Banii pentru Măsura 21 nu se vor da pe principiul „primul venit, primul servit”!
In cadrul conferinței de presă desfășurată la sediul MADR, Adrian Oros a abordat si subiectul “Măsura 21”!Ministrului agriculturii și dezvoltării rurale a infirmat zvonurile apărute în presă, conform cărora subvenția se va acorda pe modelul „primul venit, primul servit”. Bugetul de 150 de milioane euro este suficient încât să ajungă pentru toți solicitanții.
”Numărul de cereri nu va depăși plafonul alocat, ne-am asigurat de acest lucru. Este o intoxicare de câteva săptămâni, am văzut că mulți sunt deranjați că reușim să plătim aceste scheme de sprijin pe care le-am făcut împreună cu tot ce înseamnă mediul asociativ.
Am găsit sumele, 150 de milioane, bani europeni, cu permisiunea Comisiei. Am identificat 150 de milioane, restul i-am primit de la bugetul de stat și am făcut scheme de compensarea a pierderilor pentru aceste sectoare de activitate unde am considerat împreună cu mediul asociativ că au fost înregistrate pierderi.
Modul de repartizare a acestor scheme, numărul de animale, au fost gândite, împreună cu cei din mediul asociativ după zeci de întâlniri. Noi vom primi toate cererile și le vom analiza, ca și la secetă unde au fost mult mai multe solicitări dar unele nu au fost reale”, a precizat Adrian Oros.
Le reamintim fermierilor că mai au timp până pe 23 octombrie 2020 să depună cererile pentru a beneficia de Masura 21.