Banii europeni alocati pentru bursa de peste trebuie returnati!
Agenţia Naţională de Pescuit
şi Acvacultură (ANPA) va trebui să returneze Uniunii Europene o sumă de 14,9
milioane de lei, aferentă unui proiect cu finanţare europeană al cărui scop
era crearea unei burse de peşte la Tulcea, a declarat, joi, la Botoşani,
ministrul Agriculturii, Adrian Oros, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, Comisia Europeană a notificat Ministerul
Agriculturii cu privire la necesitatea restituirii fondurilor, ca urmare a
deficienţelor înregistrate în implementarea proiectului.
„La un moment dat, în 22 martie, au inaugurat bursa de
peşte. Practic, ce se dorea cu această bursă de peşte? Practic, să se liciteze
şi să comercializeze toată producţia piscicolă din Rezervaţia Biosferei Deltei
Dunării. Trebuiau să aibă un sediu, un punct de colectare la Chilia, mijloace
de transport şi un sistem informatic. La auditul care a fost făcut de Curtea de
Conturi, nu de către noi, s-au constat următoarele: singurele tranzacţii care
s-au făcut au fost două în ziua inaugurării. Totul a fost doar pentru acea zi a
inaugurării. Apoi, deficienţe grave: punctul de colectare nefuncţional, fără
apă, fără nimic, navele de transport nu erau înregistrate şi nu era obţinută
nicio autorizaţie esenţială. Alaltăieri (marţi – n.r.) a venit din partea
Comisiei, pentru că a fost pe bani europeni, că trebui să înapoiem 14,96
milioane de lei„, a afirmat Oros într-o conferinţă de presă susţinută
la Botoşani.
Ministrul Agriculturii a cerut Corpului de control pe care îl
coordonează să efectueze verificări cu privire la proiectul din Tulcea.
„Când auditul se va termina, pentru că am trimis şi noi
Corpul de control, (…) să vedem ce s-a întâmplat, cine este vinovat pentru
pierderea acestor sume şi pentru aceste investiţii făcute, în opinia noastră,
prost, să vedem cum putem salva ideea. Ideea este generoasă, de a avea o bursă
de peşte şi de a stimula producţia de peşte care este în România, pentru că noi
deocamdată cumpărăm de afară cam 85% din consumul de peşte„, a
adăugat Adrian Oros.
El a susţinut că în acest proiect era prevăzută şi achiziţia
unui elicopter pentru ANPA, însă procedura de licitaţia a fost sistată, se mai
precizeaza de catre AGERPRES.
