Se fac inspecții de calitate la cerealele care intră în țară din Ucraina?
Cerealele din Ucraina „murdăresc” piața. Se pare că și Comisia Europeană observă asta. Va lua vreo măsură de remediere în această problemă? Timpul ne va spune. Dar noi nu avem timp!
Ministrul agriculturii, cel care nu a stat niciodată cu capul plecat, face vreo propunere? Sau se dovedește că controlul calității cerealelor care vin din Ucraina nu este la îndemâna noastră?
Facem precizarea că Petre Daea va participa, în perioada 11-12 decembrie 2022, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, unde, printre altele, se va discuta și despre situația pieței.
Situația de pe piața cerealelor este, ca să spunem ușor, defavorabilă producătorilor. A scăpat de sub control în urmă cu câteva luni, când Comisia Europeană a eliminat cotele cantitative pentru exporturile de cereale din Ucraina. Cereale intră în țara noastră, iar cei care le importă ar trebui să le supună controlului de calitate, în funcție de ce calitate declară. Așa arată pe hârtie, dar cum este în practică?
Fermierii au mari îndoieli cu privire la funcționarea serviciilor de control. Se pare că cerealele improprii consumului sunt declarate cereale tehnice. Astfel, acestea ar trebui să fie folosite doar în scopuri energetice. Dar ce le împiedică să meargă spre mori sau pentru producția de furaje?
Am dori ca ministrul agriculturii să furnizează informații atât despre importurile cantitative de cereale din Ucraina, cât și despre cele calitative!
Sunt efectuate inspecții la cerealele din Ucraina care pătrund în România? Sunt declarațiilor de import de cereale conforme cu realitatea? Ce se întâmplă cu loturile importate unde se constată diferențe între ce se declară și ce este în fapt? Destinația finală a cerealelor este controlată?
În secolul 21, în era tehnologiilor inovatoare, este foarte ușor să controlezi acest flux de cereale. Nu mă refer doar la controlul calității cerealelor. Ci mă refer și la înformațiile pe care le putem obține de la sistemele de supraveghere, precum Pegasus.
Dar se pare că România a depus armele în această problemă a cerealelor din Ucraina!
În încheiere mai spunem că Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură, a declarant recent că Comisia Europeană recunoaște problema importurilor de cereale din Ucraina și că va lua măsuri în acest sens, astfel încât să protejeze fermierii din Uniunea Europeană. Dar nu a indicat direct la ce soluții se pot aștepta fermierii. Poate va fi întrebat de domnul Daea!