Rachetă antigrindină rătăcită în curtea unui localnic din Vrancea

Rachetă antigrindină, de circa jumătate de metru, rătăcită în curtea unui localnic din Vrancea. Este a doua oară când cade în aceeaşi zonă. Stiri agricole

Rachetă antigrindină rătăcită în curtea unui localnic din Vrancea

O rachetă antigrindină de circa jumătate de metru a căzut într-o curte din comuna Bilieşti, judeţul Vrancea, ne informează Adevărul.ro

Marţi după-amiază, în timpul unei ploi torenţiale, o rachetă antigrindină a căzut în curtea unei gospodării, la circa 2-3 metri de casă, iar în urma impactului a rămas o gaură în ciment. Potrivit primarului, nu este pentru prima dată când se întâmplă un astfel de incident. În urmă cu ceva vreme, o altă rachetă antigrindină a căzut în curtea aceluiaşi localnic, la circa 50 metri de locuinţă.

„Este a doua oară când cade în aceeaşi zonă. Exact în aceeaşi curte. Ferească Dumnezeu, dacă era omul acolo o putea păţi, dacă pica pe casă îi găurea casa. A rămas o parte din ea, din rachetă, ea nu s-a dezintegrat cum se întâmplă de obicei, a căzut şi partea care trece prin nor,  focosul care o împinge. Era explodat, dar putea fi o nenorocire. Omul e supărat (…). Pe de altă parte, dacă nu se trăgea cu rachetele noi am fi fost acoperiţi de gheaţă. Termină piatra totul. Problema e că aceste rachete trebuie să cadă pe câmp, nu în curţile oamenilor”, a declarat Vasile Chiriţă, primarul din Bilieşti.

sursa: Adevărul; sursa foto: Adevărul.ro

Related posts

Leave a Comment