Adrian Pintea: „Pe plăţile directe aveam peste 3,8 miliarde de euro pentru fermierii români”

Adrian Pintea: "Pe plăţile directe, în perioada 2021-2022, aveam peste 3,8 miliarde de euro pentru fermierii români"; stiri agricole

Aflat într-o vizită de lucru la Botoşani, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a precizat că România va beneficia, în perioada 2021-2022, de un ajutor financiar european de peste 3,8 miliarde de euro pentru plata subvenţiilor în agricultură.

Banii vor ajunge la fermierii români pe schemele de plată deja existente, subvenţiile din fonduri europene urmând să fie acordate atât pentru terenuri, cât şi pentru animale.

„Pe cei doi ani de tranziţie, s-a aprobat de Comisia Europeană Regulamentul 2220 care prevede că, pentru anii 2021- 2022 România, pe plăţile directe, va avea peste 3,8 miliarde de euro pe care să îi acordă fermierilor români. Mai pe înţelesul tuturor, vor fi bani noi pe programe vechi. Programele care au fost în exerciţiul 2015- 2020 vor fi şi în aceşti doi ani de tranziţie”, a afirmat Adrian Pintea, citat de AGERPRES

Directorul APIA a precizat că, începând cu 1 martie 2021, va demara campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului 2021. Cererile vor putea fi depuse online până pe 15 mai. Despre campania 2021 vom reveni cu precizări.

Foto: Adrian PINTEA, împreună cu directorul general adjunct, domnul Bogdan DUMITRAȘCU – întâlnire de lucru cu directorii executivi ai centrelor județene APIA Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui; sursa foto: APIA

Related posts

Leave a Comment