Legea 175/2020 privind vânzarea terenurilor agricole, care a intrat în vigoare la 13 octombrie, trebuie modificată astfel încât „să nu-i încurce pe cei cărora le este destinată”.
„Legea ar fi fost foarte importantă dacă ar fi apărut acum 20 de ani, din păcate a apărut târziu şi modul în care a fost formulată şi termenele respective, am văzut că în ultima perioadă încurca pe foarte multă lume şi va trebui să încercăm să aducem clarificări ca ea să poată fi aplicată şi să îşi facă efectele benefice care probabil s-au dorit atunci când legea a fost gândită. Pe Legea 175/2020 au fost aprobate modificările şi completările la Legea 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării şi cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan. Ştiu că atunci când aceste modificări au fost iniţiate s-au dorit două lucruri, pe de o parte să se evite specula şi s-a pus acea perioadă de 8 ani în care dacă cumpărai un teren şi îl vindeai impozitul pe profit era de 80%, ceea ce mi se pare un lucru corect, dar se urmărea să existe şi o anumită preemţiune în primul rând a rudelor, apoi a vecinilor, apoi a arendaşilor, institutelor de cercetare şi a universităţilor, statul român avea dreptul să intervină şi abia apoi terţii. Legea în intenţia ei era una bună şi dacă era scrisă acum 20 de ani putea avea şi un efect”, a afirmat ministrul Oros in conferinta de presa de vineri.
Legea care incurcă
„Din data de 13 octombrie, când legea a intrat în vigoare, am avut zeci de sesizări şi în scris şi telefonice de la foarte mulţi fermieri şi proprietari de terenuri care erau în tranzacţie, dar şi de la primării, pentru că în această lege sunt implicate mai multe instituţii”, a spus Oros.
„Sigur noi lucrăm la normele metodologice pentru că şi MADR are un rol important, dar trebuie să facem aceste măsuri aplicabile, împreună cu mai multe ministere, dar termenul de 15 zile este foarte foarte scurt ca să finalizăm aceste norme de aplicare. Pe de altă parte, foarte mulţi care au demarat aceste tranzacţii înainte de apariţia legii sunt acum încurcaţi pentru că trebuie să reia procedurile de la început. De aceea va trebui, în perioada următoare, să propunem adoptarea unui act normativ care să modifice articolul 2, astfel încât cererile înregistrate înaintea intrării în vigoare a modificărilor legislative să fie soluţionate conform procedurilor de la data depunerii cererilor. Asta doresc în general toţi petenţii care s-au adresat ministerului, dar şi altor ministere. Aici va trebui ca împreună cu Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor să ne aplecăm puţin pe textul de lege astfel în legea să fie aplicabilă şi să nu încurce pe cei cărora le este destinată”, a completat ministrul agriculturii.