Prețurile ridicate ale furajelor este un motiv de îngrijorare pentru statele member UE; Comisia Europeană speră că prețurile furajelor vor scădea în viitorul apropiat.
Delegația croată a abordat problema la cea mai recentă reuniune a miniștrilor agriculturii, subliniind că prețurile furajelor au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii șapte ani.
Potrivit unei surse diplomatice, punctul de pe ordinea de zi a primit sprijin din partea a două treimi din statele membre, care au subliniat, de asemenea, că prețurile ridicate ale furajelor ar putea afecta recuperarea post-pandemică a sectoarelor cărnii, la care se adaugă amenințarea constantă a gripei porcine africane și a gripei aviare.
Croații au solicitat Comisiei să examineze toate opțiunile disponibile pentru stabilizarea sectorului, fie sub formă de sprijin financiar, fie prin alte mecanisme eficiente.
Comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a încercat să-i liniștească, spunând că prețurile furajelor vor scădea probabil. El a adăugat că există măsuri în politica agricolă comună (PAC), principalul program al UE de subvenții agricole, pentru a sprijini sectorul zootehnic în caz de criză a prețurilor.
O altă sursă diplomatică contactată de EURACTIV a declarat că „se pare că lucrurile nu se vor schimba în viitorul apropiat, așa că problema va rămâne”.
Potrivit sursei, dacă prețurile furajelor rămân ridicate, sectorul zootehnic se va confrunta cu un scenariu sumbru după închiderea sectorului Horeca, tulburările de pe piețele globale și anumite decizii luate de parteneri comerciali precum China și America de Sud.
Nu este prima dată când statele membre solicită Comisiei să monitorizeze marjele de profit ale fermelor zootehnice și să ia măsuri după cum este necesar.
Anterior, Spania și alte state membre se plângeau de creșterea între 25% și 60% a prețului pe piața internațională a hranei pentru animale, în special făină de soia, dar și porumb, grâu și orz.
La ședința din iunie a miniștrilor agriculturii din UE-27, Letonia și Spania au subliniat că sectorul zootehnic este încă vulnerabil în fața producției reduse și a costurilor crescute a inputurilor care afectează veniturile producătorilor.
Se estimează că costul hranei pentru animale reprezintă până la 80% din costurile totale pentru fermieri.
Potrivit unei note de fond a Consiliului UE, costurile ridicate ale hranei pentru animale au un impact deosebit de negativ asupra marjelor și așa mici ale fermelor de lapte, care se confruntă cu dificultăți serioase, deoarece nu sunt în măsură să transfere costul suplimentar la următoarele verigi din lanţul agroalimentar.
un material EURACTIV; foto: George Nastase