Din toate părțile vin informații despre faptul că este rău în toate domeniile agriculturii. Acest lucru se datorează faptului că au crescut costurile producției agricole, că nu există rentabilitate în cultivarea legumelor, a fructelor, a cerealelor și a plantelor tehnice.
Merită agricultura dacă nu dă roade? Majoritatea fermierilor răspund la această întrebare cu un zâmbet ușor și, în cea mai mare parte, continuă să facă ceea ce fac.
Am scris de atâtea ori despre scumpirea îngrășămintelor. Ați simțit-o pe propriul buzunar! Trebuie conştientizat de fiecare producător agricol faptul că realizarea unor producţii profitabile trebuie făcută pe baza unor previziuni realiste, care să ţină cont de condiţiile pedoclimatice locale, de potenţialul productiv al culturilor şi nivelul tehnologic al fermei.
Înțelegând mai bine solul luăm decizii mai bune. Folosim tehnologii de ultimă oră pentru a utiliza mai eficient pământul, apa, combustibilul, îngrășămintele și pesticidele. Cu alte cuvinte vrem să folosiți mai puțin pentru a produce mai mult! Economiile medii sunt de obicei între 15% și 20%. Corelate cu un istoric, cu practici de gestionare a randamentului, costurile pot fi reduce cu până la 30%.
Pentru Centrul de Inovare Agricolă AGRIMANET este important fiecare fermier, indiferent de mărimea suprafeţei pentru care o lucrează! Știm că pentru mulți fermieri mici și mijlocii costul cu un inginer agronom este mare; știm că de multe ori și în fermele mari inginerul agronom e mai mult manager decât specialist. Din nevoia de specialiști dedicați câmpului s-a născut echipa noastră de agronomi!
26 de lucruri pe care le facem pentru fermieri
Echipa noastră de agronomi este dedicată furnizării de servicii profesionale și în timp util, unicul scop fiind de a vă îmbunătăți performanțele. Ce facem?
- recomandări privind tehnologia de cultură
- realizarea unui plan de rotație a culturilor
- evaluarea soiurilor/hibrizilor potriviți condițiilor dvs locale
- stabilirea momentului optim de semănat
- stabilirea densității de semănat
- cercetarea generala a culturilor
- evoluția culturilor pe parcursul întregului an agricol, evidențiind la nivel de parcelă schimbările produse în dezvoltarea plantelor folosind imagini satelitare;
- observații fenologice
- determinări biometrice
- monitorizarea dăunătorilor
- monitorizarea bolilor
- evaluări ale eficacității și toleranței inputurilor agricole; eficacitatea și/sau toleranța culturilor la erbicide, insecticide, fungicide, agenți tensioactivi
- monitorizarea deficientelor nutriționale
- recomandări privind pesticidele utilizate
- Număr de vizite în ferma dvs pe an: 30 – 40.
Fiecare inginer agronom al echipei noastre este dotat cu senzorul “Portable Independent Soil Tester” care ne oferă informații despre ceea ce se întâmplă sub picioarele noastre.
Date puse la dispoziție de către inginerul agronom pe baza senzorilor:
- evaluarea riscului de carență, interpretarea rezultatelor, recomandări de fertilizare;
- hărți N, P, K; pH, Ec și umiditate;
- hărți fertilitate sol (împărțim câmpul în zone de fertilitate/gestionare. În general, trei până la șase subdiviziuni ar trebui să fie adecvate. Subdiviziunea excesivă poate crea zone mici care nu sunt chiar gestionabile);
- hărți de aplicare variabilă a îngrășămintelor;
- harta stresului hidric;
- irigare cu rata variabilă;
- observații fenologice;
- evoluția culturilor pe parcursul întregului an agricol, evidențiind la nivel de parcelă schimbările produse în dezvoltarea plantelor folosind imagini satelitare;
- studiu agrochimic.
Centrul de Inovare Agricolă Agrimanet lucrează la o tehnologie de ultimă generație care permite fermierilor din țară să reducă costurile de producție prin utilizarea unor instrumente precise. Agro-diagnosticul realizat cu “Portable Independent Soil Tester” ne-a oferit o înțelegere a îngrășămintelor care sunt necesare și în ce cantitate, ce hibrizi sunt optimi, care sunt caracteristicile solului care trebuie luate în considerare atunci când se alege un sistem de protecție a plantelor.
“Portable Independent Soil Tester” este cel mai recent senzor agricol portabil dezvoltat pe piața senzorilor agricoli oferind date în timp real despre ph-ul solului, conținutul de NPK, despre EC, umiditatea și temperatura solului. Fiecare probă este localizată prin GPS.
Ce mai putem face?
- analiza productivității in funcție de rezultatul factorilor agrotehnici: a) precizarea capacităţii de producţie a terenului; b) stabilirea cauzelor care limitează capacitatea de producţie şi evidenţierea lor în vederea diminuării sau înlăturării efectelor negative care limitează recoltele;
- hărți productivitate (este necesar instalarea unui sistem de monitorizare a producţiei pe combină).
Pentru detalii suplimentare luați legătura cu un reprezentant al nostru: Centrul de Inovare Agricolă AGRIMANET, București, sector 2, Calea Moșilor nr. 158, sc. B, et. 2, agrimanet@agrimanet.ro, agrocoophub@gmail.com, 0790 218 611