APIA continuă plățile în cadrul măsurilor implementate în contextul pandemiei COVID -19 – Măsura 21 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că astăzi, 22 decembrie 2020, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID, destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi), în conformitate cu Nota Autorității de Management pentru PNDR…
Read MoreEtichetă: masura 21
„Începând cu data de 25.11.2020 vom demara plata” pentru fermierii afectați de pandemie
Adrian Oros s-a referit, în conferința de presă de astazi, si la schemele de sprijin pentru fermierii afectați de pandemia de COVID-19; plățile vor demara din data de 25 noiembrie. “Măsura 21 care este finanțată din bani europeni – pentru această măsură s-au depus cereri într-un număr de 122.986. În această perioadă se verifică, se face controlul administrativ la 5% dintre aceste cereri, iar din 25 noiembrie banii vor intra în conturile fermierilor. Click pe imagine pentru a te inscrie! Pentru sectorul bovin, la această măsură sunt depuse 44.960 de…
Read MoreScurt dialog OROS – ORBAN despre situația plăților în agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în cadrul ședinței de Guvern de ieri, 22 octombrie,a dat raportul primului ministru: Ludovic Orban: Domnule ministru Oros, așa cum v-am prevenit, o să vă întreb constant despre situația plăților în agricultură. Adrian Oros: Domnule prim-ministru, începând cu data de 16 octombrie, am demarat plata acestor avansuri, iar în doar șapte zile am reușit să autorizăm la plată peste 72% dintre fermieri. Ludovic Orban: Câți, adică? Adrian Oros: 602.306 fermieri din totalul de 830.898 de fermieri. Această procedură se derulează până în 30…
Read MoreINFORMARE APIA: data limită de depunere a cererilor în cadrul Măsurii 21 este 23 octombrie 2020
APIA reamintește fermierilor că data limită de depunere a cererilor în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19, este 23 octombrie 2020, inclusiv Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014…
Read MoreO intoxicare: Banii pentru Măsura 21 nu se vor da pe principiul „primul venit, primul servit”!
Banii pentru Măsura 21 nu se vor da pe principiul „primul venit, primul servit”! In cadrul conferinței de presă desfășurată la sediul MADR, Adrian Oros a abordat si subiectul “Măsura 21”!Ministrului agriculturii și dezvoltării rurale a infirmat zvonurile apărute în presă, conform cărora subvenția se va acorda pe modelul „primul venit, primul servit”. Bugetul de 150 de milioane euro este suficient încât să ajungă pentru toți solicitanții. ”Numărul de cereri nu va depăși plafonul alocat, ne-am asigurat de acest lucru. Este o intoxicare de câteva săptămâni, am văzut că mulți sunt…
Read MoreAjutorul în contextul pandemiei de COVID-19, greu de obținut de micii fermieri
Ajutorul în contextul pandemiei de COVID-19, greu de obținut de micii fermieri Redăm, deși cu o intarziere de două zile, punctul de vedere al fermierului George Cățean de la ferma Cățean, Rotbav, judetul Brasov, o afacere de familie cu tradiție în creșterea animalelor si fabricarea de produse tradiționale. Proaspăta măsură 21- SPRIJIN TEMPORAR CU CARACTER EXCEPȚIONAL ACORDAT FERMIERILOR ȘI IMM-URILOR CARE AU FOST AFECTAȚI ÎN MOD DEOSEBIT DE CRIZA COVID-19 nu este un sprijin pentru toți fermierii. Proasta alcătuire a Ghidului solicitanților produce numeroase lacune de interpretare la nivel local…
Read MoreClarificări cu privire la aplicarea prevederilor Măsurii 21
Clarificări cu privire la aplicarea prevederilor Măsurii 21 Pentru a veni în sprijinul fermierilor care doresc să acceseze Măsura 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 și pentru o oferi mai multă claritate în ceea ce privește categoriile de beneficiari eligibili, Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) face următoarele precizări: Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013, respectiv…
Read MoreAPIA suspendă temporar primirea cererilor de solicitare a sprijinului temporar pentru Măsura 21
APIA informează cu privire la suspendare temporară a procesului de primire a cererilor de solicitare a sprijinului temporar pentru Măsura 21 pentru data de 2 octombrie 2020 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari ai Măsurii 21 « Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza Covid19«, că doar în data de 2 octombrie 2020, va SUSPENDA TEMPORAR activitatea de primire a cererilor. Modificările/completarile aduse Măsurii 21 de către Mininsterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Autoritatea…
Read MoreGhid Măsura 21 sectorul bovine, ovine/caprine si vegetal
Cererile de solicitare sprijin se depun la APIA în perioada 25 septembrie – 23 octombrie In cadrul masurii, vor fi sprijiniti fermierii din sectorul zootehnic, , respective crescatorii de bovine, ovine/caprine, dar si cei din sectorul vegetal, respective legume-fructe si cartofi. Beneficiari Potentialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu character exceptional sunt fermierii activi crescatori de animale din speciile bovine, ovine/caprine si/sau fermieri din sectorul vegetal, respective din sectorul legume-fructe si cartofi, inscrisi in evidenta APIA cu cod de identificare, care au depus cerere unica de plata in anul 2020…
Read MoreCe au de făcut micii crescători de vaci pentru a putea încasa banii promiși de MADR?
Ce au de făcut crescătorii de vaci cu un efectiv cuprins între 5 și 90 UVM pentru a putea încasa banii promiși de MADR? Lantulalimentar.ro reaminteste că ministrul Adrian Oros a anunțat în data de 28 august că nu numai fermierii care dețin peste 91 de vaci adulte se bucură de ajutor bănesc din partea autorităților, dar și cei cu efective cuprinse între 5 și 90 UVM, sumele pornind de la 1000 de euro/exploatație și ajungând la 7000 de euro/exploatație. Banii au fost promiși în baza Măsurii 21, termenul de aprobare…
Read More