Chesnoiu despre Oros: „Ați dormit 17 luni de zile la post!”

Reacţia PSD după ce Chesnoiu a intrat în vizorul DNA. PSD va vota pentru ridicarea imunităţii, în Parlament. Stiri agricole

Sunteți un veritabil mitoman!

„Domnilor guvernanți, țara are nevoie de hrană, iar fermierii au nevoie de susținere în momente de criză. Și fermierii sunt tot privați și tot plătitori de taxe la bugetul de stat, buget pe care l-ați măcelărit doar pentru interesele dumneavoastră de grup. Fermierii își strigă disperarea în stradă. Sunt executați de bănci și de furnizorii de inputuri.

S-a ajuns aici pentru că, așa cum ne arată realitatea momentului, ministrul Adrian Oros nu are experiența și priceperea necesare pentru a gestiona multiplele probleme ale agriculturii românești. A recunoscut-o chiar dumnealui, încă de la începutul mandatului, atunci când ne-a anunțat cu stupoare că dânsul învață problemele agriculturii la minister. Iată că, după 17 luni de guvernare, nu ați învățat nimic, domnule Oros.

Agricultura românească condusă de dumneavoastră traversează cea mai neagră perioadă, iar acest lucru nu a fost cauzat numai de pandemie sau secetă, ci mai ales de incompetența, amatorismul și mitomania de care dați dovadă. Cu alte cuvinte, este prea mare pălăria Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru capul dumneavoastră, domnule Adrian Oros. Și nu o spunem noi, ci o spun în cor fermierii români.

Da, exact, cei despre care spuneați în 23 decembrie 2020, la audierile pentru învestirea în funcția de ministru, că doar fermierii pot judeca activitatea dumneavoastră în funcția de ministrul al Agriculturii.

Sau nu contează pentru dumneavoastră aceste lucruri și îi catalogați din nou, peiorativ, pe fermierii care își cer drepturile în stradă drept colindători? Sunteți un veritabil mitoman!

(…) Ați dormit 17 luni de zile la post! Așa cum ne-am obișnuit deja, domnule Oros, veți minți din nou în fața națiunii. Halal ministru, jalnic demnitar.”, a afirmat Chesnoiu, potrivit textului moțiunii.

Related posts

Leave a Comment