Adrian Oros: Am cerut ca legea mirosurilor să fie întoarsă în Parlament!

Adrian Oros: Am cerut ca legea mirosurilor să fie întoarsă în Parlament! nu fost cerute avize de mediu pt construcțiile din afara orașelor; stiri agricole

Ministrul Adrian Oros a cerut ca “Legea mirosului” să fie întoarsă, după ce a fost adoptat de Parlament, însă nu și promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Click pe imagine pentru a te inscrie!

Desi are prevederi bune, legea lasă descoperit fermierul care deținea ferme în afara zonelor rezidențiale, iar autoritățile locale au permis construirea de imobile, fără avize de mediu.

”Cu siguranță că unele prevederi din această lege sunt bune și au fost necesare, dar sunt foarte multe prevederi care intersectează cu interesele fermierilor și încurcă foarte mult activitatea mai ales în zootehnie pentru că practic nu s-au făcut studii de impact în ceea ce înseamnă invadarea zonelor de protecție zootehnică de către zonele rezidențiale. Există riscuri mari de a fi închise unele ferme și unități de producție, doar pentru faptul că emană miros, dar asta este un lucru subiectiv, orice miros este normal în preajma fermelor de exploatare a animalelor sau a unităților producătoare respective. Aici trebuia în primul rând să se discute foarte serios cine suportă costurile relocării acelor ferme, pentru că știm cu toții, și discutăm despre acele situații specifice. În lege sunt și foarte multe lucruri bune, dar ca întotdeauna s-au strecurat și câteva lucruri pe care pe noi, cei din ministerul Agriculturii și pe fermieri, ne deranjează foarte mult. Asta am spus din primele zile în care a fost adoptată”, a precizat Adrian Oros.

Dacă ar fi fost cerute avize de mediu pentru construcțiile din afara orașelor și localităților, acestea nu ar fi putut fi emise legal. Cei care au de suferit sunt, însă fermierii, cărora nu li s-a propus din timp relocarea, iar care acum sunt la mâna primarilor.

”Au fost ferme din anii 1970-1980, care erau la distanțe foarte mari de localitățile respective. Aceste localități s-au extins fără ca adminstrațiile publice din acele localități să ceară avize de mediu. Nu le primeau! Intenționat nu au cerut avize de mediu, pentru că nu le primeau și au dat autorizație de construcție până în poarta fermei și acum vine și spune fermierului că trebuie să plece pentru că miroase. Dacă aceste lucruri se făceau cu bună credință, dacă se cereau avize de mediu, dacă administrația publică locală din acea localitate, lua o decizie să extindă zona urbanistică, putea să aibă o înțelegere amiabilă cu fermierul, să-l despăgubească, acel fermier se reloca și administrația publică respectivă putea să dezvolte proiecte fără nicio problemă, care să nu afecteze locuitorii. În opinia noastră și a fermierilor, legea, în această formă, va da ocazia multor primari, care nu au cerut avize de mediu când au emis autorizațiile de construcții, acum, practic, să-i execute pe fermierii respectivi, ceea ce nu este corect. De aceea am cerut ca legea să fie intoarsă. Am înțeles că și în Comisia de Agricultură sunt colegi din tot spectrul care doresc acest lucru, să corectăm această lege. Încă nu a fost promulgată de președinte, a fost adoptată doar de Parlament.”, a subliniat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Related posts

Leave a Comment