“Crescătorii… abia se mai descurcă. Nu știu unde să-și mai vândă laptele.”
Povestea oamenilor si laptelui a început acum peste 8.000 de ani. Pe atunci, primii fermieri au descoperit ca si ei pot bea laptele cu care vacile hranesc viteii, pentru a supravietui în vremurile grele.
In ultimele decenii relatia dintre oameni, animale si lapte s-a schimbat radical. Numai în Europa, piata valorează 100 de miliarde de euro si produce aproape 200.000.000 tone de lapte vândute anual de corporatii multinationale. Laptele a devenit o marfă foarte căutată si concurenta e acerbă.
“Ca să ne câștigăm pâinea, trebuie să producem lapte cât mai ieftin si de cea mai bună calitate. Se pune multă presiune pe preț. Trebuie să producem o cantitate mai mare, la calitate bună, pentru a obține prețul ideal. La asta se rezumă totul.”, ne spune Peter Moritzen care nu se considera fermier, ci administrator a 750 de vaci de lapte si a celor 12 angajati ai sai. Livrările se fac către cooperativa de lactate Arla. Fabricile de lactate sunt interfețele majore dintre producători și consumatori si sunt cei mai puternici jucători de pe piața laptelui. “Prețul de bază pe care-l primim e 27 de cenți. Pentru a acoperi costurile producției de lapte, avem nevoie de cel puțin 40 de cenți. Asta mă supără, îmi dă de bănuit că sistemul nu funcționează bine. E ca teoria lui Darwin. Dacă nu te adaptezi, mori.”
Tradițional, fabricile de lapte au fost organizate ca cooperative, dar n-a mai rămas mult din intențiile sociale inițiale
Arla s-a dezvoltat rapid în ultimul deceniu. A preluat nenumărate firme concurente, plasându-se în topul cinci Mondial al celor mai mari companii de lactate.
în Danemarca, în 1987, existau 37.000 de fermieri care produceau 5,5 miliarde de litri de lapte. Azi avem doar 3.500 de fermieri care produc circa aceeași cantitate. Așadar, s-a produs o dezvoltare structurală uriașă. Piața a trecut prin globalizare, iar prețurile produselor au o corelație strânsă.
Reprezentantul ARLA afirma: “Suntem o firmă producătoare de bunuri de larg consum, una alimentară, de lactate, și trebuie să avem posibilitatea de a ne extinde cât mai mult în afara țării, în căutare de clienți.”
Un alt jucător global din sectorul laptelui e FrieslandCampina, înființată în Olanda. “Trebuie să evoluăm, să creștem. Dacă ne oprim din dezvoltare, vom avea o mare problemă.”
Familia Geiger trăiește în sudul Germaniei.
Patru generații sub un singur acoperiș. Ca cei mai mulți fermieri europeni, afacerea lor e una de familie. Au 250 de vaci, dar sunt forțați să facă tot mai multe economii. Familia Geiger are un singur angajat, dar au cea mai modernă tehnologie. “Ești obligat să livrezi tot laptele unui producător. Abia ulterior afli cât vei fi plătit. Dacă prețul laptelui scade, ghinion. Nu ai niciun cuvânt de spus. Telul meu e să realizez mult cu puțin, însă sistemul ne tot pune piedici. Nu mai e… Poate că sunt idealist, nu știu… vrând să realizez mult cu puțin. În ziua de azi, trebuie să produci tot mai mult. Ai consultanți care-ți spun ce nutreț să folosești. Trebuie să atingem mereu producție maximă, să ne dezvoltăm continuu. Fiind o afacere de familie, nu mai putem evolua și câștigăm tot mai puțin. Lucrăm numai pentru companiile mari, pentru industria alimentară. Si suntem dați la o parte.”
Chiar nu există alternativă la dezvoltare și globalizare continua?
În Tirolul de Sud l-am întâlnit pe Alexander Agethle, care are o mică fermă ecologică de lactate.
