Fermierii suceveni vor deschide o fabrică de lactate în Șaru Dornei

Fermierii suceveni vor deschide o fabrică de lactate în Șaru Dornei; Peste 100 de fermieri s-au adunat în cooperativa agricolă Caşcaşaru Dornei; stiri agro

Peste 100 de fermieri din judeţul Suceava s-au adunat în cooperativa agricolă Caşcaşaru Dornei, cu efective de la câteva bovine până la câteva zeci sau sute, şi îşi propun să construiască o fabrică de lactate cu magazin de desfacere în Şaru Dornei, pentru care au atras fonduri europene de peste 3 milioane de lei, arată datele Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

„Ne dorim să deschidem cât mai curând fabrica”, spun reprezentanţii cooperativei agricole Caşcaşaru Dornei, înfiinţată în urmă cu doi ani, care a realizat în 2019 o cifră de afaceri de peste jumătate de milion de lei, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

În luna august a anului 2020, gigantul francez Lactalis a închis fabricile La Dorna din judeţul Suceava, aflate în Vatra Dornei şi Dealu Floreni, însă oficialii companiei spuneau atunci că decizia nu afectează în niciun fel activitatea de colectare a laptelui de la producătorii locali, menţionând că vor păstra contractele încheiate cu fermierii români şi vor direcţiona laptele către celelalte fabrici. Grupul mai are în România companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Lactate Harghita şi Rarăul.

Suprafaţa totală pe care o deţine cooperativa Caşcaşaru Dornei în localitatea Şaru Dornei este de aproape 1.900 mp, iar suprafaţa construită desfăşurată va fi de aproximativ 1.000 mp, conform proiectului tehnic depus pe site-ul AFIR.

La nivel naţional sunt peste 150 de unităţi de prelucrare a laptelui crud, dintre care 14 se află în Suceava, fiind judeţul cu cele mai multe fabrici de lactate, în care lucrează peste 1.500 de persoane şi au afaceri cumulate de peste 400 milioane de lei, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi de la Ministerul de Finanţe. 

Totodată, în judeţul Suceava se cresc şi cele mai multe bovine, peste 130.000 anul trecut, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Ziarul Financiar

Related posts

Leave a Comment