Șapte PNS-uri aprobate – Fermierii români mai așteaptă

Schema de ajutor de stat pentru fermierii afectați de secetă pentru culturi înființate în primăvara anului 2022. Stiri agricole

Șapte PNS-uri aprobate – Fermierii români mai așteaptă

Comisia Europeană a aprobat primele planuri strategice naționale pentru implementarea reformei agricole a UE.

Cele șapte state membre sunt: Danemarca, Finlanda, Franța, Irlanda, Polonia, Portugalia și Spania. Aceste țări au acum undă verde de la Bruxelles pentru a implementa reforma agricolă a UE la nivel național începând cu 2023.

Fermierii români, în schimb, vor trebui să mai aștepte puțin. Motivul este că MADR nu a depus proiectul de plan strategic la Bruxelles până la data limită de 31 decembrie 2021, ci doar în februarie a acestui an.

Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a declarat că România a transmis la Bruxelles clarificările făcute. Conform lui Moise, Comisia Europeană a fost in concediu în perioada iulie-august. Domnul Moise, din concediu au aprobat cele 7 planuri strategice de mai sus?

270 de miliarde de euro din fonduri PAC timp de cinci ani

În planurile strategice naționale pentru Politica Agricolă Comună (PAC), statele membre stabilesc – în cadrul anumitor orientări europene – modul în care doresc să utilizeze fondurile pentru sprijinirea veniturilor și a pieței și dezvoltarea rurală în domeniul lor de responsabilitate. Comisia verifică dacă planurile naționale țin cont suficient de principalele obiective ale politicii agricole a UE.

În ansamblu, este vorba despre repartizarea a 270 de miliarde de euro din bugetul agricol al UE pentru anii 2023 până în 2027. Potrivit Comisiei, 34 de miliarde de euro sunt alocate exclusiv obiectivelor de mediu și climatice și noilor eco-scheme.

după un material Agrarheute

Related posts

Leave a Comment