Crescute in system ecologic, vacile sale au ocazia să îmbătrânească. Nu sunt nevoite să producă așa mult lapte și nu ajung la extenuare. “Meseria de fermier e foarte variată. Asta m-a atras la ea. Nu e o simplă slujbă, e un stil de viață. Cel puțin, așa o văd eu. Stiam de la bun început că voi alege varianta ecologică. Pentru mine, este cea mai economică alegere. A fost o decizie pur economică. Mi-am dat seama rapid că nu va ajunge o companie mare. Am decis să ne procesăm singuri laptele. Mi-am dat seama de la început că trebuie să punem accent pe calitate. Am ales să facem brânză din lapte crud, cu propriile rețete, ca să avem parte de o calitate excelentă. Suntem norocoși că avem mulți membri talentați ai familiei pe partea de comunicare, de organizare și de producție. Suntem foarte norocoși. Desigur, comerțul direct de la fermier are unele limite, fiindcă nu poate veni toată lumea aici. Însă, în prezent, există multe opțiuni de distribuție. Însă menționez că nu mă interesează să-mi vând brânzeturile mai departe de 200 km.”
Veriga centrală, dar și cea mai fragile din lanțul de producție intensive sunt vacile. Sunt permanent optimizate prin selecție genetică. Ei obțin vaci din rasa Holstein, dar ele nu mai au prea multe în comun cu cele pe care le duceam eu la păscut. Aceste animale sunt mult mai productive.
“Dacă nu mai poate rămâne gestantă, trebuie înlăturată, din păcate. Fără lapte, n-au dreptul la viață. Vacile ar putea trăi lejer până la 20 de ani, dar durata medie de viață a unui animal care produce mult e de nici cinci ani. Taurasii ii vând fermelor de îngrășare. Valorează cam 70 de euro de cap. Nu e profitabil, dar îi avem și trebuie să-i dăm. Nu putem să-i omorâm și gata”, ne spune fermierul neamt Geiger.
“Animalele noastre sunt simple numere. Am ales să le încrucișăm acum patru-cinci ani, ca să obținem un animal care poate fi muls mai mult timp. E costisitor să crești o vacă. Timp de câțiva ani, cât crește, doar ocupă spațiu. E o cheltuială și atât. Dacă am putea să le mulgem preț de cinci ani, nu doar trei, nu am avea nevoie de altele. Am avea un surplus de viței, pe care i-am putea vinde, deși nu ar valora mult. Sunt dispensabili. Fiind așa de ieftini, nici nu ne acoperim cheltuielile de a-i ține în viață 14 zile. Așa că îi sacrificăm. Suntem nevoiți. Avem o afacere, nu o asociație caritabilă. Crescătorii nu pot încă să excludă complet nașterea masculilor, dar vor reuși”, este modul de lucru al fermierului danez Peter Moritzen.
Creșterea vacilor cu producții mari are însă și alte probleme. Având o fermă cu 700 de vaci, se produce mult bălegar.
Peter Moritzen: “La un litru de lapte, avem trei de bălegar. Producem cam 20.000-24.000 de litri de lapte. Faceți voi calculul. Avem cam 70 de tone pe zi.”
Profesorul Johannes Isselstein examinează sistematic problema bălegarului, ce intră și ce iese dintr-o vacă. “Vitele se pot hrăni exclusiv cu iarbă. Vacile sunt animale extraordinare. Ele transformă materia brută, iarba, care nu conține substanțe nutritive pentru om, în ceva net superior: proteină din lapte. Creșterea producției de lapte a dus și la creșterea necesității ca vitele să fie mai performante, iar acest lucru nu se putea realiza cu furaje naturale. În condițiile în care se desfășoară producția noastră, circa o treime din hrana vitelor e compusă din iarbă, iar două treimi din hrana destinată producției de lapte e produsă pe câmp. În mare parte, soia. Fermierii de aici cumpără protein de peste hotare și proteina e compusă în mare parte din azot. Importăm cantități mari de azot care nu se întoarce apoi în țările de proveniență, ci ajunge pe câmpurile noastre. Câmpurile noastre trebuie să facă față cantității uriașe de azot.”
În Olanda, solul e atât de încărcat, că UE a amenințat că va interzice toată producția de lapte.
Sistemul pune presiune pe producători, distruge mediul și încurajează selecția genetică la cote absurde. Si totuși, anual se produce tot mai mult lapte.
