Belgia confiscă 778 tone de produse fitosanitare neconforme
Aproximativ 778 de tone de produse fitosanitare neconforme sau suspecte din India și China au fost confiscate la Anvers de către Agenția Federală pentru Siguranța Lanțului Alimentar (FASFC).
Aceste pesticide au fost destinate producătorilor europeni de fructe și legume, potrivit unui comunicat de presă publicat marți (28 aprilie) de FASFC.
Această sechestrare majoră, efectuată în martie și aprilie, este rezultatul a trei percheziții care au făcut parte dintr-o anchetă desfășurată de echipa de mediu a poliției judiciare din Anvers și de parchetul public.
Bentazon și Captan
Loturile de produse neconforme și suspecte cu certificate de analiză, trasabilitate și origine nesigure includeau un erbicid pe bază de bentazon, utilizat pentru cultivarea cepei si a fasolii, precum și un fungicid pe bază de captan, utilizat pentru cultivarea merelor și perelor, a declarat purtătorul de cuvânt al FASFC, Stéphanie Maquoi.
Erbicidul a fost reautorizat în UE până la 31 mai 2025, iar fungicidul până la 31 iulie 2020.
Produsele pot fi introduse pe piață numai în anumite condiții, care includ depunerea de analize și certificate de conformitate.
Potrivit procurorului din Antwerp, aceste produse „ar putea reprezenta un risc pentru sănătatea umană”, în timp ce Maquoi a explicat că ar putea reprezenta „un pericol care îi privește pe profesioniști și nu pe consumator”.
„Am analizat riscurile. Știm că nu există niciun pericol pentru consumator ”, a adăugat Maquoi.
EURACTIV