistemul a făcut mult mai flexibilă dezvoltarea managementului intern al Agroseguro, facilitând modificările și adaptările pe măsură ce acestea au devenit necesare. Acest lucru a început să fie introdus la mijlocul anului 2011 și a fost finalizat pentru toate asigurările agricole în 2012. Noul mod de gestionare a asigurărilor, răspunzând nevoii sistemului de a-și menține capacitatea de a se adapta la volumul pe care l-a atins după 35 de ani, a introdus modificări semnificative .

În general, în colaborare cu producătorii, s-au stabilit următoarele obiective ale noului sistem de management:

• Pentru toate culturile, pentru a face posibilă protecția de bază împotriva tuturor riscurilor de dezastru care apar în operațiune, oferind posibilitatea de a alege niveluri mai mari de garanție prin selectarea diferitelor categorii de acoperire.
• Pentru a îmbunătăți, completa și clarifica informațiile furnizate de politicile agricole și pentru a oferi fermierului un tratament personalizat la contractare, introducând programe comparative.
• În plus, condițiile contractuale au fost simplificate și făcute mai consistente, cu un index și o structurare în capitole pentru a le face mai clare și mai ușor de înțeles.
• Pentru a reduce numărul de linii de asigurare, grupându-le pe toate din același sector într-o singură linie, incluzând toate producțiile de același tip, astfel încât modificările și îmbunătățirile asigurării să poată fi făcute mai rapid și mai eficient, fără a fi nevoie să se creeze noi linii.
• Pregătirea asigurării pentru noul cadru prevăzut în UE, care face posibilă dezvoltarea riscurilor de piață și, de asemenea, luând în considerare posibilitatea de a adapta calculul subvențiilor la orice modificare a dispozițiilor Uniunii Europene.

Cu această nouă schemă, un producător care dorește să se asigure nu se confruntă doar cu o mare varietate de acoperiri, ci și cu prețuri care sunt ușor de comparat.

Deși așa cum se arată mai sus, sistemul de asigurări agricole din Spania acoperă practic toate producțiile pentru generalitatea riscurilor care le afectează, gradul în care sunt implementate diferitele linii de asigurare și importanța lor relativă diferă semnificativ în funcție de producții.

Pe de altă parte, se dovedește, de asemenea, cel mai interesant să subliniem importanța relativă a fiecărui sector de producție care, în mod firesc, este în concordanță cu ponderea lor în agricultura spaniolă. Exprimată ca procent din totalul primelor, situația din sezonul 2014 a fost următoarea:

• Asigurarea pomilor fructiferi este în mod clar cea cu cea mai mare pondere în asigurările agricole, reprezentând mai mult de o cincime din sistemul în ansamblu și aproape 30% din totalul asigurărilor agricole.
• Primele cinci producții agricole depășesc 85% din greutatea tuturor liniilor non-animale.
• Dacă aceste cinci linii se adaugă la asigurarea pentru boala animalelor și pentru eliminarea carcasei, totalul atinge 90% din asigurările agricole.
• După volumul primelor, asigurarea pentru îndepărtarea și distrugerea animalelor moarte din operațiuni este a treia în asigurările agricole globale tendințe ale ratei pierderilor și rezultate în asigurările agricole

Autor: Dr. Ing. Ștefan Gheorghiță

(va urma)