Până nu se ajunge la recoltat, nu poți să fii sigur de nimic

Recomandarea adresată României în ceea ce privește Planul Național Strategic; România trebuie să implementeze practicile de mediu recomandate de UE; stiri

Până nu se ajunge la recoltat, nu poți să fii sigur de nimic

Nicușor Șerban, fermier din Ialomița, se așteaptă la producții agricole bune în acest an, pentru că după cum arată culturile la acest moment premisele sunt favorabile.

Există rezervă de apă în sol, prețurile la cereale au crescut, dar pe de altă parte, însă, inputurile s-au scumpit semnificativ, cam așa putem vorbi, în câteva cuvinte, despre campania agricolă din acest an.

“Câmpul arată foarte bine, incomparabil mai bine. Important este nu atât cât arată, cât ce are jos, rezerva de apă. Premisele sunt favorabile, dar mai avem până la 15 iulie când tragem linie, sunt speranțe mai mari decât anul trecut, este adevărat”, a declarat pentru FoodBiz Nicușor Șerban.

“Rapița este foarte bună la acest moment, dar știți cum este la această cultură, mai sunt pași, fenofaze de trecut până la recoltat. Prețul va fi mare, pentru că suprafețele semănate în toamnă sunt mai mici. Am cultivat și anul trecut rapiță. Prețul a fost bunișor, dar nu corespunzător cu producția mică din cauza secetei. Am avut sole unde s-a calamitat tot și unele unde am făcut 30% din cât ar fi trebuit”, a precizat Nicușor Șerban.

“S-au scumpit îngrășămintele, undeva la 40-50%. Cerealele sunt mai scumpe pentru că nu mai sunt, dar îngrășăminte sunt suficiente. În toamnă, s-au folosit îngrășăminte puține, pentru că fermierii n-au avut curaj să cheltuie foarte mult pe îngrășăminte, acum au venit ploile acestea și având o speranță mai mare de producție, a crescut și cererea. Nimeni nu riscă, anul acesta, să nu dea îngrășăminte. Anul trecut, n-am făcut producție, deoarece n-am avut apă, iar anul acesta să nu facem producție când avem apă, pentru că nu avem îngrășăminte, nu se poate”, a declarat Nicușor Șerban pentru FoodBiz

Related posts

Leave a Comment