Acces mai ușor la subvențiile APIA

Acces mai ușor la subvențiile APIA; fermierii vor depune mai puţine documente pentru plăţile directe. Vor depune doar cererea de plată; stiri agricole

Acces mai ușor la subvențiile APIA; fermierii vor depune mai puţine documente pentru plăţile directe

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către parlamentarul Daniel Constantin care prevede simplificarea procedurii prin care sunt accesate schemele de plăţi directe pentru fermieri.

”Procesul de debirocratizare a realizării plăților directe pentru fermieri a început astăzi cu un proiect de lege inițiat de mine și aprobat de Parlament! 860 de mii de fermieri sunt scutiți de documentele pe care trebuie să le obțină anual de la primărie (adeverință), de la Registrul Comerțului sau alte instituții publice. APIA va interoga bazele de date ale acestor instituții. Mă bucur că Parlamentul a înțeles, în sfârșit, impactul acestui proiect care aștepta în Parlament încă din mai 2019”, a anunțat Daniel Constantin.

Click pe imagine pentru a te inscrie!

„Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, fermierii nu vor mai fi puşi pe drumuri. Ştiu că, pentru mulţi, era un adevărat stres să solicite acte din diverse locuri pentru a completa dosarul. De acum, lucrurile se vor desfăşura ca în orice ţară civilizată, unde instituţiile comunică între ele pentru a rezolva problemele cetăţenilor. De asemenea, nu mai sunt la mâna primarilor care folosesc eliberarea acestor documente ca şantaj electoral”

Proiectul de lege propune modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2015, pentru a simplifica modul de accesare a schemelor de plăţi directe pentru fermieri, prin reducerea unor documente care dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate/condiţii specifice unor măsuri delegate de dezvoltare rurală pe care fermierii trebuie să le anexeze la cererea unică de plată şi care sunt emise de instituţii/organisme responsabile.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.6, art.8, art.20 şi art.33 din Legea nr.104/14 mai 2015 a fost depus de Daniel Constantin în aprilie 2019, iar la 21.10.2019 a fost adoptat de Senat, fiind trimis către Camera Deputaţilor. Peste un an a trebuit sa treaca pentru a fi adoptat si de Camera Deputaţilor…

Aceste documente vor fi solicitate instituţiilor/organismelor responsabile sau preluate direct de către APIA din sistemele informatice ale acestora, acolo unde sunt disponibile.

Astfel, fermierii vor depune la APIA doar cererea de plată şi, în cazul în care sunt necesare, documente care nu sunt emise de terţi.

Documente precum extrasul din Registrul Agricol, extrasul din Registrul Naţional al Exploataţiilor, extrasul din Registrul de Rasă sau extrasul ONRC, nu vor mai fi cerute fermierilor. 

„Fermierii – mai ales cei cu ferme mici sau medii, precum şi cei cu exploataţii agricole mixte – se vor putea concentra acum doar asupra producţiei agricole. În plus, este eliminat riscul depunerii unor documente neconforme, iar verificările efectuate de APIA vor fi mai exacte, eliminând mare parte din riscul corecţiilor financiare”, a subliniat Daniel Constantin.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

sursa: AGRO TV, AGERPRES

Related posts

Leave a Comment