O noua schemă de ajutor de stat

Infiinţarea centrelor de colectare și prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice

Infiinţarea centrelor de colectare și prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană

Click pe imagine pentru a te inscrie!

O noua schema de ajutor de stat: Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare și prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană. Obiectivul este crearea unui sistem integrat şi organizat pentru achiziţionarea, prelucrarea şi comercializarea acestora, urmărindu-se valorificarea calităţii produselor montane şi, în acelaşi timp, reducerea declinului producţiei primare. Schema va contribui la asigurarea consumului intern.

Cine sunt beneficiarii:

Producători de fructe de pădure, ciuperci, şi/sau plante medicinale şi aromatice din zona montană încadrați în următoarele categorii:

– persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;

– grupuri de producători înfiinţate conform Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 338/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 358/763/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice;

– cooperative agricole constituite în baza Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cele care desfăşoară, în comun, activităţi agricole și care pot organiza integrarea, în condiţiile legii, a producţiei agricole primare rezultate din exploataţiile membrilor, precum şi utilizarea în comun a utilajelor şi construcţiilor care aparţin cooperativelor;

– persoane juridice constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare;

– persoanele juridice constituite în conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi în agricultură şi/sau industrie alimentară;

– persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;

Prelucrarea produselor agricole înseamnă orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs, care este, de asemenea, un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în cadrul fermelor care sunt necesare în vederea pregătirii unui produs animal sau vegetal pentru prima vânzare.

Beneficiarii Programului primesc maximum:

a) 40% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei în vederea realizării de centre de colectare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice de cultură în zona montană;

b) 50% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei în vederea realizării de centre de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană.

Centrele de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană, realizate în cadrul acestui program, pot asigura prestări de servicii şi altor beneficiari pe bază de contract de prestări servicii.

Termenul final până la care se aplică este 31 decembrie 2020.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 333/2018 privind aprobarea Programului de investiţii pentru pentru înfiinţarea centrelor de colectare și prelucrare  primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: adriana.lacusta@azm.gov.ro
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Mai jos puteti descarca textul Ordonantei:

Related posts

Leave a Comment