DE LA PĂȘUNEA EVALUATĂ LA PĂȘUNEA PERFORMANTĂ
Episodul 5 — Momentul intrării poate schimba valoarea pășunii
Ai intrat vreodată pe o pășune și ai spus „Mai aștept câteva zile să crească iarba”?
Dar te-ai întrebat cât de mult câștigi prin această așteptare și cât pierzi din punct de vedere al calității furajului?
Pentru că nu întotdeauna mai multă iarbă înseamnă mai mult furaj valoros.
O plantă nu are aceeași valoare nutritivă pe tot parcursul dezvoltării. Pe măsură ce avansează în vegetație, se modifică raportul dintre frunză și tulpină, crește proporția de fibre structurale, iar digestibilitatea tinde să scadă.
Așadar, momentul intrării animalelor pe parcelă nu este o simplă decizie organizatorică.
Este o decizie care influențează cantitatea de furaj consumată, valoarea nutritivă a rației și performanța animalelor.
1. Nu urmărim doar câtă iarbă avem, ci și în ce stadiu se află
În fazele tinere de dezvoltare, plantele au în general:
- proporție mai mare de frunze;
- conținut mai ridicat de proteină brută;
- digestibilitate mai bună;
- concentrație mai redusă de fibre structurale.
Pe măsură ce înaintează în vegetație:
- crește proporția de tulpini;
- crește conținutul de NDF;
- digestibilitatea materiei organice scade;
- consumul voluntar poate fi limitat de viteza de digestie și de umplere a rumenului.
Nu înseamnă că trebuie să pășunăm plantele cât mai tinere posibil.
Și plantele au nevoie de timp pentru dezvoltarea aparatului foliar, refacerea rezervelor și menținerea capacității de regenerare.
Trebuie să găsim echilibrul dintre valoarea nutritivă a furajului, cantitatea disponibilă și capacitatea plantei de a suporta pășunatul.
2. Primul indicator: masa de furaj, exprimată în kg SU/ha
Aici începem să ieșim din zona estimărilor făcute doar cu ochiul.
Masa de substanță uscată (SU) ne arată câtă materie uscată vegetală avem pe un hectar.
De ce este importantă?
Pentru că masa verde poate induce în eroare.
Două pășuni pot părea la fel de bogate, dar pot avea conținuturi diferite de apă și, implicit, cantități diferite de substanță uscată.
Să luăm un exemplu simplificat.
Dacă recoltăm 0,5 kg de masă verde de pe o suprafață de 1 m² și aceasta are 20% substanță uscată, rezultatul este:
0,5 kg × 20% × 10.000 m² = 1.000 kg SU/ha.
Acesta este un mod practic de a transforma o măsurătoare în masă verde într-un indicator comparabil.
Pentru o evaluare corectă trebuie să recoltăm probe reprezentative, să determinăm substanța uscată și să evităm alegerea exclusivă a zonelor cele mai bogate.
Dar atenție!
Masa totală de SU/ha nu reprezintă automat cantitatea pe care o poate consuma vaca.
Trebuie să ținem cont de:
- furajul care trebuie lăsat pentru regenerare;
- părțile vegetale greu accesibile;
- refuzuri;
- pierderi prin călcare;
- selecția exercitată de animale.
Producția pășunii și furajul efectiv consumat sunt doi indicatori diferiți.
3. Al doilea indicator: densitatea covorului vegetal
O pășune poate avea plante înalte și totuși să fie rară.
Poate avea goluri, sol descoperit și o distribuție neuniformă a plantelor.
În schimb, o pășune cu plante mai scurte poate avea un covor vegetal dens și bine închegat.
De aceea, nu trebuie să confundăm înălțimea cu densitatea.
Când evaluez densitatea covorului vegetal, urmăresc:
- gradul de acoperire a solului;
- numărul și distribuția plantelor;
- prezența golurilor;
- densitatea fraților la graminee;
- proporția de sol descoperit;
- uniformitatea vegetației.
De ce contează?
Pentru că densitatea influențează modul în care animalul recoltează furajul.
O plantă înaltă, dar izolată, nu oferă neapărat aceeași cantitate de furaj la o mușcătură ca un covor vegetal dens și bine dezvoltat.
