Conferință de presă Adrian Oros – despre ecoscheme, plafonare si tineri fermieri

Conferință de presă Adrian Oros - despre ecoscheme, plafonare si tineri fermieri. Conteaza aspectului economic și al sustenabilității fermierilor europeni;

Conferință de presă Adrian Oros

„Trialogul de săptămâna trecută, de la Bruxelles, a fost suspendat după două zile și două nopți în care nu am reușit să ajungem la un consens, Consiliul AgriFish – miniștrii Agriculturii – și Parlamentul European pentru ca cerințele suplimentare care au fost în timpul negocierilor, din partea Parlamentului European, n-au putut fi acceptate și au fost respinse de către miniștrii Agriculturii.

Am spus atunci că noi va trebui să ne întoarcem în țară, să le explicăm fermierilor care sunt condițiile, cum va arăta PAC (n.r. – Politica Agricolă Comună) si ca aceștia au nevoie de certitudini și au nevoie de resurse just alocate, iar acel concept de sustenabilitate a agriculturii trebuie să aibă trei componente.

Este foarte importantă componenta ecologică, este foarte importantă, de asemenea, și componenta socială, dar nu trebuie să uităm de componenta economică. Pentru că cu toții ne dorim o hrană sănătoasă și suficientă și la prețuri accesibile, dar în același timp nu vrem să falimentăm fermierii europeni.

Sigur că, aici, cei din Parlamentul European au forțat, să zic așa, procentele dedicate măsurilor de climă și mediu. Dacă, inițial, noi ajunsesem la un consens ca pentru pentru Pilonul I – ecoschemele – să aibă pondere de 20%, în timpul negocierilor nici măcar la 25% cât am propus noi și am acceptat – miniștrii Agriculturii, 25% – cu acei doi ani de învățare și cu flexibilitatea ca banii rămași să poată fi dirijați spre alte forme de ajutor, să-i putem transfera în Pilonul II, nu s-a putut accepta acest lucru, dar nici noi n-am acceptat contrariul”.

Despre plafonare

“Discutăm despre o plafonare. Noi am cerut o plafonare voluntară și o plată redistributivă. În privința plafonării voluntare, se insistă de către Parlamentul European ca investițiile să aibă o plafonare de un milion de euro, iar plățile directe 500.000 de euro, ceea ce miniștrii agriculturii nu au acceptat.

De asemenea, am discutat despre menținerea Ajutorului Național Tranzitoriu și despre schimbarea datei de referință. Dacă vă amintiți, la Luxemburg s-a obținut schimbarea datei de referință din 2013 în 2018, dar noi dorim ca data de referință să se bazeze pe datele din fiecare an în care noi facem această plată ANT, mai ales că banii sunt din bugetul național”, a precizat ministrul Agriculturii.

“Nu am acceptat ca tânărul fermier – vârsta maximă a tânărului fermier – să coboare la 35 de ani. Dorim s-o păstrăm la 40 de ani”.

În concluzie, “nu putem accepta o pondere atât de mare a măsurilor de climă și mediu – peste 65%, în detrimentul aspectului economic și al sustenabilității fermierilor europeni”, a incheiat subiectul Adrian Oros.

Related posts

Leave a Comment