Fermierii din sectoarele legumicol, pomicol și viticol au fost anuntati de catre ministrul Adrian Oros ca oficialii din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale lucrează în prezent la niște scheme de sprijin care să vină în ajutorul celor afectați atât de secetă, cât și de pandemie. Într-o conferință de presă susținută în județul Iași, ministrul a precizat că schemele de sprijin sunt în lucru, iar valoarea lor va fi anunțată în perioada următoare.
”În ultima perioadă am fost întrebați și ni s-au adus documente justificative privind pierderi în sectorul legumicol, precum și pentru cei care activează în pomicultură și viticultură. Pentru aceste sectoare, colegii mei lucrează la niște scheme de sprijin care vor fi tot din bani europeni. Când vom definitiva acele scheme vă vom comunica exact care este cuantumul pe fiecare sector în parte, dar și sumele de bani”, a declarat Adrian Oros în cadrul conferinței de presă de la Iași.
In cadrul aceleeasi conferinte de presa, ministrul Agriculturii a precizat ca fermele de familie vor primi plăți redistributive după ce vor fi analizate nevoile; în special cele mai mici vor fi susținute. Oros a mai spus că pentru dezvoltarea pieței locale a fost modificată legea achizițiilor publice tocmai pentru a fi luate produsele de la producători locali și pentru a susține economia locală.
Ministrul Agriculturii sprijină în continuare producătorii mici și continuă să facă apel la consumul de produse locale, de produse românești.
CITESTE SI:
Ajutorul de stat de 100 euro/cap acordat crescătorilor de vaci a fost aprobat
Si fermierilor care dețin între 5 și 90 capete de bovine li se acordă fonduri
Ajutorul de minimis de 25 de lei/familia de albine aprobat!
Si sectorul suin va fi sprijinit
Măsuri de sprijin pentru sectorul avicol
„Când apare o criză în România este afectat producătorul mic și din nefericire, la noi, marea majoritate sunt producători mici. Iar într-un lanț valoric ei sunt cei mai firavi. Ar trebui să fim preocupați toți de consumul produselor românești. Îi vom încuraja să se asocieze ca să le fie mai ușor să vândă. Cel mai important rol aici îl au autoritățile locale pentru că ele cunosc brandurile locale și știu unde să intervină. Astfel rezultatele vor fi mai bune. Am făcut un protocol cu Ministerul Economiei pentru a putea fi dezvoltată piața publică locală, dar și pentru participarea la evenimente internaționale”, afirma Oros.
Pentru prodcătorii mici și produsele locale este importană în primul rând piața locală, după care exportul, acolo unde este posibil, a concluzionat ministrul Agriculturii Adrian Oros.

