Pro Agro iși umflă mușchii… Dar doar pentru a-și justifica activitatea în fața membrilor, opinia noastră.
- Păi vrea data de referință la 15 iunie 2020! Păi la momentul la care se negocia data de referință la Comisia Europeană unde erau? Au tăcut mâlc! După război…
- “Bugetul total al A.N.T. 8 se va distribui astfel: cinci euro/cap ANT 8”. Totul frumos până aici, dar măsura covid până în 7000 de euro e din bani de la UE , doar cei cu peste 90 de vaci primesc ajutor de la bugetul național. Și așa înțelegem de fapt ce vor ei … hai să luăm de la fermierul cu 5 – 10 vaci … și să dăm banii la cei cu peste 90 de capete, adică ei.
Lăudabilă acțiunea de a elimina de la plată „fermele” care nu mai deţin animale, toți vrem asta, dar până acum nu ați știut de ele?!
Redăm comunicarea Pro Agro mai jos:
„În contextul programelor de susţinere a vacii de carne şi a vacii de lapte, schemele de ajutor de stat A.N.T. (Ajutorul Naţional Tranzitoriu, n.r.) şi S.C.Z. (Sprijin Cuplat în sectorul Zootehnic, n.r.), la cererea membrilor Federaţiei Naţionale Pro Agro cu activităţi de creştere a bovinelor, considerăm că se impune ca situaţia de facto referitoare la numărul de bovine să fie actualizată cât mai urgent. În fapt, prin raportarea la cifrele istorice nu se reuşeşte altceva decât subvenţionarea unui mare număr de fermieri fără ca aceştia să se mai califice. Pentru a avea o dimensiune asupra ajutoarelor primite fără temei, facem menţiunea că, în anul 2020, în programul A.N.T. 8 (carne) se află în plată un număr de 22.000 de ferme, respectiv un număr aproximativ de 176.000 de capete bovine care nu mai îndeplinesc condiţiile. Este evident că, în contextul pandemiei Covid-19, aceste sume ar putea fi folosite de o manieră mult mai echitabilă, şi nu susţinând ferme care nu mai sunt eligibile”, se menţionează într-un comunicat al organizaţiei, transmis vineri AGERPRES.
Reprezentanţii Pro Agro susţin că trebuie eliminate de la plată fermele care nu mai deţin bovine şi care, fizic, nu au posibilitatea de a produce lapte (51.304 de ferme), iar raportarea trebuie să se facă la efectivul din 15 iunie 2020.
“Fermele care nu deţin niciun animal nu mai pot fi eligibile pentru această schemă de Ajutor de stat. Bugetul total al A.N.T. 8 se va distribui astfel: cinci euro/cap A.N.T. 8 (pentru efectivul eligibil rămas), restul sumelor trebuie să fie redirecţionate pentru despăgubiri Covid pe cap (schema vacă de carne & vacă de lapte). Fermele trebuie să respecte următoarele condiţii: să deţină minimum cinci capete, vârsta minimă a bovinelor să fie de şase luni, bovinele să fi stat şase luni pe exploataţia beneficiarului”.
La solicitarea Federaţiei Pro Agro şi a organizaţiilor membre (Asociaţia Aberdeen Angus România, Asociaţia Crescătorilor de Vaci HolsteinRO şi Federaţia Naţională a Crescătorilor de Bovine din România), s-au alăturat şi Asociaţia Crescătorilor de Vaci Bălţată Românească tip Simmental, Asociaţia Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România şi Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.