Legea pentru modificarea şi completarea Legii apiculturii nr. 383/2013, care prevede că producătorii, procesatorii şi comercianţii sunt obligaţi să afişeze vizibil pe etichetă ţara de origine pentru mierea de albine a fost promulgata. Potrivit legii, activitatea în apicultură poate fi practicată de orice persoană fizică sau juridică, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Statul român, prin ministerele de resort, sprijină activitatea de creştere a albinelor, a creşterii numărului şi producţiei familiilor de albine, a valorificării superioare a resurselor melifere, a produselor apicole, a conservării biodiversităţii şi păstrarea fondului genetic apicol autohton.…
Read MoreCategorie: Apicultura
Agrimanet – Cresterea si Ingrijirea Albinelor
Apicultorii solicită un sprijin financiar de 10 euro/familia de albine
Apicultorii români solicită autorităţilor acordarea unui sprijin financiar de 10 euro/familia de albine pentru compensarea pierderilor din sector, având în vedere că fenomenele meteo nefavorabile au compromis în acest an producţia de miere, iar cheltuielile pentru supravieţuirea şi păstrarea familiilor de albine sunt tot mai mari. „Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) a fost informată în ultimele zile de greutăţile deosebite pe care le întâmpină apicultorii din peste 30 judeţe ale ţării. Aceste greutăţi decurg dintr-un an apicol dezastruos, din care până la această dată nu s-a realizat nici…
Read MoreProgramul naţional apicol pentru perioada 2020 – 2022
MADR ne anunta ca s-a lansat in dezbatere Programului naţional apicol pentru perioada 2020 – 2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de e-mail: nicolae.cristea@madr.ro . Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de hotărâre la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului. Scopul…
Read MoreUE nu va reînnoi autorizația pentru ticloprid
UE nu va reînnoi autorizația pentru ticloprid Pe baza concluziei Autorității Europene de Siguranță Alimentară EFSA, Comisia Europeană a anunțat că nu va reînnoi autorizarea substanței „ucigașul de albine” de tip thiacloprid. Aceasta înseamnă că substanța poate fi utilizată în continuare până în aprilie 2020. Neonicotinoidul numit tiacloprid este considerat a fi un perturbator endocrin și este, prin urmare, dovedit a fi dăunător pentru echilibrul hormonal al oamenilor și animalelor. Din această cauză, autoritățile naționale ale statelor membre ale UE erau, prin urmare, deja obligate să asigure utilizarea produselor alternative,…
Read MoreSprijinul sectorului apicol în atenția Comisiei Europene
Sprijinul sectorului apicol în atenția Comisiei Europene Adrian OROS, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, susține propunerea Comisiei Europene exprimată în cadrul Reuniunii AGRIFISH de a crește sprijinul financiar alocat programului dedicat susținerii apiculturii, de la 40 la 60 de milioane de euro pe an, după anul 2022. Propunerea de a crește alocarea după 2022 vizează Programul Național Apicol, întrucât în ce privește alocarea totală pentru toate statele membre în perioada 2020 – 2022, aceasta este în valoare de 40 milioane de euro pe an, României revenindu-i suma de 31.492.100 euro…
Read More