Produce cine are apă sau contează și tehnologia?

Produce cine are apă sau contează și tehnologia? Optimizări făcute între hibrizi și câteva aspecte tehnologice. Stiri agricole

În anul 2020, dar nu numai, a funcționat regula „produce cine are apă”. Din ploaie, din irigații sau din apa freatică. În anii ce vor urma, profitul va depinde mult mai mult de tehnologia aplicată, de relația dintre elementele tehnologice. În Statele Unite, un grup de universitari și cercetători au propus o nouă abordare a tehnologiilor. Se așteaptă ca producțiile mari, profitabile și prietenoase cu mediul, să se obțină prin optimizarea relațiilor dintre elementele tehnologice, iar fermierii vor trebui să combine două sau mai multe practici agricole. O parte din…

Read More

Producţii mari sau mici, dar nu știm de ce!

Cineva e deranjat că suntem pe primul loc la producția de porumb. Dacă vom continua să importăm ne vom trezi că vor controla producțiile prin soiurile lor

Producţii mari sau mici, dar nu știm de ce! De regulă explicăm nivelul producţiei prin intensitatea cu care acționează legea minimului la principalii factori de producţie, care pot fi identificați și cuantificați ușor. Anul acesta, la prima vedere, producţiile mici pot fi explicate în multe zone prin seceta pedologică și atmosferică. Este și cazul porumbului de la Orezu? Pentru prima dată, asocierea Zilei porumbului cu APPR și Farm Forum mă neliniștește puțin. APPR pretinde că are obligații față de membrii cotizanți și nu face publice toate datele pe care le…

Read More