În plus, golurile din covorul vegetal reprezintă oportunități pentru instalarea speciilor nedorite.
Nu avem nevoie doar de plante înalte. Avem nevoie de un covor vegetal productiv, dens și bine structurat.
4. Al treilea indicator: reziduul de pășunat
Acesta este unul dintre indicatorii pe care aș vrea să-i urmăriți mai atent.
Reziduul reprezintă vegetația rămasă după ce animalele au părăsit parcela.
Mulți fermieri se concentrează asupra cantității de furaj consumate, dar uită să analizeze ce au lăsat în urmă.
Or, reziduul ne oferă informații importante despre intensitatea recoltării.
Dacă pășunăm prea sever:
- reducem suprafața foliară rămasă;
- afectăm capacitatea de fotosinteză;
- putem epuiza rezervele plantei;
- încetinim regenerarea;
- riscăm să favorizăm speciile mai rezistente la pășunat repetat.
Dacă lăsăm prea mult furaj:
- crește proporția de vegetație îmbătrânită;
- pot apărea refuzuri;
- scade eficiența utilizării parcelei;
- se poate modifica în timp compoziția covorului vegetal.
Reziduul trebuie interpretat în funcție de speciile existente, sezon, umiditate, intensitatea pășunatului și obiectivul urmărit.
Nu există o valoare universală care să se potrivească tuturor pășunilor.
5. Ce înseamnă toate aceste lucruri în practică?
Să presupunem că avem două parcele.
Parcela A:
- plante înalte;
- proporție mare de tulpini;
- vegetație neuniformă;
- multe zone refuzate.
Parcela B:
- plante într-un stadiu vegetativ mai tânăr;
- proporție bună de frunze;
- covor vegetal dens;
- ofertă de furaj accesibilă animalelor.
Care dintre ele oferă condiții mai bune pentru o recoltare eficientă?
Nu trebuie să alegem automat parcela cu masa vegetală cea mai mare.
Trebuie să analizăm cantitatea de SU disponibilă, calitatea furajului, accesibilitatea și posibilitatea animalului de a consuma suficient.
Aici intervine managementul.
Fermierul trebuie să decidă când intră, cât timp rămân animalele și când trebuie să iasă.
Iar deciziile trebuie adaptate la ceea ce se întâmplă efectiv în parcelă, nu doar la numărul de zile trecute de la ultima rotație.
6. Nu pășunăm după calendar. Pășunăm după starea plantei.
Aceasta este una dintre ideile fundamentale ale managementului pășunilor.
Primăvara, plantele pot crește foarte repede.
Vara, în condiții de secetă, aceeași perioadă de refacere poate fi insuficientă.
Toamna, temperaturile și durata zilei schimbă din nou ritmul de creștere.
Prin urmare, o rotație stabilită rigid, cu același număr de zile între două runde de pășunat, nu poate răspunde întotdeauna nevoilor plantei.
Trebuie să observăm și să măsurăm.
Masa de SU/ha ne spune cât furaj avem.
Densitatea ne ajută să înțelegem structura covorului vegetal.
Reziduul ne arată cât de intens am recoltat.
Împreună, acești indicatori ne ajută să luăm decizii mai bune.
Concluzia mea
O pășune performantă nu se gestionează după impresii.
Se observă, se evaluează și se măsoară.
Nu trebuie să devenim cu toții specialiști în laborator, dar trebuie să învățăm să citim ceea ce se întâmplă în pășune.
Să nu ne mai mulțumim cu afirmații precum „Avem multă iarbă”, „Mai așteptăm să crească”, „Mai lăsăm vacile câteva zile.”
Să începem să ne întrebăm:
- Câtă substanță uscată am?
- Ce calitate are furajul?
- Cât poate recolta vaca?
- Ce reziduu las în urmă?
- În cât timp se poate reface parcela?
Pentru că diferența dintre o pășune obișnuită și una performantă nu stă întotdeauna în cantitatea de iarbă produsă.
Stă în felul în care transformăm producția vegetală în furaj consumat și în performanță animală.
În episodul 6 „Ieșirea din parcelă este la fel de importantă ca intrarea” vom discuta despre reziduul de pășunat, suprafața foliară rămasă, punctele de creștere și efectele unei recoltări prea severe asupra regenerării plantelor.
Cosmin Daniel Ion
