Influenţa dozelor de îngrăşăminte şi a plantei premergătoare asupra stabilităţii producţiei de grâu
Grâul de toamnă consumă, în general, cantităţi moderate de elemente nutritive pentru realizarea recoltei. Acest consum nu se corelează, însă, cu cerinţele mari ale grâului faţă de aplicarea îngrăşămintelor. Cantitatea de îngrăşăminte care se utilizează la cultura grâului trebuie stabilită ţinând seama de un complex de factori: soiul cultivat, tipul de sol, planta premergătoare, umiditatea solului, caracteristicile anului precedent şi interacţiunea elementelor nutritive (Mazurek, 1995).
Rotaţia şi fertilizarea reprezintă verigi tehnologice de bază ale agriculturii moderne, contribuind la creşterea potenţialului productiv al solului. Cercetările realizate, atât în ţară, cât şi în străinătate, arată că prin rotaţia culturilor se asigură armonizarea factorilor ce contribuie la creşterea şi dezvoltarea plantelor de cultură (Picu, 1984; Cabelguenne, 1988; Ştefănescu şi colab., 1997 citați de Sin şi Partal , 2010).
De asemenea, aplicarea îngrăşămintelor în doze diferenţiate, în funcţie de sol şi cerinţele fiecărei culturi, duce la obţinerea unor sporuri importante de recoltă (Hera, 2009).
Fertilizarea e doar o verigă din procesul dinamic al creşterii şi dezvoltării plantelor, de aceea ea trebuie aprofundată (Tâmpeanu şi Moldovan, 1977).
Cercetările efectuate au urmărit influenţa aplicării îngrăşămintelor cu azot şi fosfor asupra producţiei de grâu de toamnă, în rotaţiile grâu după soia şi grâu după porumb.
Cercetările au fost efectuate la S.C.D.A. Turda, pe o perioadă de doi ani, în cadrul experienţelor de lungă durată cu fertilizare pe bază de azot și fosfor. Materialul biologic folosit a fost reprezentat de soiul de grâu de toamnă Codru, o creaţie recentă a unităţii noastre.
Momentul aplicării îngrăşămintelor minerale cu fosfor a fost toamna sub arătură împreună cu ½ din doza de azot, iar cealaltă jumătate din doza de azot a fost aplicată primăvara, imediat după reluarea vegetaţiei.
Analizând producţiile medii din cei doi ani experimentali, se poate observa că în anul 2019, în rotaţia grâu după soia se înregistrează o producţie medie de 6263 kg/ha, iar în rotaţia grâu după porumb se înregistrează o producţie medie de 4469 kg/ha, diferenţa dintre producţiile obţinute în cele două rotaţii fiind de 1794 kg/ha. În anul 2020, în ambele rotaţii producţiile sunt apropiate, cu o diferenţă de doar 116 kg/ha (figura 2).
Rezultatele obținute evidențiază faptul că în condiţii de secetă (anul agricol 2020) lipsa apei (precipitaţii sub media anuală în perioada de toamnă şi în lunile aprilie şi mai) joacă un rol foarte important în realizarea producţiilor la grâu, contribuţia plantelor premergătoare soia, respectiv, porumb fiind nesemnificativă în acest caz.
Analizând datele privind influența interacțiunii factorilor doze de azot, condiții climatice și planta premergătoare asupra producției medii de grâu, putem spune că în urma creșterii dozei de azot peste doza de N60, respectiv, N80, în funcție de planta premergătoare, variantă considerată martor (fiind doza care este accesibilă majorității fermierilor) se înregistrează creșteri foarte semnificative de producție, atât în cei doi ani experimentali, cât și în cazul celor două rotații, cea mai mare creștere fiind determinată la varianta la care s-a aplicat doza maximă de azot, în rotația grâu după porumb (906 kg/ha) în anul 2020 (tabelul 1).
Datele prezentate în tabelul 2 evidențiază faptul că, în urma interacțiunii dintre dozele de fosfor, condiții climatice și planta premergătoare, se înregistrează sporuri de producție cu diferențe asigurate statistic, semnificative, respectiv, foarte semnificative comparativ cu martorul.
Dacă în cazul interacțiunii dozelor de azot cu planta premergătoare se observau creșteri mai mari la rotația porumb-grâu, în cazul fosforului, cele mai însemnate sporuri sunt obținute în rotația soia-grâu, în ambii ani experimentali.
Dacă analizăm efectul azotului aplicat singur în cele două rotaţii, în rotaţia grâu după soia producţia cea mai ridicată (4676 kg/ha) a fost obţinută pe agrofondul N90P0 kg s.a./ha, iar în rotaţia grâu după porumb producţia cea mai ridicată (4346 kg/ha) a fost obţinută pe agrofondul N120P0 kg s.a./ha (figura 3).
Cu privire la efectul fosforului asupra producţiei, acesta nu are o influenţă semnificativă dacă este aplicat singur fără azot, îndeosebi în rotaţia grâu după porumb unde, în lipsa azotului, producţia depășește uşor valoarea de 2000 kg/ha.
Efectul plantelor leguminoase în asolament şi a soiei, în cazul de faţă, este foarte elocvent, dacă comparăm producţiile obţinute pe agrofondul de N0 şi pe diferitele graduări ale fosforului cu cele similare pe aceleaşi graduări N0P40-120, dar din rotaţia grâu după porumb (figurile 4, 5, 6 şi 7).
În ceea ce priveşte interacţiunea dintre azot şi fosfor prezentată în figurile 4, 5, 6 şi 7, în ambele rotaţii, producţiile cele mai ridicate se obţin unde au fost aplicate dozele maxime de azot şi fosfor. Producţia cea mai mare de 6412 kg/ha a fost obţinută în rotaţia grâu după soia pe agrofondul N120P120 kg s.a./ha, în schimb, în rotaţia grâu după porumb producţia cea mai ridicată (6175 kg/ha) a fost obţinută unde a fost administrat N160P160 kg s.a./ha.
La diferenţele reduse dintre dozele de azot utilizate în cele două rotaţii (N30 – rotaţia grâu după soia, N40 – grâu după porumb, N60 – grâu după soia şi N80 – grâu după porumb) producţiile medii de grâu obţinute în rotaţia grâu după soia, sunt considerabil mai ridicate decât cele obţinute în rotaţia grâu după porumb pe toate graduările de fosfor. Creşterea diferenţelor dintre dozele de azot din cele două rotaţii (de la N90 și N120 după soia, la N120 și N160 după porumb) echilibrează, într-o oarecare măsură, diferenţele de producţie dintre cele două rotaţii pe toate agrofondurile cu fosfor. Prin urmare, s-ar putea afirma că alegerea judicioasă a dozelor de îngrăşăminte şi în special a celor pe bază de azot, în funcţie de planta premergătoare, poate reduce decalajul dintre influenţa plantelor premergătoare asupra producţie de grâu.
Concluzii
Alături de condiţiile climatice, planta premergătoare este unul dintre cele mai importante criterii pentru a stabili dozele de îngrăşăminte administrate grâului de toamnă, în scopul asigurării unor producţii superioare cantitativ.
Sursa: după un material publicat de către Vasile Oltean, Alina Șimon, Alin Popa, Marius Bărdaș, Florin Russu în Analele INCDA Fundulea, Vol. LXXXIX din 2021, Agrotehnica culturilor
