Ciobanii au cerut 10 euro/cap de animal; MADR le mai da 2 lei

S-a aprobat valoarea subvenției pe cap de ovină/caprină. Cuantumul estimat este de 16,55 euro cap ovină/caprină. Stiri agricole

Proiectul de act normativ care prevedea un ajutor de criză de 5 lei/cap de animal pentru acei oieri care au fost afectați de pandemia de coronavirus a fost retras de oficialii MADR. Ca raspuns la plângerile oierilor, care considerau subvenția mult prea mică, secretarul de stat George Scarlat a avut o întâlnire cu reprezentanții sectorului ovin în care le-a promis o majorare a acestei subvenții.

George Scarlat le-a promis oierilor că valoarea cuantumului pe cap de animal va crește cu 2 lei. Crescatorii de ovine au insistat ca suma acordată să fie de 10 euro pe cap de animal. Insa secretarul de stat George Scarlat le-a spus fermierilor că o astfel de subvenție nu este posibilă, dand vina pe sectorul “vegetal”, sustinand ca o mare parte din fondurile ministerului au fost ”înghițite” de despăgubirile pentru secetă care vor fi acordate fermierilor din sectorul vegetal.

În documentul publicat de MADR, cuantumul ajutorului de stat era de 5 lei/cap de ovină, iar plafonul maxim al schemei ajungea la 45 milioane de lei. De asemenea, proiectul retras de MADR mai preciza că ajutorul de stat se acordă pentru un efectiv cuprins între 25/50 și 1000 de capete de femele ovine/caprine, inclusiv, pe beneficiar, cu vârsta de 1 an la data de 31 martie a anului 2020.

Related posts

Leave a Comment