La ferma lui Alexander, renunțarea la producerea convențională a laptelui n-a fost total lipsită de dispute, inclusive cu tatal sau, de la care a preluat ferma de vaci. Insa acesta considera ca mărirea producției prin folosirea de tehnici simple pentru a vinde mai mult si a crește profitul este o idee speculativă. “Cred că avem viziuni complet diferite în ce privește profitul. Una presupune cantități mari de lapte, încasări mari, costuri mari. Iar a mea… constă în cantități mici de lapte, încasări mici, costuri mici. Cercetările au demonstrate că cele mai intensive sau extensive modele de ferme au cea mai mare rată de succes economic. Deci amândoi avem dreptate, dar, pentru mine, impactul ecologic e important și nu includem cheltuielile ecologice în calcule, deci am dreptate. În primul rând, trebuie să fie autentic, vaca să se hrănească cu ce găsește. Produc jumătate din cantitatea de lapte pe care obișnuiam s-o producem. Dar e lapte de calitate.” Nici cu bălegarul Alexander n-are probleme. Transformă bălegarul vacilor lui în îngrășământ de înaltă calitate.
Marii procesatori din industrie contribuie cu strategii persuasive inovatoare despre cât de sănătoase și benefice sunt produsele lactate. Provocarea majoră a viitorului va fi să fie pe piata suficiente produse lactate pentru a hrăni întreaga omenire. În Europa și-n multe țări precum Olanda se recomandă trei porții de lactate pe zi. “Gândiți-vă câți oameni vor exista în lume în 2050 și, dacă toți ar consuma două porții de lactate, ar trebui să dublăm producția de azi. De fapt, noi nu vindem… Populația este în creștere și trebuie să fim capabili s-o hrănim. Se spune că hrana e un drept al omului. Laptele de vacă este sursa pe care ne bazăm, dar l-am modificat, adică am înlăturat niște ingredient și am adăugat altele…”, afirma un representant al unei multinationale.
Beneficiile lactatelor asupra sănătății e argumentul forte al industriei. În Europa, consumul de lapte a crescut abia din anii ’50 și ’60. Ni s-a spus din fragedă pruncie că e un elixir al vieții. Celor din China, de exemplu, li se spune ca daca consuma maim ult lapte din frageda copilarie, vor creste mai inalti, celor din Senegal ca vor devein mai puternici. Marketing… Industria trebuie să înțeleagă că trebuie să prezentăm produse care să fie într-adevăr naturale și sănătoase.
Centrul dezvoltării producției laptelui este la Bruxelles.
Frumoasa sumă de 45 miliarde de euro, cea mai mare din bugetul UE, se cheltuiește anual pe agricultură. “Nu vă imaginați că deciziile Parlamentului European încurajează fermierii sau fermele mici. Deciziile susțin interesele industriei”, afirma Martin Häusling parlamentar și fermier de lactate organice. “Laptele este o materie primă ieftină, inclusă în multe produse. Cu toții vor lapte ieftin. ªi vor ca întotdeauna să existe un surplus. Nimeni din sectorul alimentar nu vrea cantități mici, care abia să facă față cererii europene. Vor să fim mereu peste limita superioară. Trebuie să existe un surplus pentru a le forța mâna producătorilor. Astfel, îi pot amenința că, dacă nu scad prețul, o va face altcineva din UE. Deci legile nu-i susțin pe cei 13 milioane de fermieri care primesc subvenții de la UE. Legile susțin marii producători, fabricile de lactate. Ei câștigă de pe urma noastră și exportă cantități uriașe de lapte în toată lumea, la prețuri mici.”
Copa-Cogeca e un foarte puternic grup de lobby din Bruxelles. Timp de decenii, organizația și-a promovat aici cu succes interesele. Unul dintre reprezentantii sai afirma: “Producția agroalimentară e cea mai profitabilă afacere. Nu pot spune că e un stil de viață, dacă a fost vreodată așa ceva. E o manieră de a-ți câștiga traiul. Mai ales pentru tinerii fermieri și familiile lor, care intră pe piață, trebuie să fie o manieră competitivă de a-și câștiga traiul. Dacă acest lucru nu poate fi menținut, agricultura nu mai are viitor.”
