AGROSTAR: Plata despăgubirilor pentru secetă începe pe 15 septembrie

Plata despăgubirilor pentru secetă începe pe 15 septembrie; Adrian Oros consultări cu reprezentanții Federației Agrostar; stiri agricole

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros și premierul Ludovic Orban au avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții Federației Agrostar cu privire la problemele cu care se confruntă sectorul agricol, în principal, din cauza secetei și a crizei sanitare.

Reprezentanții sectorului agricol au apreciat sprijinul guvernamental recent adoptat prin Ordonanța de Urgență 148/2020, prin care producătorii agricoli ale căror culturi au fost afectate de secetă vor beneficia de ajutor de stat în valoare totală de peste 1 miliard de lei.

Click pe imagine pentru a te inscrie!

Ministrul Adrian Oros i-a anunțat pe reprezentanții Federației Agrostar că plata acestui sprijin va începe în 15 septembrie. Totodată, ministrul a subliniat că, pe lângă această formă de sprijin punctuală, vor fi avute în vedere măsuri guvernamentale pe termen lung, precum alocarea de resurse pentru investiții în sistemul de irigații, atât din fonduri bugetare, cât și europene și continuarea Programului de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor.

De asemenea, discuțiile au vizat necesitatea aplicării unor programe care să încurajeze tinerii să lucreze în domeniul agricol. Un exemplu în acest sens este decizia aflată în analiza Guvernului, potrivit căreia tinerii fermieri vor putea concesiona până la 50 de hectare de teren agricol de la Agenția Domeniilor Statului.

În cadrul întâlnirii, au mai fost abordate aspecte legate de o mai bună organizare și asigurarea resurselor necesare structurilor instituționale publice cu atribuții în domeniul agricol, precum direcțiile agricole județene, APIA, AFIR etc.

sursa foto: MADR

Related posts

Leave a Comment