Despre cât de strânse sunt legăturile dintre Copa și industrie ne lămureste Nina Holland de la Corporate Europe Observatory. Există circa 20.000-30.000 de lobbyiști în Bruxelles și majoritatea lucrează în domeniu. Putem presupune că lobby-ul alimentar e foarte vast. De exemplu, Food Drink Europe e un grup de lobbyiști care include toate corporațiile mari, inclusiv Nestlé, Danone etc. Evident că ei susțin deregularizarea în general. Au organizat un eveniment alături de Copa Cocega, lobby-ul fermierilor, ca să susțină cât de mult va beneficia Europa alături de industria alimentară și fermierii de la TTIP. Desigur, a fost cam ciudat faptul că fermierii s-au întâlnit cu corporațiile. Se potrivește filosofiei cooperativei Copa Cocega, care luptă pentru cei 10% așa-ziși fermieri care vor fi cei mai modernizați și industrializați, care pot fi competitivi pe piața mondială și care nu luptă pentru drepturile fermierilor.”
“Cifra de afaceri a industriei agroalimentare,mai ales de la industrie la comerț, se apropie de 1,4-1,5 trilioane de euro. Este o cifră impresionantă. E cel mai mare sector economic în prezent. Este mai mare decât cel auto, decât industria chimică. Noi producem mai mult pe hectar, producem mai mult pe animal. E important să menținem această tendință a productivității. Dar de ce trebuie menținută o tendință, când piața europeană e saturată de mult? Să ne amintim de anul 2000. Nu numai că piața agroalimentară era deregularizată, la fel erau și cele financiare. Teoria era următoarea: orice nu e reglementat de stat va fi reglementat de piața liberă și va fi mai bine. Astfel că politica agroalimentară europeană, care era regularizată, s-a deschis pieței libere. Fermierii au primit plăți directe, însă li s-a spus să producă ce vor, fiindcă cererea va exista. Iar piețele mari, în dezvoltare, precum China, Africa, Orientul Mijlociu, poate și America de Sud, sunt piețele pe care le vizăm. Ideea generală era să asigurăm hrană lumii întregi. Deci nu mai e vorba de a asigura hrana Europei, ceea ce era obiectivul declarant al politicii agricole europene. Acum, fermierii europeni trebuie să producă pentru exportul mondial și, în același timp, să faciliteze dezvoltarea corporațiilor. Am ajuns în situația în care creșterea clară a consumului de lactate pe cap de locuitor e mare în afara Europei.”
“Toate companiile încearcă diverse strategii pentru a se extinde. Dar cum faci o populație să îmbrățișeze un produs total nefamiliar? Această lovitură de marketing se poate admira cel mai bine în China. Ce le spunem este că, dacă bei lapte, primești substanțe nutritive și crești mai înalt și puternic. Populația asiatică vrea mai multă forță, rezistență, familii puternice. Vor să fie și înalți, fiindcă sunt de părere că înălțimea îți dictează succesul în viață, chiar și sănătatea. Am observat că bebelușii hrăniți cu lapte vor continua să-l consume și, dacă ei beau lapte, o va face și familia acestora. Astfel, oamenii încep să includă laptele în alimentație. Laptele a devenit peste noapte un produs occidental la modă. China bea lapte. Acest anunț a fost practic unda verde a liberalizării pieței europene a laptelui și a cursei pentru dominarea pieței chineze.”
În Europa, fermierii au nevoie de susținerea fabricilor, dar ele investesc în China, punând presiune pe fermierii europeni.
Geiger, fermierul din sudul Germaniei: “Tot citeam în ziarele săptămânale că trebuie să ne pregătim. Asta scria mereu. Asociația fermierilor ne spunea mereu să fim competitivi. Fermele germane rămân competitive. Nu ne temem de concurență. Asociațiile ne tot spuneau că China va consuma tot laptele, iar fabricile de lactate spuneau că-l pot vinde la preț bun. Dar nu a fost așa.”
Nu lăsați fermele să moară! Reduceți cantitatea!
Din 2008, mulți fermieri protestează cu regularitate împotriva scăderii prețurilor, în speranța influențării deciziilor luate la Bruxelles. Asociațiile oficiale ale fermierilor apar rareori la demonstrații.
Fără fermieri, nu există viitor
“Cu toții aveam aceleași gânduri. Atunci mi-am dat seama că suntem batjocoriți. Am organizat o grevă și am încercat să schimbăm ceva, ca să revenim pe calea cea bună, dar asociația fermierilor ne-a pus toate piedicile posibile. Producem surplus de lapte de decenii bune. Se putea regulariza. Dar nu asta intenționau. Totul trebuia să fie ieftin mereu. Surplusul ne-a îngropat. După grevă, am realizat că era intenționat. La cum merg lucrurile, așa plănuiseră. Prețul laptelui nu trebuie să crească. Laptele, ca materie primă, trebuie să fie ieftin pentru fabrici. ªi pentru consum.”
Trebuie să poți vinde laptele și produsele, iar asta animă concurența și scade prețurile. Dar ce e de făcut cu toate aceste bunuri? E nevoie de piețe noi, așa că UE semnează acorduri comerciale de liber schimb.
Acum, în situația actuală, industria laptelui din Europa e complet dependentă de plăți directe. Niciun fermier nu poate supraviețui dacă nu primește plățile anuale de la UE pe 31 decembrie. E aproape tot venitul lor. Peter Moritzen: “Subvențiile de la UE sunt importante. Depindem de ele. N-am rezista fără. Dacă tragi linie, an după an, trebuie să existe. Altfel, n-am mai avea nimic. Nu poți câștiga bani din producția de lapte fără subvențiile de la UE. E imposibil. Fara subvenții consumatorul ar plăti în plus pe lapte. Asta ar înlocui subvențiile de la UE. Consumatorul ar plăti cel putin 1,11 euro în plus. Nu pare a fi mare lucru, dar e vorba de miliarde. Si consumatorul ar face economii. N-ar mai plăti atâtea taxe la UE.“
E un cerc vicios conceput de băieții deștepți, la costum.
Dacă UE ar decide mâine să nu mai plătească cele 45 de miliarde de euro, agricultura și strategia de export nu ar mai putea funcționa. Așa că plătitorul de taxe susține strategia de export, a prețurilor mici, și tot acestuia i se spune că va fi răsplătit cu produse accesibile. Dar produsele nu sunt destinate pieței europene, ci afectează fermierii.
Cele mai bune garanții pentru asigurarea globală extensivă a hranei sunt fermele mici. O mare parte a industriei agricole respinge aceste evidente.
Concluzii triste
Alexander: “Am dus agricultura într-o direcție fără ieșire și asta pentru că a devenit o preocupare strict a economiștilor. Pe de altă parte, pentru noi e o slujbă și un stil de viață. Cred că e timpul ca agricultura să devină o preocupare pentru ecologiști, filosofi și economiști. Nu poate fi vorba doar despre calcule. Trebuie să creăm ferme mai mici, mai diversificate, mai puțin înglodate în tehnologie. Poate că sună aberant, dar, momentan, fermierii se înlocuiesc pe ei înșiși cu tehnologie. Agricultura are și o latură emoțională. Eu pun suflet în munca mea. Animalele sunt foarte importante. Pot continua așa doar dacă rămân la nivel mic. Îmi place ideea de a reuși să-mi fac brânzeturile cunoscute după “terroir” prin simplul mod în care cultiv pământul. Viziunea mea implică promovarea unei zone doar prin brânzeturi. Astfel, voi putea distinge mirosul și gustul unor brânzeturi numai după regiune. Așadar, dacă aș importa nutreț din toată lumea ca să produc mult lapte, ar fi inutil. Este absolut vital ca vitele să se hrănească cu ce au aici.”
“Suntem în război cu toată lumea. Nu există bunăvoință. Nu. Nu îți plânge nimeni de milă. Trebuie să fii… uneori ticălos. În ultimii ani am fost martori la un proces de „canibalism”. Se mănâncă unii pe alții fără scrupule. Când există un teren de închiriat… Ajung să abordeze o văduvă chiar și la înmormântarea fermierului ca s-o întrebe dacă vrea să închirieze terenul soțului.”
“Oamenii sunt tot mai insensibili, dar nu doar pentru că vor mai mult, ci fiindcă sunt foarte presați. Economia se prăbușește. Sunt la ananghie, puși la zid. Sunt împinși de la spate și nu au de ales.”
Bové, europarlamentar, s-a ridicat și a zis: „Vă rog să țineți un moment de reculegere pentru cei 600 de fermieri care s-au sinucis anul trecut.” Sala a început să freamăte, dar s-au ridicat cu toții, inclusiv Comisarul.
Cererea de produse lactate ne oferă oportunități inedite, dar firmele înțeleg că trebuie să profite doar ele.
Articol scris pe baza si in urma vizionarii documentarului „The Milk System”, pe care vi-l recomand cu caldura sa-l vizionati. Sursa foto: dr. Stefan Totir
